Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 martie 2010
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.44/2010
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 martie 2010 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 martie 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.82 | Cristian Rizea - declaraţie politică având ca subiect "Cum se face legea în educaţie!"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Cum se face legea în educaţie!" Se doreşte reformarea sistemului educaţional, se doreşte dobândirea eficienţei în actul educaţional şi producerea unor oameni foarte bine pregătiţi pe domenii de specialitate, se doreşte facilitarea accesului la educaţie pentru toate categoriile sociale şi creşterea ratei absolvenţilor de studii superioare. Calea prin care se doreşte atingerea acestor deziderate, care sună foarte bine atâta vreme cât sunt doar pe hârtie, este una simplă şi redusă, după opinia mea, la două cuvinte: politizare şi constrângere! Am ascultat uimit cum domnul ministru Funeriu consideră că eficienţa în sistemul de învăţământ superior constă în numirea politică a rectorilor universităţilor. Dacă aceasta era cheia pentru un învăţământ de calitate, eu zic să propunem şi numirea politică a directorilor de şcoli şi a tuturor celor din sistemul de învăţământ care au sporuri de conducere, astfel încât partidul aflat la guvernare să poată numi după bunul plac persoane în aceste funcţii şi, cu siguranţă, învăţământul românesc va fi capabil să formeze oameni care să cunoască forma de plural a cuvântului "succes" şi situaţiile în care se foloseşte corect cratima. Conform noii Legi a educaţiei, rectorii universităţilor se stabilesc în urma unui concurs public, iar comisia de selecţie şi recrutare este formată în proporţie de 50% din membrii universităţii şi tot de 50% din personalităţi ştiintifice şi academice din afara universităţii. Propunerea sună foarte bine, este împachetată frumos, numai că, în fapt, ministrul este cel care validează sau nu, prin ordin, numirea rectorului, şi care îl poate revoca în orice moment. Îmi este foarte clar că prin numirea politică a rectorilor de către ministrul educaţiei, căci asta prevede de fapt mult aşteptata lege, nu se doreşte decât obţinerea controlului asupra acestui sistem şi plasarea unor apropiaţi ai PDL-ului în anumite posturi. Se pare că nu poţi activa nici măcar în sistemul educaţional fără să fii simpatizant sau apropiat al puterii politice. O a doua măsură care m-a frapat este introducerea amenzilor pentru absenţele nemotivate ale elevilor. Cred că domnul Funeriu nu face distincţia dintre educaţie şi constrângere. Dacă dumnealui crede că prin această măsură va scădea rata abandonului şcolar sau că va creşte gradul de pregătire al elevilor care vor fi trimişi cu forţa la cursuri, atunci fie nu se pricepe deloc la domeniul pe care-l gestionează, fie nu îl interesează deloc îmbunătăţirea sistemului, ci mai degrabă acumularea de noi fonduri la bugetul de stat. Eu nu sunt un specialist în acest domeniu, însă mă gândesc la efectele acestei măsuri şi nu văd niciun lucru pozitiv. Trăim într-o ţară în care nivelul de trai este foarte scăzut, şi pentru majoritatea oamenilor o amendă de 5.000 de lei pentru absenţele copiilor de la şcoală este nu doar uriaşă, ci şi imposibil de achitat. Cred că părinţii aflaţi în faţa unei asemenea ameninţări îşi vor trimite copiii cu forţa la şcoală şi poate nu vor găsi cea mai bună modalitate de a impune acest lucru. Pe de altă parte, şcoala ar trebui să fie locul în care elevii să meargă din dorinţa de a învăţa lucruri noi, şi nu locul în care să se ducă stresaţi şi forţaţi de părinţi. Avem, aşadar, un început prost al unei legi care se vroia a fi salvatoare pentru un sistem care are nevoie de multe schimbări. |



