Gigel-Sorinel Ştirbu
Gigel-Sorinel Ştirbu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 septembrie 2009

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.121/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 septembrie 2009

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.66 Gigel-Sorinel Ştirbu - comentariu legat de "Falimentul sănătăţii";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

"Falimentul sănătăţii"

De la începutul anului asistăm la o criză din ce în ce mai acută în sistemul de sănătate românesc, la o criză născută din minciuna şi demagogia cu care ministrul sănătăţii înţelege să trateze medicii şi sistemul sanitar din România. Din păcate, amatorismul care caracterizează activitatea întregului Guvern se regăseşte pe deplin şi în ograda Ministerului Sănătăţii, cu consecinţe directe şi extrem de negative asupra întregii populaţii a României.

Cele nouă luni de guvernare PD-L-PSD au marcat de fapt începutul blocajului în sănătate în ceea ce priveşte continuarea reformelor din sistem începute de guvernul liberal. După nouă luni de mandat al actualului ministru Ion Bazac se poate spune că s-a ajuns la falimentul sistemului sanitar românesc.

Primul semnal negativ raportat la dezinteresul cu care ministrul Ion Bazac înţelege să trateze domeniul sănătăţii l-am avut o dată cu aprobarea Legii bugetului de stat pe anul 2009, în care bugetul alocat sănătăţii era mult diminuat faţă de anii precedenţi. A urmat apoi rectificarea bugetară, prin care sănătatea a pierdut din nou sume considerabile, aspect care a adâncit şi mai mult criza din sistem.

Ne aflăm azi în faţa unei situaţii de neacceptat. Sistemul sanitar este aproape de un colaps general, din lipsa surselor de finanţare. Nenumărate spitale din toată ţara anunţă că au intrat în incapacitate de plată şi singura reacţie pe care o primesc din partea ministerului este decizia de închidere.

Un exemplu în acest sens îl constituie spitalul din localitatea Drăgăneşti-Olt. Aproximativ 15.000 de suflete trăiesc aici. Dar de fostul spital, transformat de câţiva ani în "centru de sănătate", depind vreo 56.000 de persoane, fiindu-i arondate şi 13 comune.

Activitatea în cadrul spitalului din Drăgăneşti-Olt suferă de pe urma lipsei de finanţare. Spitalul necesită lucrări urgente de reabilitare. Acestea au fost demarate în anii anteriori, însă finalizarea lor necesită fonduri importante, care nu au mai venit de la începutul anului. Între timp când plouă afară, plouă şi în spital, pentru că acoperişul clădirii stă să cadă.

O altă decizie nefastă luată de actualul Guvern a fost aceea de a bloca posturile din sistemul public, indiferent de domeniul de activitate. Suspendarea concursurilor pentru posturile libere a însemnat pentru spital eliminarea unor servicii de asistenţă medicală esenţiale. În prezent, în spital, nu există cardiolog, ginecolog, chirurg sau pediatru.

În tot acest timp oamenii din oraşul Drăgăneşti-Olt şi din comunele arondate continuă să aibă nevoie de servicii medicale şi umplu saloanele spitalului în speranţa că totuşi cineva îi va putea consulta şi recomanda un diagnostic care să îi scape de suferinţă.

Or, în aceste condiţii, vă întreb, domnule ministru: veţi reuşi să eliminaţi şi bolile la fel de repede pe cât închideţi azi spitalele?Pentru că un lucru este sigur: sănătatea nu ţine cont de condiţiile economice şi nu poate depinde de evoluţia acestora. Cetăţenii acestei ţări au nevoie de asistenţă medicală, mai mult decât de concerte sau alte evenimente de divertisment care înghit sume semnificative de la bugetul public, în detrimentul sistemului sanitar.