Viorel-Vasile Buda
Viorel-Vasile Buda

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 mai 2011

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.62/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 mai 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.73 Viorel-Vasile Buda - declaraţie politică intitulată "Ministrul Teodor Baconschi trebuie destituit";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Viorel-Vasile Buda:

"Ministrul Teodor Baconschi trebuie destituit"

Practicile PDL privind influenţarea prin mijloace ilegale a electoratului sau chiar fraudele la urne nu reprezintă o surpriză pentru nimeni. Dar, a oficializa prin lege aceste ilegalităţi şi fraude întrece orice măsură. A elabora o lege exclusiv în favoarea unui partid politic este de-a dreptul scandalos. Dacă autorul unei astfel de legi ar fi un parlamentar al partidului în cauză, el poate fi acuzat de pledoarie politică pro domo. Când autorul este însă un ministru care prin atribuţiile funcţiei trebuie să reprezinte interesele României, atunci fapta este de o gravitate deosebită şi se impune imediat destituirea acestuia.

În ce ţară membră a Uniunii Europene, în ce ţară civilizată din afara Uniunii Europene un ministru în funcţie îşi poate permite un astfel de gest, o astfel de acţiune pe care de altfel o asumă public: "Eu am venit de curând în partid şi am aderat la el într-un moment foarte dificil din toate punctele de vedere, dar sunt într-un parteneriat constant şi loial cu preşedintele Traian Băsescu de peste 6 ani. Proiectul legii votului prin corespondenţă îi va face pe românii din comunităţile de peste hotare să ne aducă nu o sută de mii de voturi, cum ne-au adus rândul trecut, ci un milion. E un obiectiv pe care-l putem atinge".

Ştiam că în 21 de ani nu am avut un ministru de externe mai slab decât domnul Baconschi. O deziluzie din toate punctele de vedere. Ştiam că avem un ministru de externe care se ocupă de propagandă, cu influenţarea electoratului din diaspora şi strângerea de voturi pentru PDL. Nu credeam, însă, că se va ajunge până aici, adică un ministru să dea o lege electorală special pentru folosul partidului din care face parte.

Nu credeam că un ministru al unui guvern al României să legifereze, nu pentru toţi românii, ci doar pentru propriul partid. Iar când acest ministru este şi şeful diplomaţiei române, implicit şi imaginea României în lume va avea de suferit.

Pentru o lege în favoare PDL îl plătesc din banii lor românii pe ministrul Teodor Baconschi?

Un fost ministru liberal de externe a demisionat în 2008, pentru că subalternii săi nu au monitorizat situaţia unui cetăţean român încarcerat în Polonia şi care a decedat în închisoare. "Chiar dacă ştiu că din punct de vedere tehnic nu am nicio vină, totuşi a fost în joc viaţa unui om. Asta contează într-adevăr. Nu contează dacă Crulic (numele cetăţeanului decedat - n.a.)era un hoţ recidivist sau un om nevinovat. E vorba pur şi simplu de viaţa unui om, iar o viaţă de om este cu mult mai importantă decât mandatul unui ministru". Aceasta a fost declaraţia de demisie a ministrului liberal. Dacă pentru aşa ceva un ministru de externe a demisionat, ce se impune în cazul ministrului Teodor Baconschi? Demisia? Nu. Ci doar destituirea sa în regim de urgenţă. Teodor Baconschi s-a descalificat iremediabil, el nu mai poate fi considerat un ministru al guvernului României, el nu mai poate fi considerat că reprezintă România şi românii.

Din păcate, sunt convins că nici primul ministru şi nici preşedintele Traian Băsescu, nici măcar nu-l vor mustra pe ministrul de externe. În acest caz, însă, România îşi pierde ultima brumă de credibilitate în exterior şi nu mai poate fi considerată ca fiind o ţară democratică.