Vasile-Silviu Prigoană
Vasile-Silviu Prigoană

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 aprilie 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.53/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 aprilie 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.72 Vasile-Silviu Prigoană - declaraţie politică cu titlul "Libertatea presei - curăţenie sau mocirlă";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

"Libertatea presei - curăţenie sau mocirlă"

Ne preocupă mult în zilele noastre otrava din alimente, otrava din aer şi apă, însă nu facem mai nimic pentru a reduce otrava informaţională. Războiul româno-român, cum spunea maestrul Octavian Paler, este şi o consecinţă a modului în care înţelegem să practicăm libertatea de exprimare sau în care înţelegem să promovăm sau apărăm valorile prin intermediul presei.

În România, presa este liberă şi este bine că este aşa. Însă în acelaşi mod în care nu reuşim să beneficiem doar de partea pozitivă a libertăţii în viaţa de zi cu zi, nu reuşim să avem doar o presă de informare sau opinie şi suportăm, nu de puţine ori, elemente sau campanii de presă denigratoare, insultătoare sau calomnioase. Libertate nu înseamnă şi libertatea de a ucide, chiar şi în cazul cuvântului.

Pentru a apăra jurnalistul profesionist, pentru a-i oferi un mediu în care să nu fie nevoit să arunce cu otravă pentru a lucra şi a trăi, consider necesară o lege care să reglementeze statutul ziaristului, aşa cum există legi pentru medici, avocaţi sau artişti, adică pentru profesiunile liberale ce nu pot şi nu trebuie să fie reglementate de Codul muncii.

În ce condiţii devii ziarist? Care sunt drepturile şi îndatoririle ziaristului? Polemica în presă are sau nu limite? Insulta şi calomnia sunt stiluri de presă? Ce este dezinformarea şi cum este sancţionată? Care suntdelictele de presă - amintite în art.30, alin.(8) din Constituţie -, cum se ierarhizează şi cum se sancţionează? Care sunt civile şi care sunt, dacă sunt, penale? Iată o serie de întrebări pentru care societatea românească pare să nu fi găsit, încă, răspunsuri.

Până la cristalizarea unor opinii majoritar acceptate vă propun să limităm otrava informaţională ce ne agresează zilnic, preponderent în presa scrisă, prin intermediul unor modificări la Legea audiovizualului. Ştiu că poate părea impropriu, însă, în actualul stadiu de maturitate a problematicii asociate domeniului, consider că este o soluţie la îndemână pentru a reduce, cel puţin, avalanşa de publicaţii născute peste noapte doar pentru a denigra o persoană sau a mânji o idee.