Angel Tîlvăr
Angel Tîlvăr

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 mai 2009

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.71/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 mai 2009

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.76 Angel Tîlvăr - declaraţie politică: "Să investim în tânăra generaţie";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Angel Tîlvăr:

Declaraţie politică: "Să investim în tânăra generaţie"

"Dacă un popor nu are o tinerime entuziastă, cultă şi cu dor de ţară, este pierdut pentru totdeauna." (Vasile Conta)

Iată de ce, pentru ca România să devină o ţară bogată, trebuie să investim în tânăra generaţie. Denumită "generaţia mileniului" şi caracterizată prin spontaneitate, curaj, creativitate, tupeu, tânăra generaţie a fost şi ea afectată la rândul ei de criza economică şi instabilitate poate mai mult ca niciodată.

Printre strategiile europene privind contracararea crizei economice, Comisia Europeană, impresionată de creşterea ratei şomajului în rândul tinerilor, propune o nouă abordare privind politica de tineret pentru următorul deceniu, punându-se accent pe o strategie cu caracter transsectorial şi urmărind consolidarea cooperării dintre ţările UE privind politica de tineret.

"Reprezentând prima generaţie care trăieşte în pace, într-o Europă fără frontiere, tinerii europeni cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani beneficiază de mai multe oportunităţi decât părinţii şi bunicii lor. Însă, locurile de muncă stabile sunt din ce în ce mai greu de găsit, ceea ce înseamnă că mulţi dintre aceştia trăiesc în condiţii precare, fără a avea şansa de a deveni independenţi şi fără a se putea integra pe deplin în societate. Mulţi tineri europeni sunt nevoiţi să accepte locuri de muncă temporare, deoarece nu pot găsi posturi permanente."

Trebuie să recunosc, stimaţi colegi, că "tinerimea entuziastă, cultă şi cu dor de ţară" despre care vorbeam la început, nu mai există la noi. Tinerimea entuziastă s-a transformat într-o tinerime fadă, tinerimea cultă s-a transformat într-o tinerime lipsită de profunzime, iar cea cu dor de ţară s-a transformat într-o tinerime cu "dor de ducă". Aceasta este realitatea cu care ne confruntăm.

Îmi aduc aminte de un discurs al domnului fost premier, Călin Popescu-Tăriceanu, care, fiind prezent la deschiderea anului şcolar în septembrie 2007, a declarat foarte entuziasmat că Guvernul va aloca anul viitor 6% din p.i.b. pentru educaţie şi că aceasta va fi "cea mai mare alocare pentru învăţământ", şi aşa a şi fost.

Numai că, dacă ideea fostului premier a de a investi în tânăra generaţie a fost doar alocarea celei mai mari sume postdecembriste pentru educaţie, de ce tinerii se grăbesc să emigreze într-un număr din ce în ce mai mare? De ce se declară din ce în ce mai nemulţumiţi de locurile de muncă, de nivelul de educaţie, de lipsa locuinţelor?

Iată rezultatele unui sondaj de opinie realizat după 4 ani de "politici pentru tineret" şi de "investiţii în tânăra generaţie". Potrivit interpretărilor realizate de Compania de Cercetare Sociologică şi Branding, la întrebarea "Credeţi că în următorii ani veţi pleca din România să vă stabiliţi permanent în altă ţară?", concluziile au fost următoarele: "aproximativ a şaptea parte (16%) din populaţia adultă a României intenţionează să plece din România pentru a se stabili în altă ţară, din care 4% sunt foarte hotărâţi. Aceştia reprezintă aproximativ 2,4 milioane de români care prezintă potenţial de emigrare, un număr egal cu cei aproximativ 2 milioane de români care au părăsit deja România în ultimii 10 ani, de la ultimul recensământ (2002).

Dintre cei 2,4 milioane de români care ar dori să plece din ţară, aproape jumătate (1 milion) sunt tineri între 18 şi 34 de ani. Dintre aceşti 2,4 milioane de români care ar dori să plece din ţară, aproximativ 600.000 de români sunt foarte hotărâţi ("Cu siguranţă DA"). dintre aceşti 600.000 de români hotărâţi să plece, 250.000 sunt tineri între 18 - 34 ani.

Cercetarea sociologică a fost comandată de Ministerul Tineretului şi Sportului, în condiţiile prevăzute de lege, şi a fost realizată de Compania de Cercetare Sociologică şi Branding (CCSB). Sondajul a fost realizat în perioada 6 - 10 mai 2009, pe un eşantion de 2.004 persoane, reprezentativ pentru populaţia adultă neinstituţionalizată a României.

Pentru a putea face investiţii în tânăra generaţie, trebuie mai întâi să le cunoaştem nevoile. Acelaşi sondaj pe care l-am menţionat anterior ne ajută în acest sens, identificând problemele pe care statul ar trebui, în viziunea tinerilor, să le rezolve. Astfel că, în proporţie de 77%, tinerii consideră că statul ar trebui să le ofere un loc de muncă şi şansa promovării profesionale, pe când doar 36% consideră că statul ar trebui să le ofere o locuinţă şi abia 14% pledează pentru o mai bună educaţie.

Din acest punct de vedere, investiţia în tânăra generaţie constă în promovarea de politici şi acţiuni la nivel naţional şi la nivel european de facilitare a accesului tinerilor pe piaţa muncii şi implicare a acestora în societate, prin acţiuni cu caracter civic.

Un loc aparte îl constituie şi accesul tinerilor la educaţie, punându-se accent pe importanţa educaţiei informale, a voluntariatului şi a formării profesionale pe piaţa locurilor de muncă, mai ales pentru tinerii care abandonează studiile (aproximativ 15%), urmărind crearea modelului de cetăţean european responsabil şi educat.

Aplicate atât la nivel naţional, cât şi la nivel european, implementarea acestor politici au drept scop diminuarea numărului de şomeri din rândul tinerilor care, potrivit unor statistici europene, publicate în februarie 2009, era de aproximativ 17,5% din cetăţenii europeni sub 25, cu 2,8% mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului 2008.

Reprezentând 20% din populaţia totală a Europei, tânăra generaţie este indispensabilă pentru alimentarea forţei de muncă. Din acest motiv, investiţiile în tânăra generaţie sunt indispensabile pentru viitorul ţării.