Victor Sanda
Victor Sanda

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 aprilie 2006

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.48/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 aprilie 2006

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.70 Victor Sanda - intervenţie cu tema "La înălţime în timpul vizitelor oficiale ale demnitarilor, ministerul democratului Vasile Blaga a eşuat în lupta cu rromii din Bălteni".  

Interventii consemnate conform materialelor depuse la secretariatul de sedinta

Domnul Victor Sanda:

la înălţime, în timpul vizitelor oficiale ale demnitarilor, ministerul democratului Vasile Blaga a eşuat în lupta cu rromii din Bălteni.

Dacă v-aţi fi aflat, la finele săptămânii trecute în Dâmboviţa, aţi fi rămas impresionaţi de numărul mare de poliţişti mobilizaţi pe tot traseul parcurs de convoiul oficial al preşedintelui Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, în timpul vizitei sale în acest judeţ.

Sunt convins că mulţi dintre dumneavoastră mi-aţi replica acum că preşedintele Camerei Deputaţilor este al treilea om din stat şi protocolul cere o desfăşurare mare de forţe de ordine. Cunosc foarte bine acest protocol din fosta poziţie pe care am deţinut-o în legislatura trecută, aceea de prefect al judeţului Dâmboviţa. Din aceeaşi poziţie, cunosc că, în acelaşi timp, trebuie să respectăm şi protocolul privind asigurarea liniştii şi ordinii publice, a siguranţei tuturor cetăţenilor. Or, sub bagheta şefului internelor, domnul Vasile Blaga, nu aşa se petrece. Cel puţin nu aşa s-a întâmplat în urmă cu o săptămână şi jumătate, în judeţul Dâmboviţa, la Bălteni - zonă cu populaţie preponderent rromă, dar şi cu un potenţial de conflict ridicat. Oare ştie ministrul Blaga că, timp de patru zile, Bălteni a fost scena unui război dintre două tabere de rromi, în care aproape 700 de persoane s-au bătut cu săbii, cuţite, furci şi topoare sub privirile neputincioase ale celor 20 de poliţişti nepregătiţi, care au fost trimişi să dezamorseze o astfel de situaţie periculoasă pentru viaţa cetăţenilor, fie ei rromi sau români. Ştie domnia sa că târziu, la insistenţele autorităţilor locale, au fost disponibilizaţi în zonă jandarmii mascaţi care au reuşit să potolească, pentru moment, furia rromilor? Ce părere are domnul ministru al internelor despre modul cum subordonaţii săi au gestionat şi gestionează această situaţie care nu s-a încheiat nici astăzi?

Spun asta pentru că vineri, în timp ce domnul Bogdan Olteanu vizita judeţul Dâmboviţa, trecând prin zona de conflict Bălteni, înţesată de data aceasta de forţe de ordine, la sediul Primăriei Conţeşti, mai mulţi cetăţeni rromi aparţinând uneia dintre tabere mi se plângeau că nu pot să-şi mai lase copii să meargă la şcoală, fiindcă sunt agresaţi şi bătuţi de cei din tabăra cealaltă. Este domnul Blaga la curent cu această situaţie fără precedent ca durată şi cu grave implicaţii sociale? Ce măsuri a luat domnul ministru împotriva celor care se fac responsabili pentru netrimiterea jandarmilor, imediat ce gradul sporit de periculozitate a conflictului a devenit evident? Ce ne spune oare domnul Blaga despre lipsa de transparenţă a ministerului şi a structurilor subordonate care au ascuns presei acest eveniment, despre care târziu şi din cu totul alte surse a aflat şi relatat Televiziunea Română? Este sau nu un caz de incompetenţă şi o tendinţă de muşamalizare a acestei incompetenţe din partea celor care manageriază internele?

Domnilor colegi, în problema pe care v-am expus-o astăzi, trebuia să fac apel la o astfel de comparaţie ca să înţelegeţi mai bine ceea ce se întâmplă astăzi cu structurile de poliţie sub patronajul domnului ministru Blaga. Căci desfăşurarea de forţe de ordine din timpul vizitei preşedintelui Camerei Deputaţilor în Dâmboviţa a constituit o mostră prin care ministrul internelor, domnul Vasile Blaga, ne-a demonstrat că avem foarte mulţi poliţişti şi că ne putem baza pe ei doar în situaţii de acest gen. Nu însă şi în altele, de criză, când viaţa cetăţenilor este în pericol. Atunci, eficienţa lor nu mai este aceeaşi şi nu din vina lor, ci din vina celor care gestionează, prin Ministerul de Interne şi structurile sale din teritoriu, acest domeniu sensibil al siguranţei cetăţenilor şi al ordinii publice.

(Pauză între orele 10,17-10,30).