Dezbateri parlamentare

Domnul Angel Tîlvăr:

"Faţa ascunsă a Guvernului Boc"

Evenimentele din ultima perioadă, discuţiile, ştirile pun în prim-plan măsurile anunţate de preşedintele Traian Băsescu pentru aşa-zisa ieşire a României din criză. Şi pentru că asumarea eşecului este grea, toate deciziile sunt puse în spinarea FMI. Nu e de mirare că a fost găsit atât de repede un ţap ispăşitor, la fel cum nu e de mirare că Traian Băsescu a fost cel care a anunţat măsurile pe care Guvernul Boc le va pune în aplicare. Şi totuşi, cine conduce Guvernul? Oare preşedintele şi premierul e una şi aceeaşi persoană? Oricum ar fi, România trece printr-o puternică criză politico-economică, la care s-a adăugat şi o criză morală. Consider, doamnelor şi domnilor, că Guvernul Boc trebuie să îşi rezolve pentru început problemele de credibilitate, cele de funcţionare internă şi puternica criză morală prin care trece, pentru ca apoi să poată pretinde că rezolvă criza economică a poporului român.

Actuala guvernare a încercat să întoarcă cetăţenii României unii împotriva altora, sectorul privat împotriva sectorului public, cadrele didactice împotriva cadrelor medicale, pensionarii împotriva tinerilor şi enumerarea poate continua.

Îmi aduc aminte că imediat după anunţarea măsurilor de către preşedintele Traian Băsescu a apărut cu o declaraţie de presă domnul ministru Sebastian Vlădescu care, în loc să prezinte soluţii economice viabile pentru un popor aflat în derută din cauza propriilor conducători, şi-a exprimat indignarea faţă de jurnaliştii care criticau măsurile de austeritate, când "mediul privat şi inclusiv mulţi angajaţi din presă au suferit anul trecut tăieri de salarii chiar de 50%."

Dintre numeroasele încercări de justificare a deciziilor luate, Guvernul Boc a indus ideea conform căreia a fost preferată diminuarea salariilor bugetarilor, a pensiilor şi a altor ajutoare sociale, în favoarea majorării cotei de impozitare şi a taxei pe valoarea adăugată pentru a salva sectorul privat, care a suferit suficient anul trecut. O intenţie nobilă, dacă ar fi fost şi adevărată!

Însă zilele trecute a apărut în presă o informaţie care ne anunţa faptul că se lucrează la un proiect pentru completarea Legii nr.95 din 2006, în care unul dintre puncte vizează modificarea contribuţiei la sănătate de la 10,7%, împreună angajat şi angajator, la 14%, cât a fost iniţial. Aceasta ştire a fost furnizată chiar de directorul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, doamna Adina Geană. În replică, preşedintele CNAS, domnul Lucian Duţă a afirmat că nu există un astfel de proiect care să vizeze creşterea contribuţiei la Fondul de Sănătate.

În aceste condiţii, stimaţi colegi, nu pot decât să mă întreb: oare creşterea contribuţiei la Fondul de Sănătate nu afectează sectorul privat? Eu cred că da! Conform unor studii, nivelul şi aşa ridicat al cotelor pentru contribuţiile sociale pe care angajatorii din România sunt obligaţi să le plătească conduce la cheltuieli cu personalul care pot ajunge până la 50% din totalul cheltuielilor. Nivelul este dublu comparat cu alte ţări, ceea ce îi face pe angajatori să se declare sufocaţi sub greutatea poverii fiscale. Această situaţie duce inevitabil fie la un nivel scăzut de salarizare, fie la practicarea muncii la negru încurajându-se evaziunea fiscală.

Chiar şi fără mărirea contribuţiei la sănătate, România deţine şi la acest capitol un loc fruntaş. În timp ce în ţara noastră nivelul cheltuielilor cu salariile poate depăşi 50% în cadrul cheltuielilor generale pe care le are un agent economic de suportat, angajatorii din alte ţări beneficiază de un regim al contribuţiilor sociale mult mai relaxat, care le permite să suporte costuri cu forţa de muncă de maximum 30%.

Iată, că deşi multe ţări din Europa au contribuţii la Fondul de Sănătate mult mai mici decât România, conducătorii şi cei care îşi permit acest lux aleg să se trateze în străinătate, în timp ce majoritatea românilor sunt nevoiţi să accepte un sistem medical subfinanţat şi neglijat, deşi plătesc contribuţii exorbitante. Consider astfel că mărirea contribuţiei la sănătate, în loc să încurajeze sectorul privat, nu face nimic altceva decât să îl sufoce şi mai tare. Astfel că, aceasta decizie de mărire a contribuţiei nu este făcută în folosul cetăţenilor, ci e o altă manevră de a sufoca mediul economic cu tot felul de taxe şi impozite, pentru a aduna bani la un buget secătuit de Guvernul Boc.

Revenind la dezacordul dintre directorul şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în privinţa aceleiaşi probleme, nu pot să nu remarc cel puţin două aspecte:

1. De ce e nevoie ca aceeaşi instituţie să aibă şi director şi preşedinte? Oare dacă ar fi avut un singur lider, şi acela capabil în a face comunicări publice, nu s-ar fi economisit bani la bugetul de stat, sau clientela politică trebuie satisfăcută prin orice mijloace?
2. Cum se poate ca într-o perioadă atât de sensibilă prin care trece România să existe un dezacord atât de mare în interiorul unei instituţii? Dar, dacă stau bine şi mă gândesc, acelaşi lucru se întâmplă şi între miniştrii PDL în interiorul Guvernului Boc.

Iată că măsura nobilă anunţată de Guvern, de a sacrifica profesori, medici, pensionari, mame, copii pentru a salva sectorul privat nu e decât o altă măsură politică îmbrăcată în hainele incompetenţei guvernamentale şi nu va provoca decât confuzie şi nemulţumire în rândul cetăţenilor.