Gabriel Sandu
Gabriel Sandu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 octombrie 2006

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.162/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 octombrie 2006

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.71 Gabriel Sandu - declaraţie politică intitulată "Show-ul mediatic românesc";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Gabriel Sandu:

"Show-ul mediatic românesc"

Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a reuşit să îndeplinească cel mai important obiectiv al României: aderarea la termen în Uniunea Europeană.

Aderarea a constituit cea mai mare provocare a Guvernului condus de Călin Popescu-Tăriceanu şi, în ciuda tuturor impedimentelor din ultimii doi ani, acesta şi-a asumat şi a dus la bun sfârşit acest principal deziderat.

Recentele evenimente nu au reuşit decât să umbrească realizările executivului şi să pună România într-o lumină extrem de nefavorabilă în plan extern.

Faptul care mi se pare extrem de grav şi cred că ar trebui să ne îngrijoreze pe toţi este că în acest moment în România, un simplu interviu într-un ziar poate influenţa desemnarea unei persoane pentru un post foarte important.

Cel care va ocupa funcţia de comisar european va reprezenta însăşi România şi trebuie să demonstreze că România a meritat statutul de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, asigurând integrarea la toate nivelurile.

Este inacceptabil ca o declaraţie a unei persoane oarecare sau un zvon sau o strategie de imagine fără baze reale, să influenţeze atât de mult decizii politice, care ar trebui luate conform altor criterii.

Consider că s-a creat un precedent foarte periculos şi mă tem că de acum înainte orice declaraţie, indiferent dacă este sprijinită de dovezi sau nu, va putea arunca România într-o degringoladă.

Se pare că în România, prezumţia de nevinovăţie, declaraţiile bazate pe fapte reale şi argumentate cu dovezi pălesc în faţa scandalurilor mediatice şi a show-urilor publice. De asemenea, nu mi se pare normal ca un ziar să publice declaraţiile oricui, fără să aibă dovezi palpabile în acest sens.

Consider că în momentul în care vorbim de interes naţional, senzaţionalul şi spectaculosul ar trebui lăsate la o parte.