Dezbateri parlamentare

Domnul Constantin Tămagă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

M-am întors de curând, cu inima împietrită, din câteva sate ale circumscripţiei pe care o reprezint în Parlament. Constat cu mâhnire că un reporter de la "Liberation", care trecuse cu puţin timp înaintea mea prin aceste aşezări, zugrăvea în pagina ziarului său o realitate gravă: "parcă am fi în secolul XIX; drumuri din pământ bătut, case fără apă curentă, înconjurate de mici curţi unde cresc porci, păsări şi, uneori, o vacă". Dacă ziaristul parizian ar traversa astăzi aceste sate româneşti, ar avea ocazia să întregească tabloul rustic amintit, cu imaginile de apocalipsă ale ţăranilor aplecaţi pe coarnele plugurilor trase de boi, ca în vremea străbunilor lor.

Nu mai puţin de patru milioane de ţărani, cu proprietăţi între 1 şi 2,5 hectare, parcelate în trei-patru locuri, practică o agricultură de subzistenţă. În schimb, mafia satelor, care a jecmănit totul după destrămarea IAS-urilor şi CAP-urilor, acaparând pământul ţăranilor pe nimica toată, capătă tot mai mult chipul moşierimii hrăpăreţe de odinioară. Rămâi pur şi simplu înmărmurit când vezi cât de repede s-a întors satul românesc la rânduielile capitalismului sălbatic din perioada interbelică.

Şi cum o nenorocire nu vine niciodată singură, i-am văzut pe mulţi săteni vorbind cu spaimă de viitorul lor de fermieri europeni. Interpretarea eronată a unor norme europene referitoare la transhumanţă şi interdicţia vânzării laptelui, a brânzei şi a celorlalte produse vegetale şi animale în alte judeţe, i-a indignat peste măsură, ameninţând că vor ajunge la Strasbourg, aşa cum, cu mai bine de 200 de ani în urmă, înaintaşul Horea bătea la porţile împărăteşti de la Viena.

Nici politicienii noştri, nici cei occidentali, nu înţeleg că ţăranul român nu are posibilitatea să facă peste noapte saltul către stadiul de civilizaţie la care fermierul european a ajuns după secole. Unii oficiali ai UE n-au ezitat să afirme că, dacă ţăranul român nu va deveni fermier european, el va dispare. O tragedie pe care nici regimul totalitar n-ar fi îndrăznit s-o provoace. Cât despre perspectivele nebuloase de bunăstare, care se tot vântură pe la primării, odată cu sosirea celor 12 miliarde de euro, pe care UE le acordă agriculturii româneşti în perioada 2007-2013, ţăranii sunt convinşi că cea mai mare parte a acestor fonduri vor fi dijmuite de şarlatanii locali şi de mafioţii de la oraş, veniţi în chip de specialişti pentru elaborarea proiectelor şi programelor de investiţii.

Viaţa grea a ţăranilor de azi este tot atât de apăsătoare ca cea a părinţilor şi bunicilor lor. Vlăguiţi şi ostracizaţi, ei nu mai pun mâna pe furcă şi pe topor, ca să-şi facă dreptate. Ei preferă să-şi părăsească vetrele străbune şi să rătăcească în cele patru vânturi ca să-şi câştige pâinea mai uşor. Vremea marilor răscoale ţărăneşti, de la care se împlinesc acum o sută de ani, s-a stins. Până şi monumentele care aminteau dramele de la 1907 au dispărut de pe socluri, aşa cum s-a întâmplat cu statuia ţăranului răsculat, care a dăinuit multă vreme în Bucureşti, în apropierea Halelor Obor, sau cu cea din Parcul 1907 din Piteşti.

Satul românesc, pătruns odinioară de veşnicie, de credinţă, morală, dreptate şi adevăr se goleşte de la an la an. Mai bine de trei sferturi din cele două milioane de români care au plecat din ţară, în ultimii cinci ani, provin din mediul rural. Este greu de crezut că pentru satul românesc vor mai miji vremuri bune.

Vă mulţumesc pentru atenţie.