Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 mai 2010
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.81/2010
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 mai 2010 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 mai 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.80 | Ioan Sorin Roman - declaraţie politică "Nu mai vrem boci, vrem copaci"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Nu mai vrem boci, vrem copaci" În afară de interjecţie şi nume de prim-ministru, "boc" înseamnă în unele părţi din Ardeal şi acea bucată de lemn necrăpată ce va sfârşi cu siguranţă în foc pentru că nu e destul de nobilă pentru a fi şlefuită şi nici suficient de mare pentru a folosi la diverse amenajări făcute în gospodărie. Un boc este deci ceva inferior, o bucată de lemn care, dacă ar avea conştiinţă, ar putea doar să viseze că face parte dintr-o lucrare de dulgherie, că ar putea deveni o bucată dintr-un scaun sau o masă, ori măcar un stâlp ce susţine un gard, dar nu se poate, e un boc şi atât. Totuşi, trebuie să-i apreciem valoarea, până la urmă ne încălzeşte, îşi dovedeşte utilitatea, dar e doar un boc şi nimic mai mult, are limitele lui pe care, dacă ar avea conştiinţă, ar trebui să şi le cunoască şi să conştientizeze faptul că e mult prea mic, iar un om gospodar îşi doreşte un copac, nu un boc. Din păcate, bocul, la fel de mic şi incapabil, a devenit umanoid în politică, unde printr-o greşeală a ajuns să fie prim-ministru, mai mult decât ar fi putut visa el, un simplu boc care nu înţelege prea bine ce se întâmplă în jurul său. Şi ca şi cum nu ar fi fost de ajuns faptul că un boc a devenit prim-ministru, acesta a început să se joace de-a maşinuţa electrică. Ce-i trebuie chelului? Tichie de mărgăritar. Nu reuşeşte să facă o autostradă, dar vrea infrastructură pentru maşinile electrice. Nu reuşeşte să susţină industria autohtonă, dar el visează să construiască maşinuţe electrice. Nu poate rezolva problemele reale ale ţării, dar el face comisie interparlamentară pentru că vrea maşinuţe electrice. acceptă fără comentarii afirmaţiile şefului său de partid care spune că din şcoala românească ies tâmpiţi, dar el vrea să facem automobile electrice. Domnilor, vă rog din suflet, treziţi-1 pe Boc până nu erupe din nou vulcanul islandez, că va înfiinţa o comisie interministerială care să stabilească de ce tancurile pot merge prin deşert, iar avioanele nu pot zbura prin norul de cenuşă vulcanică. Daţi-i nişte jucării şi lăsaţi-1 în pace, noi avem nevoie de copaci, nu de boci. |



