Lucia-Ana Varga
Lucia-Ana Varga

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 noiembrie 2011

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.131/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 noiembrie 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.74 Lucia-Ana Varga - declaraţie politică cu tema: "Vieţile femeilor din România, în pericol!";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Doamna Lucia-Ana Varga:

"Vieţile femeilor din România, în pericol!"

Potrivit unui studiu realizat la Universitatea din Manchester, numărul tinerelor care dezvoltă cancer de col uterin a crescut cu 40 de procente, acest lucru fiind extrem de îngrijorător.

Concluzia este clară: femeile din România au nevoie absolută de programele de prevenţie, aşa cum ar fi cele pentru screeningul pentru cancerul de col uterin şi cancerul de sân. Acest fapt este confirmat de realitatea cotidiană, dar şi de statisticile oficiale care arată că aceste boli afectează o mare parte din populaţia feminină a ţării.

Femeile sunt una dintre categoriile cele mai afectate de criza economică, de multe ori acestea negăsind resursele necesare pentru investigaţii vremelnice şi ajungând astfel să se confrunte de multe ori cu situaţii medicale limită care, de altfel, printr-un program de prevenire şi sesizare din timp, ar putea avea o rezolvare fericită. Cancerul de col uterin sau cancerul de sân sunt boli care lovesc o mare parte a femeilor din România, dar de multe ori acestea fiind depistate mult prea târziu şi cu urmări tragice pentru paciente.

De altfel, chiar în campania de informare a Centrului Naţional de Informare pentru Prevenirea Cancerului de Col Uterin se precizează că "80% dintre femei se vor infecta cu HPV de-a lungul vieţii, iar 50% dintre acestea cu tulpini care ar putea produce cancer de col uterin." De asemenea, în România se înregistrează anual 3.000 de cazuri noi şi un total de 40.000 de femei care au diagnosticul de cancer de col uterin.

La fel de dramatică este situaţia femeilor care se află în luptă cu cancerul de sân, afecţiune care, în viziunea multora, a atins proporţiile unei epidemii. În România sunt aproximativ 6.000 de cazuri noi de cancer la sân diagnosticate în decursul unui an.

În aceste condiţii, consider că, testele de screening pentru aceste două afecţiuni sunt deosebit de importante, pentru că ele pot salva vieţile a milioane de femei. Aceste teste fac posibil ca identificarea cancerului să fie făcută înainte de apariţia simptomelor, într-un stadiu precoce. Iar când celulele tumorale sunt detectate precoce, cancerul este mai uşor de tratat.

Acesta este motivul pentru care, în calitate de parlamentar, am solicitat ministrului sănătăţii în repetate rânduri să aloce fondurile corespunzătoare pentru funcţionarea programelor de screening pentru depistarea cancerului de col uterin şi a cancerului de sân, mai ales în contextul sosirii bugetului de stat pentru anul 2012 în Parlament, la acest final de an.

De asemenea, prin prezenta declaraţie politică cer sprijinul tuturor colegilor parlamentari pentru ca aceste finanţări să fie prevăzute, salvarea vieţii femeilor din România putând schimba destinul a milioane de familii. Prezentul demers nu este condiţionat de vreo culoare politică sau de apartenenţa la vreo ideologie, ci este unul care face apel la solidaritate şi responsabilitate.