Dezbateri parlamentare

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Ziua drapelului naţional"

La data de 26 iunie, în fiecare an, se sărbătoreşte Ziua Tricolorului, sărbătoare instituită prin Legea nr.96/1998. S-a considerat că drapelul naţional este simbolul cel mai sfânt al românilor şi manifestările dedicate lui pot contribui major la formarea şi consolidarea sentimentelor patriotice. De altfel, în toate ţările, drapelul de stat are acest rol de întărire a patriotismului, în jurul lui solidarizându-se, la bine şi la rău, fiecare popor. Un astfel de comportament nu poate fi acuzat de naţionalism şovin; nicio formă de respect faţă de propriul drapel, nicio formă de punere a acestuia în evidenţă nu pot fi etichetate critic.

Dar de ce 26 iunie? Pentru a afla un răspuns la această întrebare trebuie să privim în trecut, mai exact în prima jumătate a secolului XIX. Astfel, din 1834, când Ţările Române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, când conştiinţa naţională cerea unitatea şi libertatea ţării, domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru Ghica Vodă, a obţinut de la otomani învoirea "de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii". Dacă steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben şi roşu), cel atribuit armatei era compus din trei (roşu, galben şi albastru) şi un vultur la mijloc. Acesta este socotit drept începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc.

O altă informaţie o descoperim printre mărturiile lui Jean Alexandre Vaillant, potrivit căruia tricolorul ar fi fluturat pentru prima dată în ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Pleşuva, zona Comarnic. Astfel, arborarea de către Vaillant a tricolorului ca drapel al Principatelor este, poate, cea mai veche atestare documentară a acestui fapt. Pentru noi, cei de astăzi, este un prilej de adâncă emoţie gândul că acei ţărani şi ciobani anonimi din Comarnic, adunaţi în jurul tricolorului, pe muntele Pleşuva, au fost poate martorii neştiutori ai unui eveniment istoric de mare semnificaţie pentru făurirea naţiunii noastre. Ca şi faptul că atunci, în ajunul "regenerării" noastre ca naţiune, s-au găsit, alături de acel drapel, un francez şi un român, ca o întruchipare simbolică a unei prietenii ce a înfruntat veacurile.

Coroborând primele informaţii cu mărturiile lui Vaillant, rezultă în primul rând o constatare neaşteptată: tricolorul românesc era cunoscut încă din deceniul 4 al secolului XIX drept simbol naţional, aşadar cu cel puţin un deceniu înainte de oficializarea sa. Atenţia ne este atrasă şi mai mult de anul revoluţionar 1848. Tricolorul a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei revoluţiei burghezo - democratice (1848 - 1849), 14/26 iunie, când a avut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la Bucureşti şi promulgarea Decretului nr.1, de instituire a drapelului naţional.

Mai puţin cunoscut este însă faptul că el exista, am putea spune, in pectore, în inimile revoluţionarilor încă de mult timp. El a fluturat poate pentru prima oară odată cu izbucnirea Revoluţiei din februarie 1848 de la Paris, pe Hôtel de Ville, primăria capitalei franceze, alături de celelalte steaguri ale "naţionalităţilor". Poate pentru prima dată tricolorul românesc a fost înfăţişat public, ca simbol vexicologic naţional, în contextul aceluiaşi an revoluţionar 1848, după 25 februarie, la Paris, când o delegaţie de tineri români a mers în "cântări de libertate" la Primăria Parisului, să felicite guvernul provizoriu.

Sigur este că revoluţionarii de la 1848, atât cei din Transilvania, cât şi cei din Ţara Românească, au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripţionat lozinca "Frăţia: Dreptate - Frăţie" şi dându-i frumoasa denumire de "stindard al libertăţii". În Adunarea populară desfăşurată pe Dealul Filaretului din Bucureşti, în ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, începutul revoluţiei, "zi de mântuire pentru toată România", sub flamurile tricolore. Tot în acel an istoric 1848, în acea impresionantă Adunare de la Blaj, 3/15 mai, s-a înălţat "flamura cea mare tricoloră a naţiunii române", a întregii naţiuni române.

Potrivit unei alte ipoteze, tricolorul se impune ca drapel naţional în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală. Primul drapel din 1859, aflat în uz până în 1862, a avut fâşia albastră plasată sus, urmând ca, în a doua parte a domniei lui Cuza, fâşia roşie să fie dispusă pe partea superioară. După venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene.

După 1989, conform art.12 alin.(1) din Constituţia României, poziţia culorilor s-a schimbat, aceasta fiind cu albastru lângă lance. În finalul acestei scurte treceri prin istoria tricolorului, tragem concluzia că Ziua drapelului naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul - roşu, galben şi albastru - să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor; cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea.