Neculai Răţoi
Neculai Răţoi

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 mai 2011

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.62/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 mai 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.83 Neculai Răţoi - declaraţie politică: "Recesiunea a trecut. Şi cu asta ce am făcut?";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Neculai Răţoi:

"Recesiunea a trecut. Şi cu asta ce-am făcut?"

Aşa cum, oleacă mai-nainte de a fi reales preşedinte, Traian Băsescu ne anunţa că s-ar putea să ieşim din recesiune, am aflat, cu olecuţă înainte de a fi reales şi Boc un soi de preşedinte, da' mai mic, doar la nivel de partid, cum că iar am ieşit din recesiune! Cam cu şi după virgulă, cam în marja de eroare, cam tras de păr ca să iasă la vopsea, dar cât să se poată lăuda Boc, la convenţia lor, c-a ieşit din recesiune, pare a fi fost suficient! Căci Milică de la Răchiţele avea nevoie ca de aer de ceva care să pară un succes răsunător, care să-i asigure realegerea ca şef ori ceva fără de care umbla zvonu' că şi-ar fi pus o pungă-n cap şi s-ar fi retras în munţi cu gaşca lui, ca să reziste de-acolo oamenilor lui Blaga, ca-n anii '50. Sincer, nu cred că i-ar fi sesizat cineva lipsa, decât prin faptul că omul de rând ar fi început să o ducă mai bine, dar acesta-i blestemul nostru: să nu scăpăm, înainte de 2012, de plaga portocalie...

După cum ziceam, statistic am ieşit din recesiune. Bun. Şi cu asta ce-am făcut? Am ieşit din recesiune doar pe o bucată de hârtie. Iar Dumnezeu e martor că există mari îndoieli şi asupra acestui anunţ. Deoarece, ca de obicei, acest guvern minte după cum respiră - până şi organismele europene s-au prins de asta, şi, dacă vreun portocaliu dă bună ziua cuiva, se uită repede săracu' om la cer să vadă dacă nu cumva au răsărit stelele...!

Căci nimic nu îi e mai drag acestei puteri decât să mistifice adevărul, s-o dea cotită, după cireş, doar-doar s-o întâmpla să fie totul în avantajul lor - o scobitoare folosită la un capăt dacă e de câştigat, trebuie s-o ia ei! Dacă ar fi necesar ca acestei puteri să i se dea, într-un cuvânt, un nume care s-o caracterizeze, acesta ar fi "hrăpăreaţă". Dar nu este chiar singurul, fiind doar primul dintr-o listă relativ lungă de atribute, din păcate, niciunul onorabil, chiar pentru oameni politici lipsiţi de orice scrupul.

După cum aminteam, s-a tot zis că s-a ieşit scriptic, contabiliceşte, statistic din recesiune. După cum tot statistic, dacă doamna Udrea mănâncă zilnic, într-o săptămână, câte un pui, iar 6 pensionari nu mănâncă nici măcar vreun gram de carne, teoretic, pe medie, fiecare pensionar a mâncat câte un pui în săptămâna cu pricina. Iată metoda favorită de lucru a băsiştilor! De mirare a fost doar că şi UDMR-ul a achiesat la astfel de practici şmechereşti, de tip alba-neagra, reprezentanţii maghiari fiind cunoscuţi până acum ca adepţi ai unor politici mai cu cap, mai elaborate şi mai cinstite, măcar faţă de alegătorii lor. Dar, se pare că adevărata lor faţă este asta, cea de acum (iar Attila Cseke stă martor că-i aşa, închizând zeci de spitale fără nicio remuşcare ori tresărire de umanism), ştiut fiind că te-aduni cu cine te asemeni - deşi au fost mici răscoale chiar şi la Târgu-Mureş, maghiarii de rând au fost şmecheriţi şi ei, doar-doar să nu se piardă ciolanul unei puteri discreţionare, pe care nicio altă alianţă n-ar fi oferit-o UDMR-ului actual!

Să admitem că, măcar teoretic, recesiunea s-a încheiat. Cine răspunde pentru faptul că, în loc ca să dureze 4-5 trimestre, precum la ţările cu guverne cu adevărat responsabile şi pricepute, la noi recesiunea a durat dublu? Nici măcar nu mai are rost ca să dăm aici exemplele ţărilor care nu au fost sau au fost foarte puţin afectate de criză şi recesiune, pentru că n-avem noi băsişti chiar atât de oneşti şi capabili încât să fi preferat să-şi pună toată priceperea şi puterea în slujba naţiei române, în loc să profite de recesiune ca să-şi poată găsi scuze pentru pescuitul lor în ape tulburi!

Pe cine trebuie să tragem la răspundere şi cum anume pentru că, în perioada suplimentară cât a durat recesiunea în România, au fost închise sute de mii de întreprinderi mici şi mijlocii, că au devenit şomeri sute de mii de cetăţeni plătitori de taxe şi impozite, că s-a mărit TVA-ul cu 5%, că s-au impozitat suplimentar pensiile deoarece nu s-a permis scăderea lor cu 15%, aşa cum voiau muşchii lui Băsescu? Aici trebuie răspuns de către actuala putere şi, dacă ar vrea să-şi dovedească onestitatea, atâta câtă o fi, şi-ar trage singură la răspundere vinovaţii proprii.

Din păcate, surditatea, autismul şi nu onestitatea sunt caracteristicile la loc de cinste ale actualei puteri, astfel încât va rămâne în sarcina noastră, a viitoarei guvernări, să stabilim cine şi cu ce s-a făcut vinovat în faţa naţiunii în actuala guvernare. Pentru că, sub masca aşa-ziselor reforme şi modernizări, s-au comis fapte grave faţă de acest popor, iar viitoarea guvernare a fost însărcinată automat de către actuala putere nu numai cu responsabilitatea plăţilor datoriilor făcute de către actualii guvernanţi, ci şi cu responsabilitatea tragerii la răspundere a vinovaţilor de greşelile comise de guvernările băsiste!

Asta e morala care trebuie învăţată de pe urma trecerii recesiunii prin România! Cum zicea şi Băsescu, sâmbătă, printre lacrimile de crocodil: "România nu mai suportă jumătăţile de măsură"...