Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 martie 2009
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.37/2009
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 martie 2009 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 martie 2009
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.70 | Petru Movilă - declaraţie politică: "Basarabia este în inima noastră"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Basarabia este în inima noastră!" Au trecut 91 de ani de când Basarabia s-a unit cu România. Dar au trecut, de asemenea, şi 69 de ani de când Basarabia a fost pierdută de România în împrejurări interne şi internaţionale dramatice. Încă putem simţi emoţiile din acea zi de 27 martie când a fost citită Declaraţia de Unire a Basarabiei cu România, conform căreia Sfatul Ţării declara: "Republica Democratică Moldovenească în hotarele dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldavii, în puterea dreptului istoriei şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna, se uneşte cu mama România". Un pas important pentru istoria Moldovei şi a României. Un pas important care nu ar trebui niciodată uitat. După o lungă ocupaţie rusească, glasul românilor de dincolo de Prut s-a făcut auzit. Actul istoric de la 27 martie 1918 nu este altceva decât continuarea firească a ceea ce s-a întâmplat pe 24 ianuarie 1859 şi începutul unificării României Mari, culminată cu Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Chişinăul va rămâne în conştiinţa românilor ca locul de unde a pornit Marea Unire. Rămâne însă un gust amar acum, la acest ceas aniversar, pentru că Basarabia nu mai este lângă noi. A fost sub ocupaţie rusească, iar acum se zbate sub influenţa rusească. Istoria nu face compromisuri. Cel de-al doilea război mondial a "sărăcit" România de mai multe teritorii. Dusă a fost Basarabia, dusă a fost Bucovina. Cu speranţa că aceste nedreptăţi vor fi reparate într-un viitor nu prea îndepărtat, cu recunoştinţă şi smerenie faţă de cei care au luptat pentru întregirea neamului nostru, doresc să citez din versurile celui care a fost marele poet al Moldovei, Grigore Vieru: "Ridică-te Basarabie/Trecută prin foc şi sabie/Bătută ca vita pe spate/Cu biciul legii strâmbate/Cu lanţul poruncitoarelor strigăte/Ridică-te, ridică-te, ridică-te". |



