Dezbateri parlamentare

Domnul Cornel Ştirbeţ:

"Iartă-l, Doamne, că nu ştie ce spune!"

Ne-am obişnuit în ultima vreme cu declaraţiile inflamate şi infamante ale domnului Crin Antonescu, dar am crezut tot timpul că ele se vor opri undeva la marginea absurdului sau a ridicolului. Iată că ne-am înşelat!

Domnul Antonescu a depăşit cu seninătate acest prag, duminică, la Galaţi, când a declarat nici mai mult, nici mai puţin decât că: "Dacă se pune problema să punem în practică programul nostru, atunci îmi asum calitatea de premier."!?

Nu-mi amintesc să-l fi invitat cineva pe domnul Antonescu să îşi asume cu atâta bărbăţie această funcţie, într-o perioadă atât de grea pentru ţară, dar dacă el şi-o doreşte, nu văd cine ar avea dreptul să îl împiedice a visa.

"Dacă m-ar desemna partidul să ocup această funcţie, atunci voi răspunde că sunt de acord", i-a asigurat domnul Crin pe participanţii la Conferinţa Filialelor Teritoriale Galaţi. Bine că a fost de acord şi ne-a risipit emoţiile legate de un eventual refuz!

Bineînţeles că pentru a accepta funcţia de prim-ministru, domnul Antonescu pune câteva condiţii, dintre care cea mai importantă este aceea ca el şi partidul pe care îl conduce să guverneze singuri, respingând din start ideea oricărei alianţe: "(...)suntem dispuşi să ne asumăm guvernarea României (...), dar suntem dispuşi să ne-o asumăm singuri".

Există oare o mai mare dovadă de curaj politic, de bărbăţie şi de spirit de sacrificiu, decât cea făcută de domnul Antonescu, gata să preia pe umerii săi întreaga povară a guvernării unei Românii aflate în plină criză?

Este greu de crezut ca vreun alt om politic român să vină astăzi în faţa concetăţenilor săi cu astfel de dovezi şi tocmai de aceea nu ne putem înfrâna admiraţia faţă de gestul domnului Antonescu, cu toate că avem câteva nedumeriri şi ridicăm câteva semne de întrebare. De pildă: a câştigat cumva PNL alegerile, iar şeful statului urmează să-l cheme pe domnul Crin Antonescu să formeze guvernul? Parcă îmi amintesc că la ultimele alegeri generale nu a adunat mai mult de 15% din voturile alegătorilor! Se poate guverna cu o majoritate de numai 15% ? Se poate, dar numai cu ajutorul PSD-ului, aşa cum a mai făcut partidul domnului Antonescu, cu rezultate catastrofale, în trecutul nu prea îndepărtat.

Apoi, mă întreb de ce nu-l mai vrea pe Klaus Iohannis în fruntea guvernului? L-a dezamăgit? L-a refuzat? A aflat de uneltirile viclene ale acestuia, ca după preluarea conducerii guvernului să preia şi conducerea PNL-ului, detronându-l pe Crin Antonescu din scaunul Brătienilor?

Dacă va accepta instalarea în fruntea Executivului, care vor fi principalii colaboratori ai domnului Antonescu, miniştrii cu care va forma Cabinetul? Va apela oare tot la "specialiştii" deja consacraţi: Adomniţei, Vosganian, Orban, Chiuariu, Voicu, Nicolăescu etc. sau va apela la lupii tineri şi flămânzi? Gurile rele spun că domnul Antonescu a cam luat-o raznaşi că totul i se trage de la unele posturi de televiziune, care îl prea răsfaţă şi-l arată românilor seară de seară ca pe Sfintele Moaşte, ca pe un guru, ca pe un Gregorian Bivolaru al politicii româneşti. Cel autopropus la funcţia de prim-ministru a rămas încremenit în ultima campanie electorală, atunci când a atins apogeul carierei sale politice (în afara situaţiei în care va prelua frâiele guvernării), venind astăzi în faţa românilor cu un program de guvernare ce suferă de sindromul amatorismului şi de blestemul diletantismului, program care nu este altceva decât o oferta electorală naivă şi găunoasă, clădită pe demagogie, pe minciună şi pe impostură.

În "Jurnalul" său, dramaturgul Mihail Sebastian povesteşte cum în aprilie 1944, când bombardierele anglo-americane aşterneau covoare de bombe asupra Bucureştilor, marele prozator, dramaturg şi filozof Camil Petrescu, i-a cerut o audienţă mareşalului Ion Antonescu, solicitându-i să-l numească în funcţia de comandant al apărării antiaeriene a capitalei şi dându-i toate asigurările că doboară toate avioanele agresoare şi că nicio bombă nu va mai cădea asupra Bucureştilor! Pe atunci, Camil Petrescu era directorul Teatrului Naţional şi suferea de hipoacuzie, adică era surd. Mareşalul s-a minunat de o asemenea năstruşnicie şi l-a refuzat elegant pe marele scriitor, pe care, de altfel, îl preţuia în mod deosebit. Dacă autorul Jocului Ielelor şi-a dorit să devină comandantul apărării antiaeriene a Bucureştilor, în plin război, de ce nu şi-ar dori şi Crin Antonescu să devină prim-ministru al Guvernului României, în plină criză?

Închei cu un gând care mă frământă: de ani buni, naţionala de fotbal a României se zbate în mediocritate, ratând obiectiv după obiectiv. Oare salvarea ei nu ar putea veni tot de la domnul Crin Antonescu, care dacă ar accepta să preia conducerea echipei, ar purta-o cu siguranţă spre câştigarea Campionatului Mondial din Africa de Sud, chiar dacă nu s-a calificat?