Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 noiembrie 2011
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.127/2011
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 noiembrie 2011 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 noiembrie 2011
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.76 | Miron Ignat - declaraţie politică dedicată Zilei pescarului; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Ziua pescarului" Ca şi în anii precedenţi, Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România a organizat în luna octombrie "Ziua pescarului". Această manifestare a fost organizată în colaborare cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România. În prima zi au avut loc dezbateri, care au supus atenţiei posibilităţile de accesare a fondurilor în domeniul agriculturii şi al pescuitului. Temele dezbătute au fost: "Oportunităţi de accesare a fondurilor pentru practicarea pescuitului de către asociaţiile de pescari" şi "Accesarea programelor de turism şi instalarea tinerilor fermieri". Ca invitaţi de onoare au fost: ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale - domnul Valeriu Tabără, preşedintele Consiliului judeţean Tulcea - domnul Victor Tarhon, directorul general din cadrul Ministerului Agriculturii pe probleme de accesare a fondurilor de pescuit - domnul Gheorghe Văcaru, preşedintele Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură - domnul Sorin Mănăilă, Guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării - domnul Grigore Baboianu. La acest seminar au fost prezenţi reprezentanţi din diferite ramuri specializate, pescarii şi cei interesaţi de dezvoltarea rurală a comunităţilor în care trăiesc. Invitaţii au discutat despre posibilităţile de accesare a fondurilor pentru asociaţii şi pescari, despre reglementările care trebuie făcute în viitor, despre înfiinţarea bursei peştelui la Tulcea cu puncte de lucru în toată Delta. Manifestările dedicate "Zilei pescarului" au fost marcate şi prin concursuri de pescuit şi întreceri de bărci. Zona Deltei Dunării şi a Dobrogei este o regiune în care convieţuiesc de secole diferite etnii aparţinând minorităţilor naţionale. De sute de ani şi datorită specificităţii geografice, locuitorii zonei au ca ocupaţie de bază pescuitul. Prin organizarea acestui eveniment dedicat pescarilor s-a urmărit conştientizarea populaţiei în legătură cu importanţa deosebită pe care pescuitul, practicat conştient, îl are pentru mediul înconjurător. Astfel, s-a adus un tribut tuturor pescarilor din zonă, care prin ocupaţia de bază moştenită din tată în fiu, nu numai că şi-au asigurat traiul de zi cu zi, asigurând bunăstarea familiilor lor, dar au păstrat şi conservat unicitatea zonei, în ciuda problemelor şi vicisitudinilor trăite pentru a supravieţui. |



