Dezbateri parlamentare

Domnul Angel Tîlvăr:

"Substanţele etnobotanice, o problemă mereu actuală..."

Potrivit unei monitorizări făcute de Consiliul Europei, România ocupă un loc fruntaş în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte consumul de etnobotanice. Devansată doar de Marea Britanie, Germania şi Olanda, România a ajuns în doar doi ani să ocupe locul patru în UE şi să deţină o piaţă de 7% din substanţele etnobotanice, în condiţiile în care în 2008 nici măcar nu figura în acest clasament.

Până când Guvernul s-a hotărât să ia o măsură în acest sens, numai în luna ianuarie 2010, 13 tineri din Vrancea au ajuns la spital. Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă, potrivit căreia pe lista produselor etnobotanice interzise se află 27 de noi denumiri şi nouă plante etnobotanice. Printre plantele interzise se regăsesc mai multe tipuri de salvie, planta care produce halucinaţii, specii de mitragină cu efecte similare cocainei, soiuri de ciuperci, sarea de baie şi altele.

Fiind unul dintre cei care au susţinut întotdeauna lupta împotriva consumului de droguri, indiferent de natura lor, am apreciat şi chiar am susţinut demersul Guvernului de a declara substanţele etnobotanice ilegale.Eu însumi am atras de nenumărate ori atenţia asupra efectelor pe care aceste substanţe le au asupra organismului, asupra necesităţii politicilor de prevenire, demonstrând adesea că nu e suficientă doar interzicerea lor. "Însă, după cum bine ştim cu toţii, interzicerea consumului de droguri, indiferent că sunt ele plante etnobotanice sau droguri grele, nu implică şi dispariţia consumului sau a comercializării. Este necesară o monitorizare atentă a apariţiei noilor tendinţe, dar la fel de necesară este şi conceperea şi implementarea unor politici de prevenire ca modalitate de control a consumului de droguri. "

Mai mult decât atât, într-o declaraţie politică din octombrie 2009, am dat exemplul ţărilor vecine care au înţeles, în urma unor studii amănunţite, importanţa conştientizării efectelor nocive pe care plantele halucinogene, ciupercile sau alţi derivaţi le pot avea asupra organismului. Nu de puţine ori am afirmat că Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie prezintă anual un raport privind situaţia drogurilor în Europa, iar în subcapitolul "Droguri noi şi tendinţe emergente" face referire la importanţa monitorizării continue a tendinţelor privind consumul de droguri în vederea depistării substanţelor noi şi introducerea lor pe lista substanţelor interzise.

Într-o altă declaraţie politică din aprilie 2009 subliniam necesitatea monitorizării grupurilor vulnerabile, determinate în urma unor studii efectuate în Ţara Galilor. Experienţa altor ţări europene ne arată că accentul pus pe anumite grupuri, îndeosebi cele vulnerabile, sau analiza unor factori demografici şi sociali, precum rata şomajului, absenteismul şcolar, familii dezrădăcinate constituie direcţii clare privind expunerea la riscul consumului de droguri. Într-un sondaj efectuat în Ţara Galilor s-a arătat că doar 1% din tinerii nonvulnerabili consumă droguri, pe când adevăraţii consumatori de droguri sunt în proporţie de 24% chiulangii, 33% sunt cei care nu au o locuinţă şi 39% sunt cei care au mai fost arestaţi în trecut.

Într-o altă declaraţie de la sfârşitul anului trecut puneam accent pe necesitatea implementării unor politici de prevenire din perspectiva identificării grupurilor vulnerabile, a modalităţilor de prevenire cât şi a locaţiilor de desfăşurare a actului preventiv, considerând că mai bine previi decât să tratezi. Am oferit spre exemplificare experienţa Germaniei şi a Ţărilor de Jos.

Potrivit Observatorului European pentru Droguri şi Toxicomanie, şcoala este considerată locul propice unde prevenirea poate fi eficientă la cote maxime, precizând că intervenţia timpurie asupra copiilor cu tulburări comportamentale necesită o cooperare strânsă între serviciile medicale, sociale şi pentru tineret. Experienţa altor ţări a demonstrat eficacitatea cooperării dintre cele trei direcţii. Conceptul german de "tratament multi-modul" care oferă o combinaţie de consiliere pentru părinţi şi îngrijitori, sprijin concomitent medical, psihoterapeutic şi psihosocial, precum şi sprijin educaţional în grădiniţe şi şcoli, abordarea irlandeză de educaţie specifică şi consiliere psihologică şi cea a Ţărilor de Jos, unde s-a pus accent pe tratarea comportamentelor perturbatoare ale tinerilor în copilăria mijlocie sunt doar câteva dintre exemplele de succes privind importanţa prevenirii încă de pe băncile şcolii.

Studiind aceste exemple am realizat că ele dau rezultate, iar aplicabilitatea lor este maximă. Însă cum în România era pe val la acea vreme Ordonanţa de urgenţă nr.6/2010 pentru modificarea Legii nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi a Legii nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor stupefiante şi psihotrope, am trimis primului-ministru în luna martie o scrisoare prin care solicitam elaborarea unor norme stricte de aplicare a respectivei ordonanţe.

Răspunsul primit "elaborarea de norme de aplicare nu este necesară şi nici nu a fost prevăzută de ordonanţa de urgenţă" m-a descurajat în demersul meu de a stabili un cadru legislativ care să nu permită interpretări.

Întrucât cadrul legislativ lejer a fost de preferat, iar acest subiect a fost trecut într-un con de umbră, el fiind "resuscitat" doar atunci când se urmăreşte îmbunătăţirea imaginii Guvernului, am trimis, în luna mai 2010, Ministerului Sănătăţii o nouă întrebare, interesat fiind de modalitatea prin care vor implementa politici de prevenire a consumului de droguri şi care este conţinutul acestora.

Nu mică mi-a fost mirarea când citind răspunsul primit, am aflat de la Ministerul Sănătăţii că politicile de prevenire lipsesc cu desăvârşire şi că singurul aspect pe care au putut să mi-l relateze legat de această întrebare a fost că "prin Ordonanţa nr.6/2000(...) a fost îmbunătăţită procedura de introducere a noilor substanţe psihotrope pe lista substanţelor aflate sub control" şi ca "Secţiunea plante şi substanţe aflate sub control naţional" se actualizează ori de câte ori este necesar prin hotărâre de guvern.

Iată, stimaţi colegi, că nu avem nicio direcţie de urmat în acest sens! Iată că pe lângă cadrul legislativ superficial, politicile de prevenire ale Guvernului lipsesc cu desăvârşire. Încă o dată a fost demonstrat că nu învăţăm nimic din experienţa altor ţări, că actualul Guvern al României a uitat de tineri şi de problemele lor şi că deciziile luate pe picior, doar pentru imagine şi fală proprie nu pot fi susţinute până la capăt.