Dezbateri parlamentare

Domnul Andrei-Valentin Sava:

"Cum poate fi salvată limba română şi identitatea naţională prin bulversarea industriei cinematografice şi a publicului român"

Înainte de toate, doresc să îl invit pe domnul deputat Victor Socaciu să urmărească o secvenţă de film care circulă zilele acestea pe internet, cu marele actor Gheorghe Dinică dublat în limba chineză. Să ne spună, apoi, dumnealui, cum sună vocea marelui actor în chineză, cât s-a mai păstrat din talentul actoricesc al maestrului şi cum este "întărită" identitatea naţională (chineză, în exemplul dat) ca urmare a înlocuirii vocii originale a actorului român cu o voce autohtonă. Secvenţa de film este rezultatul aplicării în China a unei măsuri echivalente cu cea propusă de domnul Socaciu, de modificare a Legii audiovizualului, pentru a prevedea obligativitatea dublării filmelor străine în limba română. Poate că explicaţiile domnului Socaciu după vizionarea acestei secvenţe de film ne vor ajuta să înţelegem care sunt, de fapt, argumentele în baza cărora dumnealui solicită susţinere în Parlament pentru această propunere, întrucât cele prezentate până acum nu sunt credibile.

Domnul deputat tratează problema superficial şi în necunoştinţă de cauză, poate şi pentru că demersul său nu a fost precedat de o cercetare serioasă în rândul telespectatorilor sau, măcar, de o consultare a mai multor specialişti din domeniu. Trecerea de la subtitrare la dublarea în limba română a operelor cinematografice străine nu este un proces simplu, ci el presupune mobilizarea de resurse umane şi financiare considerabile, pe care puţine televiziuni vor fi dispuse să le aloce, mai ales în condiţiile în care aceste costuri nu au fost bugetate pentru anii următori. În plus, procesul presupune şi o disponibilitate din partea publicului. Or noi, românii, am crescut cu filme subtitrate, iar obiceiurile de consum ale unui popor nu pot fi schimbate peste noapte. Mai ales dacă aceste "obiceiuri" s-au dovedit benefice şi sunt unul dintre motivele pentru care românii se adaptează foarte repede unor medii lingvistice diferite şi vorbesc engleza şi franceza mult mai bine decât cetăţenii unor state occidentale - precum Italia, Spania, Germania, exemplele oferite de iniţiatorul legii - în care filmele se dublează.

Doresc să-i reamintesc domnului deputat Socaciu că tehnica subtitrării filmelor nu are de-a face cu "degradarea limbii române", pe care dumnealui o reclamă. "Asaltul neologismelor" este un proces natural prin care trece orice limbă de-a lungul evoluţiei sale, neologismele se regăsesc atât în limba scrisă, cât şi în cea vorbită, şi nu au ca mediu de propagare exclusiv subtitrările. Acest argument este lipsit de logică. Mai mult, domnul deputat pleacă de la o serie de presupuneri nefondate, şi anume că subtitrările sunt dăunătoare, pentru că "introduc cuvinte noi", care "vor fi asimilate de populaţie", ducând la "deterioarea limbii române". În lipsa unor exemple şi dovezi clare care să ateste această relaţie cauzală, afirmaţiile domnului deputat nu fac decât să discrediteze în mod arbitrar şi nejustificat munca celor ce fac aceste traduceri şi activitatea Consiliului Naţional al Audiovizualului, instituţie care supraveghează corectitudinea limbii române folosite de televiziuni şi sancţionează difuzorii, în cazul nerespectării normelor lingvistice în vigoare.

Domnul Socaciu vorbeşte de un alt "efect benefic" al iniţiativei sale: lărgirea pieţei de muncă pentru actorii români "cu voci speciale". Însă, pentru ca un actor să poată face dublaj de calitate, este necesară o instruire, este nevoie de specialişti care să facă această instruire, de timp şi bani pentru a-i plăti pe aceştia. Iată aspecte pe care domnul deputat nu le abordează în propunerea sa legislativă. Care ar fi rezultatele, în aceste condiţii? Creşterea costurilor televiziunilor pe acest segment, calitatea slabă a dublărilor şi, în cele din urmă, scăderea numărului de opere cinematografice străine difuzate de televiziuni. Deci un efect opus celui dorit de iniţiator, şi anume creşterea accesabilităţii la aceste programe.

Obiectivele urmărite de domnul Victor Socaciu sunt, în sine, măreţe şi demne de laudă: "protejarea identităţii naţionale", extinderea ariei de accesibilitate a filmelor inclusiv "către copii sau bătrâni care nu pot citi sau oameni cu dificultăţi de vedere" etc. Însă, identitatea naţională etno-lingvistică nu se apără cu iniţiative populiste, controversate şi inutile, ci prin sprijinirea industriei cinematografiei româneşti, promovarea producţiilor româneşti în afară, eventual prin impunerea unei cote de filme şi piese de teatru de producţie românească.

Protejarea identităţii naţionale înseamnă preocuparea ca limba română să fie mai bine însuşită şi practicată de către locuitorii României, indiferent de etnie, iar limba străină să fie tradusă corect, înseamnă cunoaşterea istoriei românilor şi susţinerea talentelor naţionale, înseamnă respect şi interes pentru promovarea tradiţiilor culturale, inclusiv în rândul românilor din afara graniţelor.

Aşa cum a spus, simplu şi frumos, doamna Margareta Nistor, "fiecare actor e genial pe limba lui", iar vocea originală a actorilor este o componentă esenţială a rolului acestora. De aceea, mă alătur şi eu acelora care consideră că identitatea limbii în care vorbesc actorii trebuie păstrată.