Cornel Pieptea
Cornel Pieptea

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 iunie 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.107/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 iunie 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.71 Cornel Pieptea - declaraţie politică: "Politicianismul ieftin de pe malul Dâmboviţei";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Cornel Pieptea:

"Politicianism ieftin de pe malul Dâmboviţei"

Cuvintele care caracterizează clasa politică actuală sunt ipocrizia şi demagogia. Cred că v-aţi obişnuit însă cu aceste epitete, care într-o societate cu valori morale, ar fi considerate grave şi ar atrage nişte demisii sau sancţiuni.

La noi nici vorbă de asumarea responsabilităţii actelor politice, atitudine de înţeles din moment ce peştele de la cap se strică. Care cap? Întâiul cap al ţării. În decembrie 2009, preşedintele statului s-a folosit de prerogativa de convocare a unui referendum. Referendumul nu a fost unul oarecare, ci şi-a propus chiar reformarea clasei politice prin reducerea numărului de parlamentari şi transformarea Parlamentului din bicameral în unicameral.

Observ însă cu dezgust că rezultatul referendumului este folosit doar ca armă de şantaj la adresa Parlamentului atunci când acesta începe să capete personalitate. Observ cum parlamentarii susţinători ai proiectului prezidenţial reclamă refuzul opoziţiei de a aplica rezultatele referendumului. Observ cum dintre parlamentarii opoziţiei sunt unii care îşi fac titlu de glorie, prin discursuri, din reforma clasei politice, dar când e vorba să acţioneze, îi loveşte amnezia.

Vin acum şi vă întreb, stimaţi colegi, cum vă explicaţi că propunerea legislativă nr. 248/2010, aflată în dezbatere la Comisia pentru administraţie din cadrul Camerei Deputaţilor privind amendarea articolului 5 din titlul I al Legii nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali a fost respinsă? Menţionez că anterior, în cadrul şedinţei din 26 aprilie 2010, Senatul a respins în plen acest amendament.

Vă rog să îmi permiteţi să vă explic, dacă nu ştiţi, la ce se referea amendamentul propus de PNL la art. 5: schimbarea normei de reprezentare pentru alegerea unui deputat de la 70.000 la 110.000 de locuitori, iar pentru un senator de la 160.000 la 221.000 de locuitori. Cu alte cuvinte, Parlamentul României ar fi devenit mai mic cu 155 senatori şi deputaţi; prin adoptarea amendamentului propus, Camera Deputaţilor ar fi trebuit să aibă 215 mandate faţă de 334, iar Senatul 99, faţă de 137.

La un calcul sumar, cheltuielile exagerate ale Parlamentului, atât de mult invocate în această perioadă de criză, ar fi fost diminuate direct prin eliminarea salariilor şi sumelor forfetare, cu circa 7.000.000 de euro/an.

Deci, cine nu îşi doreşte reforma clasei politice? Nu cumva aceia care o propovăduiesc mai tare, o blochează mai cu spor?

Îmi doresc, totuşi, ca măcar în cadrul plenului Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional, votul final să infirme afirmaţiile mele despre clasa politică.