Dezbateri parlamentare

Domnul Vasile Filip Soporan:

"Argumente pentru regionalizare"

Acum, când au început sau reînceput propunerile de reorganizare administrativ-teritorială, doresc să pun în discuţie câteva elemente capabile să încurajeze constituirea unor cadre teritoriale mai eficace, pentru a răspunde într-un mod pertinent noilor provocări economice şi de amenajare a teritoriului. În concepţia europeană, organizarea administrativ-teritorială, din punctul de vedere al asigurării dezvoltării durabile, trebuie să ia în considerare următoarele elemente:

• realităţile socio-economice şi întărirea solidarităţii între mediul urban şi rural;
• strategiile de dezvoltare şi de amenajare, ce integrează diferitele dimensiuni economice, sociale, de mediu înconjurător, culturale, de viaţă locală şi regională;
• coagularea administraţiilor în stabilirea unui cadru de acţiune şi parteneriat care are capacitatea de coordonare, animare, inovare, asigurare a asistenţei tehnice într-o logică de concretizare şi de subsidiaritate în contractualizarea raportului între stat şi comunităţile teritoriale.

Având în vedere această concepţie de organizare administrativ-teritorială, pe principii de dezvoltare durabilă, consider că este necesar ca aceasta să se bazeze pe unităţi administrativ-teritoriale locale de tipul comunelor, oraşelor şi municipiilor, coagulate în structuri teritoriale asociative naturale, de forma zonelor metropolitane sau a microregiunilor, organizate în jurul unor poli de competitivitate şi dezvoltare. Aceste forme teritoriale reunite ar constitui o formă administrativ-teritorială mai mare, de tipul regiunilor. Prin urmare, pledez pentru o organizare administrativ-teritorială de tip regional (judeţe mai mari), în care să funcţioneze microregiunile ca unitate teritorială.

Judeţele actuale nu permit această organizare, mărimea actuală a acestora, de obicei prea mică, face ca centrul să paralizeze iniţiativa celorlalte zone - microregiuni, iar concurenţa nu este una corectă, modul de acţiune este punctiform, fără continuitate, fapt care afectează calitatea activităţilor care se desfăşoară, fie prin resurse financiare insuficiente, fie prin printr-o concurenţă neloială în atragerea acestora, elemente care creează disparităţi la nivelul dezvoltării unităţilor administrativ-teritoriale locale şi regionale. Sistemul de organizare actual atrage o dublă lipsă a resurselor financiare: una la nivel judeţean, pentru programele majore, şi alta la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale necoagulate sau marginalizate de actualul sistem. Această situaţie, cea de funcţionare a judeţelor mici, conduce la lipsă de dezvoltare şi la înapoiere de lungă durată. În schimb, formula unor judeţe puternice ar putea determina constituirea unor structuri eficiente de atragere şi o coagulare la nivel macro şi microregional a resurselor financiare locale, judeţene, naţionale şi europene, în baza unor programe viabile, construite de o structură cu o capacitate administrativă importantă pentru construcţiile necesare în perspectiva devenirii europene a României.

Această formă de organizare administrativ-teritorială trebuie să fie consolidată prin stabilirea atribuţiilor şi misiunilor de la nivel central, judeţean-regional, microregional-zonal şi local, atât la nivel administrativ, cât şi la nivelul asigurării serviciilor publice. Fără să fac o dezvoltare a acestora, doar o prezentare cu titlul de exemplu, având în vedere pregătirea şi experienţa dobândită la nivelul administraţiei publice, consider că anumite servicii publice şi lucrările mari de infrastructură, finanţate şi de Uniunea Europeană, ar trebui să fie gestionate de administraţiile regionale. Printre acestea amintesc alimentările cu apă şi staţiile de epurare care să urmărească cu precădere bazinele hidrografice, staţiile de procesare şi depozitele de deşeuri, transporturile feroviare regionale, drumurile judeţene reunite la nivel regional, evitându-se discontinuităţile determinate de actualele graniţe ale judeţelor şi în mod precis încă foarte multe activităţi pentru care se poate asigura o finanţare mai bună. În acelaşi timp, la nivelul microregiunilor se pot organiza activităţi, la costuri mai reduse şi cu o finanţare mai bună, pentru anumite tipuri de servicii publice. În aceeaşi manieră, având în vedere şi ultima criză a spitalelor, consider că la nivelul microregiunilor s-ar putea organiza, printre altele, serviciile de sănătate publică microregionale, în aşa fel încât să se evite situaţiile actuale, în care unităţile spitaliceşti aparţin numai de anumite autorităţi locale, celelalte neputând, chiar dacă ar dori, să finanţeze aceste activităţi.

Consider că pe acest principiu, o microregiune ar putea grupa natural o populaţie de până la 100.000 locuitori şi un număr de cel puţin 20 de unităţi administrativ-teritoriale. Analizând situaţia judeţului Cluj, şi în perspectiva viitorului judeţ (Regiunea Someş: judeţul Cluj, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Bihor), consider că unităţile teritoriale asociative-microregiunile ar putea să cuprindă, între altele, o zonă de tip metropolitan concentrată în jurul municipiului Cluj-Napoca, microregiunea Arieşului, concentrată în jurul municipiilor Turda şi Câmpia Turzii, microregiunea Someşului Mic, concentrată în jurul municipiilor Dej şi Gherla şi microregiunea Vlădeasa, concentrată în jurul oraşului Huedin.

Nu vreau să intru în amănunte, procesul reorganizării administrativ-teritoriale nu este unul uşor, el necesită o amplă analiză, care pe lângă aspectele administrative de reprezentare a statului şi a intereselor comunităţilor trebuie să ţină cont, între altele, de următoarele: cultura locală, nivelul de stratificare preexistent, obiceiurile de muncă, existenţa politicilor teritoriale anterioare, voinţa cetăţenilor şi autorităţilor de a încuraja constituirea, în primul rând, a microregiunii, particularităţile geografice şi socio-economice ale regiunilor. Acest lucru este necesar, având în vedere faptul că pentru dezvoltarea durabilă şi amenajarea teritoriului este necesară elaborarea unor politici coerente la nivelul regiunilor naturale, al spaţiilor strategice, care să permită planificarea şi programarea pe termen mediu, cu atât mai mult cu cât Uniunea Europeană îşi concepe politicile de dezvoltare şi mai ales implementarea fondurilor structurale într-un context regional. Cadrul regional corespunde fie unui nivel de colectivitate teritorială, fie unui nivel de coordonare, de coerenţă, de arbitraj şi de sinteză între mai multe colectivităţi. În acest spaţiu, cel regional, este important de subliniat rolul strategic la nivel teritorial. Este vorba de încrucişarea pe teritoriul naţional a trei tipuri de politici care trebuie coordonate şi orientate în favoarea evidenţierii resurselor: directivele şi creditele europene, politicile naţionale şi acţiunile colectivităţile locale.

Este dificil ca astăzi să prezinţi un asemenea punct de vedere, acela de susţinere a unei structuri regionale. Doresc să vă asigur, stimaţi colegi, că acesta a fost prezentat de mine, în calitate de prefect al judeţului Cluj, în cadrul acţiunilor Programului de înfrăţire instituţională finanţat de Uniunea Europeană "Înfrăţirea capacităţii instituţionale a Ministerului Administraţiei Publice", din perioada 2001-2004, şi în cadrul acţiunilor Grupului româno-francez cu privire la "Profesionalizarea Instituţiei Prefectului în vederea aderării la Uniunea Europeană". Punctul de vedere nu este conjunctural, ci el este legat de înţelegerea faptului că organizarea administrativ-teritorială trebuie să fie legată de asigurarea dezvoltării durabile.

Doresc să avem puterea de a genera o dezbatere adevărată asupra problemelor reale, dezbatere care poate să ne conducă la rezolvarea problemelor de fond pe care la are România, probleme legate cu precădere de dezvoltarea în context european.