Dezbateri parlamentare

Domnul Ioan Stan:

Au dumnealor, bătrânii neamului meu sucevean, un fel de a te pune la cale, pentru a face ce-ţi cer Domniile lor, care nu îngăduie abatere de la spusa înşelător domoală cu care îţi întipăresc în suflet şi în minte ceea ce vor să fie auzit prin glasul tău. Nici a te face că nu înţelegi nu-ţi lasă loc, fiind adevăraţi ctitori de vorbă meşteşugită, dar limpede ca lacrima de rouă.

Aşa mi-au făcut şi mie când m-au găsit vrednic să le port cuvântul până la dumneavoastră. M-au şcolit pe îndelete, m-au întrebat din când în când câte ceva spre a se linişti că nu se ostenesc degeaba şi că m-am învrednicit a le ţine minte spusele şi m-au juruit că întocmai precum le-a fost vrerea şi cuvântul le voi fi sol.

Nu smintesc deci nimic din cele ce mi-au încredinţat şi vă cer îngăduinţa să le aştern la voia Domniilor voastre.

Iată deci cuvântul celor născuţi mai demult şi încă trăitori pe meleag sucevean, aflaţi la vârsta la care, după o viaţă de muncă, li s-ar fi cuvenit, cu prisosinţă şi mulţumiri, pacea şi liniştea unui timp fără griji.

"Suntem bucuroşi şi liniştiţi la spusele domnului Preşedinte că nimic rău nu ni se va întâmpla în anul ce vine, fiind noi toţi, foştii slujbaşi, de ni se mai zice şi asistaţi social, vorbă pentru care mulţumim cu smerenie şi le dorim asemenea, fiind deci, noi toţi, închingaţi zdravăn în centurile de siguranţă de care părinteşte s-a îngrijit a ni le pune însuşi preşedintele ţării. Bine că ne-a spus Domnia sa că e vorba de centuri de siguranţă, pentru că la grumazul nostru le simţim ca nişte laţuri gata-gata să ne lase fără suflare. Acum ştim că sunt menite a ne feri de furtuna următorilor ani de criză, aia despre care ştim tot de la domnul Preşedinte, săracul, încă din anul 2008, că nu vine la noi, şi ne străduim să respirăm prin pori spre a nu plezni, Doamne fereşte, bunătate de legători.

Zice tot Domnia sa, Preşedintele, că tot ce trebuia să avem în 2008 avem acum, aşa că tare ne mai bucurăm şi de asta şi-i mulţumim şi, după cuviinţă, iar îi dorim asemenea, căci cu adevărat în 2008 nu aveam nici pensii impozitate şi ciuntite, nici copii şomeri şi nici nepoţi rămaşi să înveţe la umbra gardului, şcolile cele multe şi netrebuincioase fiind închise spre a nu mai naşte inexactitudini.

Mai suntem liniştiţi că centurile astea puse de domnul Preşedinte ne-au scăpat şi de grija mersului la doctori, acestora arătându-li-se drumul. Drumul pribegiei!

Ne pare numai rău că s-a văzut silit să-şi caute de sănătatea zdruncinată de grija noastră prin cele străinătăţuri, dacă la noi, cu aceeaşi străduinţă cu care s-au desfiinţat şcolile, s-au închis şi spitalele.

Aşa că suntem tot mai bucuroşi şi mai liniştiţi în scurta aşteptare ce ne-a mai rămas până la liniştea de pe urmă.

Până atunci mai avem a-i mulţumi Domniei sale, domnului Preşedinte, pentru asigurarea că în anul ce va să vină, în derapajele în care România nu va intra, aşa cum nici în criză n-a intrat, nu se vor reduce cheltuielile cu pensiile şi salariile. Adevărat este că nu vor creşte. Dar înţelegem că nu se poate. Destul că au crescut şi vor mai creşte cu hotărâre cheltuielile cu traiul. Nu pot creşte toate odată şi noi pricepem asta şi înţelegem mai bine ca niciodată de ce a socotit domnul întâiul ministru câţi vom trece hotarul după iarna asta, spre a mai uşura grijile domnului Preşedinte.

Deci cu dreptate ni se pare a-i mulţumi şi domniei sale ca bun şi silitor ucenic al înaintegrijitorului de neam şi ţară şi, tot aşa, a-i dori asemenea.

O nedumerire am avea totuşi, în umilinţa noastră.

De ce un marinar, cum se sumeţeşte a se declara Preşedintele, se bizuie în paza poporului său pe legătorile astea, când până şi noi, asistaţii, am aflat că pe corăbii nu cu legătoarea de siguranţă îşi păzesc dumnealor pielea la vreme de cumpănă, ci cu nişte covrigi cu gaura mai mare, de le zice colaci, şi care au aşa putere de ţin omul căzut în apă să nu se ducă la fund.

Numai că stând noi strâmb şi judecând drept, după vorba cea veche, singuri ne dumirim că din colacii cu pricina au mai scăpat cu viaţă oameni, pe când din nişte legători cu pricepere strânse, ca cele de care am făcut vorbire, cine să mai scape?

Deci să te duci mata, domnule deputat, acolo unde te-am trimis noi când te-am votat şi întocmai precum ţi-am spus noi să le spui şi dumnealor, celor care au avut cândva, iar cei mai bogaţi mai au încă, părinţi".

Ceea ce, cu închinare de suflet, am făcut.