Dezbateri parlamentare

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

Câteva consideraţii privind noua Lege a spitalelor.

Un nou pachet legislativ important vine să reglementeze activitatea într-un domeniu pe cât de important, pe atât de puţin reglementat şi eficient: sănătatea populaţiei. Nemulţumirile sunt de ambele părţi: guvernanţii sunt sub permanenta presiune datorată subfinanţării constante, de ani de zile, ceea ce a dus la colapsul unor unităţi medicale şi sanitare, cadrele medicale demotivate de condiţiile de practicare a meseriei şi nivelul de remunerare, pacienţii care reclamă calitatea scăzută a serviciilor şi faptul că deşi plătesc în mod constant contribuţii la fondul asigurărilor sociale de sănătate, costurile serviciilor medicale nu sunt nici pe departe acoperite, autorităţi locale care se află în imposibilitatea de a asigura servicii medicale optime din cauza unor bugete reduse la jumătate etc.

Fiecare guvernare, fiecare platformă politică conţine în mod obligatoriu elementele de bază ale unei noi organizări medicale şi sanitare şi fiecare promite ca situaţia în domeniul sanitar se va schimba, dar orice proiect, ajuns la nivel de implementare se opreşte din aceleaşi considerente: lipsa fondurilor. Cercul vicios trebuia rupt şi aici consider că intervine alternativa salutară propusă de actualul cabinet: nu se promite alocarea unor fonduri suplimentare substanţiale, pentru că realitatea economică a României nu recomandă acest lucru, ci oferă un pachet de legi care să ne permită să abordăm domeniul sanitar ca pe o afacere, în care concurenţa să ducă la calitate, iar banii să producă bani.

Din acest punct de vedere, consider deosebit de importantă noua lege a spitalelor din două puncte de vedere: 1. Va reglementa cel mai important nivel de adresabilitate a populaţiei: spitalul. Idealiştii vor replica aici ca primul nivel de adresabilitate este medicul de familie, fapt perfect adevărat, dar nu în România, unde gradul de încredere în medicul de familie este încă scăzut, cazuistica este restrânsă la acest nivel şi există în mod cert o tendinţă de a abuza de servicii de specialitate complexe şi scumpe, care se regăsesc doar la nivelul spitalelor; 2. Va forţa spitalele să devină rentabile şi să-şi managerieze resursele după criterii economice, fiind conduse nu de cel mai bun internist sau de cel mai bun chirurg, ci de cel mai bun manager. În condiţiile în care statul român cheltuieşte sume colosale pentru a-şi pregăti un specialist în domeniul medical este absolut anacronic să-l regăsim pe acesta, la apogeul carierei sale medicale, organizând licitaţii pentru produse sanitare sau completând schema de personal, aprobând deconturi, toate într-un hei-rup de moment şi fără nici o strategie pe termen mediu sau lung.

Sunt deputat de Iaşi şi nu pot să nu amintesc de supraaglomerarea spitalelor şi clinicilor medicale din Iaşi cu pacienţi care provin din multe judeţe ale Moldovei. Reglementarea, prin acest pachet de legi, a statutului spitalului regional, ca şi competenţă, dar mai ales ca şi resurse financiare alocate vine să rezolve o gravă problemă a dimensionării resurselor alocate pentru asistenţa medicală de specialitate în astfel de centre, unde numărul de servicii medicale ce trebuie asigurate este mult mai mare, complexitatea este net superioară şi costurile semnificativ mai mari, dar finanţarea este aceeaşi ca şi în cazul oricărei unităţi medicale dintr-un municipiu oarecare. Sunt convins că sunt în asentimentul celor de la Bucureşti, Cluj, Timişoara, Craiova, Târgu Mureş, centre care au acelaşi statut ca şi Iaşi.

Nu în ultimul rând, vreau să subliniez că aceleaşi principii ale economiei de piaţă, dar şi ale considerentelor de solidaritate socială, stau la baza tuturor legilor din acest pachet legislativ care este de departe cel mai complex adoptat vreodată în domeniul sănătăţii în România. Nivelul de dezvoltare socială şi economică al unei societăţi nu se măsoară doar în "costuri zilnice" ci, mai ales, prin gradul de sănătate a populaţiei care reflectă fidel condiţiile de trai din ţara respectivă.