Rareş Şerban Mănescu
Rareş Şerban Mănescu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 mai 2006

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.90/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 mai 2006

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.69 Rareş Şerban Mănescu - intervenţie având ca subiect susţinerea programului "Sibiu - capitala culturală europeană 2007";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Rareş Şerban Mănescu:

Stimaţi colegi,

Iată că Executivul a decis alocarea sumei de 15 milioane lei noi pentru susţinerea programului "Sibiu - capitală culturală europeană 2007".

Aceste fonduri sunt destinate finanţării lucrărilor de restaurare a unor monumente istorice şi pregătirii proiectelor care vor face parte din calendarul cultural al anului. Astfel, vor fi finanţate lucrări de restaurare la 25 de imobile şi documentaţiile tehnice pentru reabilitarea zidurilor, turnurilor şi bastioanelor cetăţii, precum şi a unor clădiri din centrul istoric.

Suma provine din Fondul de rezervă bugetară şi va fi repartizată bugetului Ministerului Culturii şi Cultelor. Cu sprijinul MCC, s-au realizat documentaţii tehnice de restaurare pentru 50 de imobile din cele 64 situate în centrul istoric al municipiului Sibiu, iar în prezent sunt în derulare lucrările de restaurare a 22 de faţade din Piaţa Mare şi Piaţa Mică.

Salutăm decizia Executivului, având în vedere că Programul «Sibiu, capitală culturală europeană 2007» este cel mai important proiect cultural organizat şi derulat în România, prin dimensiune, perioadă de desfăşurare, impact de comunicare publică. Organizarea capitalei culturale va aduce un număr important de vizitatori oraşului: între 1 milion (Luxemburg) şi 7 milioane de vizitatori (Copenhaga), cu o menţinere crescută a gradului de vizitare şi în anii următori.