Dezbateri parlamentare

Doamna Monica Maria Iacob-Ridzi:

Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor parlamentari,

Viaţa unei naţiuni este tumultoasă şi agitată, evenimentele se succed cu repeziciune, iar priorităţile legislative ne obligă să gândim, de cele mai multe ori, la timpul prezent şi viitor. Aş dori totuşi ca preţ de câteva minute să ne întoarcem cu gândul la trecut.

În urmă cu 25 de ani, în adâncurile Văii Jiului, la mina Livezeni s-a înregistrat un înspăimântător accident colectiv de muncă, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 53 de mineri. S-a scris atunci cea mai tragică pagină a mineritului românesc, după cel de-al doilea război mondial. În această sinistră statistică a morţii, atât de încărcată în istoria Văii Jiului, accidentul de la Livezeni ocupă locul patru, fiind depăşit prin jertfa lor de sânge, de accidentul de la Lupeni din anul 1940, soldat cu 54 de victime, de explozia de la mina Ileana din anul 1916, încheiată cu 59 de decedaţi, şi de catastrofa de la mina Carolina din 1922, în care au murit 82 de ortaci.

Doresc să se consemneze şi să se reţină în analele Parlamentului acest tragic bilanţ, această cumplită şi nemiloasă matematică a destinelor, pentru a înţelege mai bine ce riscuri colosale comportă meseria de miner.

Ţin să aduc la cunoştinţa Parlamentului acest îndoliat moment, cu atât mai mult cu cât în urmă cu 25 de ani evenimentul, în pofida dimensiunilor sale tragice, a trecut aproape neobservat. Propaganda comunistă a vremii, preocupată de trâmbiţarea marilor succese, l-a ignorat cu desăvârşire. Durerea din inimile minerilor, jalea familiilor greu încercate, plânsul văduvelor şi orfanilor - toate acestea au fost acoperite atunci de cântece corale şi poezii patriotice. Un motiv în plus să ne plecăm cu respect în faţa amintirii acelor oameni.

Mineritul nostru carbonifer reprezintă un şir neîntrerupt de sacrificii. În decursul unui secol şi jumătate de exploatare industrială, Valea Jiului a dat economiei româneşti aproape o jumătate de miliard de tone de cărbune. Dar puţini ştiu, şi foarte puţini îşi mai aduc aminte că acest fluviu de cărbune a fost stropit cu sângele a două mii de mineri care şi-au dat viaţa pentru o bucată de pâine.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Mineritul nostru a suferit profunde transformări structurale în ultimii 16 ani. S-a încercat, şi s-a reuşit, în bună parte, adaptarea sa la exigenţele unei economii concurenţiale de piaţă. Poate că e momentul ca autorităţile să facă mai mult pentru salvarea industriei noastre carbonifere. Cărbunele este astăzi tot mai căutat pe pieţele lumii întregi, iar Valea Jiului dispune de cele mai mari rezerve de cărbune superior din România. Statul trebuie să facă mai mult pentru a-şi valorifica resursele minerale indigene. Modernizarea şi retehnologizarea minelor tinere şi de perspectivă ar putea da un suflu nou producţiei de huilă. În afară de clasicele disponibilizări şi plăţi compensatorii, trebuie încercate şi alte căi de eficientizare a mineritului. Trebuie să existe soluţii! Să nu lăsăm să se piardă în nefiinţă o preocupare atât de străveche.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Să ne plecăm cu pietate în faţa amintirii celor căzuţi la mina Livezeni în lupta cu forţele oarbe ale adâncului. Dumnezeu să-i odihnească în linişte şi pace în acel colţ de rai rezervat celor care au pătimit cel mai mult, adică minerilor! Iar noi, cei cărora poporul ne-a încredinţat vremelnic treburile ţării, trebuie să găsim căile potrivite pentru ca mineritul să supravieţuiască. De dincolo de morminte, jertfa acelor oameni nevinovaţi ne cere stăruitor să o facem.