Ion Stan
Ion Stan

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 iunie 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.112/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 iunie 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.84 Ion Stan - declaraţie politică intitulată "Strategia Naţională de Apărare - o improvizaţie lamentabilă";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Ion Stan:

"Strategia Naţională de Apărare - o improvizaţie lamentabilă"

Documentul privind Strategia Naţională de Apărare transmis Parlamentului României pentru a fi dezbătut şi aprobat este o aberaţie de ordin juridic, dacă ne raportăm la prevederile Legii nr.473/2004 privind planificarea apărării. Acest lucru este evident, în condiţiile în care facem o analiză atentă a bazei legale a acestei strategii.

Constituţia României, art.65 alin.(2) lit. f) "Parlamentul, în şedinţă comună a celor două camere, aprobă strategia naţională de apărare a ţării".

Legea nr.473/2004 privind planificarea apărării, "Preşedintele României, în termen de cel mult 6 luni de la data depunerii jurământului, prezintă Strategia Naţională de Apărare Parlamentului, care o dezbate şi o aprobă, prin hotărâre, în cadrul unei şedinţe comune".

Legea nr.473/2004 privind planificarea apărării, art. 5 alin. (1): "Strategia naţională de Apărare a României este documentul de bază care fundamentează planificarea apărării la nivel naţional."

Legea nr.473/2004 la art.6 stipulează: "În vederea realizării prevederilor Strategiei naţionale de apărare, a implementării liniilor directoare ale politicii de apărare stabilite prin Programul de guvernare şi în conformitate cu prevederile Conceptului strategic al NATO Ministerul Apărării Naţionale elaborează Carta albă a apărării, prin care se stabilesc: obiectivele politice de apărare, măsurile şi acţiunile avute în vedere pentru îndeplinirea acestora, misiunile şi cerinţele specifice pentru armata României, resursele naturale, umane, materiale, financiare şi de altă natură, care urmează să fie asigurate anual, în vederea generării capabilităţilor militare necesare îndeplinirii misiunilor armatei".

Legea nr.473/2004 la art.7 prevede: "Pe baza Strategiei naţionale de apărare, a Cartei albe a apărării şi a Directivelor ministeriale NATO, Ministerul Apărării Naţionale elaborează Strategia militară, care cuprinde: evaluarea mediului internaţional de securitate din punct de vedere strategico-militar, identificarea potenţialelor riscuri şi ameninţări militare, definirea obiectivelor militare naţionale, stabilirea conceptelor strategice şi operaţionale pentru îndeplinirea acestor obiective şi a misiunilor armatei".

Legea nr.45 din 1 iulie 1994, Legea apărării naţionale a României ( n.n. legea este anterioară revizuirii Constituţiei şi aderării la NATO)

Baza legală în vigoare nu prevede ceea ce se afirmă în Strategia Naţională de Apărare la:

Pagina 4 alin. (1) - "Strategia Naţională de Apărare reprezintă un instrument de lucru prin intermediul căruia, plecând de la nevoia apărării ţării, a intereselor, valorilor şi obiectivelor naţionale de securitate, se gestionează riscurile, ameninţările şi vulnerabilităţile".

Afirmaţie total falsă! Legea nr.473/2004 privind planificarea apărării, la art.5 alin.(l) prevede: "Strategia Naţională de Apărare a României este documentul de bază, care fundamentează planificarea apărării la nivel naţional."

Pagina 4 alin.(5) - "Pe lângă apărare şi armată, strategia vizează, totodată, şi alte domenii, precum: politica externă, ordinea publică, domeniul serviciilor de informaţii, securitatea energetică sau cea cibernetică, securitatea infrastructurii critice etc."

Şi această afirmaţie este total falsă. Legea nr. 473/2004, la art. 6 prevede cu totul altceva: "În vederea realizării prevederilor Strategiei naţionale de apărare, a implementării liniilor directoare ale politicii de apărare stabilite prin Programul de guvernare şi în conformitate cu prevederile Conceptului strategic al NATO, Ministerul Apărării Naţionale elaborează Carta albă a apărării, prin care se stabilesc: obiectivele politicii de apărare, măsurile şi acţiunile avute în vedere pentru îndeplinirea acestora, misiunile şi cerinţele specifice pentru armata României, resursele naturale, umane, materiale, financiare şi de altă natură, care urmează să fie asigurate anual, în vederea generării capabilităţilor militare necesare îndeplinirii misiunilor armatei".

Pagina 4 alin. (6) "- (...) instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale sunt chemate să elaboreze propriile strategii sectoriale, ce vor conţine măsuri concrete, destinate contracarării şi combaterii riscurilor şi ameninţărilor."

Din nou un fals flagrant! Ca nu cumva să existe dubii cărei instituţii din sistemul securităţii naţionale se adresează Strategia Naţională de Apărare a Ţării, art. 7 din legea anterior citată vine şi întăreşte dispoziţiile anterioare, precizând: "Pe baza Strategiei naţionale de apărare, a Cartei albe a apărării şi a Directivei ministeriale NATO, Ministerul Apărării Naţionale elaborează Strategia militară care cuprinde: evaluarea mediului internaţional de securitate din punct de vedere strategico-militar, identificarea potenţialelor riscuri şi ameninţări militare, definirea obiectivelor militare naţionale, stabilirea conceptelor strategice şi operaţionale pentru îndeplinirea acestor obiective şi a misiunilor armatei".

La pagina 6 cap.II "Continuitate şi adaptare" alin.(2) se afirmă următoarele: "Strategia Naţională de Apărare rămâne consecventă celor mai importante principii şi idei afirmate prin Strategia de Securitate Naţională a României din 2006".

Atenţie! Strategia de Securitate Naţională a României din 2006 a fost prezentată de preşedintele României şi a fost adoptată de către Parlament fără a exista temei legal, cu încălcarea art. 65 alin. (2) lit. f) din Constituţia României şi a dispoziţiilor subsecvente ale Legii nr. 473/2004, conform cărora trebuia prezentată şi aprobată Strategia Naţională de Apărare a Ţării.

În primul său mandat, preşedintele Traian Băsescu nu a respectat Constituţia şi Legea nr.473/2004 şi nu a prezentat Parlamentului spre aprobare, în termen de şase luni, Strategia Naţională de Apărare.

Pe cale de consecinţă, continuitatea şi adoptarea Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării cu un document neconstituţional, nu poate să conducă decât tot la un document anticonstituţional, prin care preşedintele în exerciţiu vizează, în numele apărării ţării, să-şi asume prerogative excepţionale, cu caracter permanent.

În viziunea totalitarist-dictatorială a preşedintelui Traian Băsescu, "SNAp a fost gândită ca un instrument de forţă - pag. 4 alin. (6) - care vizează (..) politica externă, ordinea publică, domeniul serviciilor de informaţii, securitatea energetică sau cea cibernetică, securitatea infrastructurii critice etc. (şi ce poate însemna acest etcetera ?!) şi reflectă nevoia de a asigura un echilibru firesc între securitatea naţională şi alte domenii vitale, precum: economia, sănătatea sau educaţia - pag.4 alin. (4)". Cu alte cuvinte, ce doreşte Traian Băsescu? Ce înseamnă în gândirea sa "apărarea ţării"?! înseamnă un pretext de care să uzeze pentru a se comporta ca un dictator în economie, în cumpărarea gazului şi vânzarea energiei electrice, în politica externă, în sănătate şi mafia medicamentelor, în educaţie şi tot ce înseamnă România.

România nu este domeniul privat al lui Trăian Băsescu. Dacă avem în vedere unele chestiuni de fond, cum este de exemplu analiza mediului internaţional de securitate în pseudostrategia lui Traian Băsescu se spune: "Situaţia internaţională este marcată de fluiditate şi impredictibilitate". O astfel de afirmaţie, la nivel de şef de stat, este o imbecilitate. În două pagini şi jumătate, cât este economia capitolului de analiză a mediului internaţional de securitate, nu se spune nimic concret şi de actualitate, care să fie util proiecţiilor de apărare naţională a României. O colecţie de banalităţi "copy-paste'" din arhiva Administraţiei Prezidenţiale, servite pentru intoxicarea Parlamentului şi adâncirea haosului în care Traian Băsescu a aruncat Comunitatea Naţională de Informaţii, deturnând-o de la misiunile sale fireşti.

De ce Comunitatea Naţională de Informaţii a României nu poate să vadă mediul internaţional de securitate asemenea altor comunităţi informative şi să avem în Strategie o diagnoză cel puţin de nivelul celei dată publicităţii de CIA, sub semnătura preşedintelui Consiliului Naţional pentru Informaţii al SUA?

Spunem că avem relaţii de cooperare cu zeci şi sute de servicii de informaţii din toată lumea şi nu putem face dovada capacităţii de a prezenta Parlamentului o analiză serioasă asupra mediului internaţional de securitate. Pentru ce sunt plătite serviciile noastre? Ce fel de informaţie şi pentru cine integrează Comunitatea Naţională de Informaţii, dacă preşedintele României nu poate să spună decât că nu ştie, de fapt, cu ce probleme se confruntă lumea. Atunci o sa-i spunem noi, cel puţin câteva lucruri, aşa cum sunt văzute ele de la Washington.

Omenirea ca "stat global" nu este nici pe departe pregătită, dar nici nu va fi posibil să-şi asume, în vreo perioadă previzibilă, un sistem planetar de securitate, care să funcţioneze în parametrii unui sistem de securitate a comunităţii naţionale. Apare, în acest fel, necesitatea reglementării securităţii proprii a unui stat, ca parte a unui concept al apărării la nivel planetar.

Între cauzele unei astfel de abordări, menţionăm: criza resurselor strategice (energie, apă, alimente, mediu) şi competiţia lipsită de principii ori scrupule pentru a le controla; crizele excesului şi deficitului de populaţie; migraţia necontrolabilă a forţei de muncă; ocultarea identităţii şi destinaţiilor masei monetare; erodarea statalităţii şi a guvernelor naţionale, sub presiunile reţelelor economico-finaciare transnaţionale şi a dictaturii organizaţiilor nonguvernamentale.

Nu trebuie să încapă îndoială, lumea viitoare va fi un sistem mondial multipolar în care centrele de putere se vor reaşeza, urmând traiectul transferului fără precedent al bogăţiei şi puterii economice dinspre Occident către Orient. Capitalismul tradiţional s-ar putea să fie detronat de capitalismul de stat. Aşa-zisul grup RIC (Rusia, India şi China) nu urmează modelul liberal occidental al dezvoltării economice, ci o formulă etatistă, urmată şi de alte puteri emergente, cum sunt Coreea de Sud, Taiwanul şi Singapore.

Omenirea se află, de asemenea, în faţa provocării extraordinare reprezentate de tranziţia energetică fundamentală. Doar trei ţări îşi mai păstrează, în prezent, o producţie stabilă de petrol: China, India si Mexic, iar rezervele de gaze energetice se află în zone de instabilitate. China, însă, va deveni cel mai mare importator energetic al lumii.

Tendinţele accentuate de prea larga difuzie a autorităţii şi puterii către "societatea civilă", vor agrava deficitul instituţional şi vor favoriza expansiunea blocurilor regionale şi a reţelelor nonstatale, ceea ce va afecta organizarea socială tradiţională.Aşadar, problema este: "Ce fel de securitate şi în ce lume?"

Incongruenţa conceptuală extrem de periculoasă a documentului prezidenţial pare a fi premeditată. Capitolul VI - "Riscuri, ameninţări, vulnerabilităţi" reprezintă, prin ceea ce conţine, un grav pericol în ceea ce priveşte fundamentele doctrinare ale apărării României.

A pune pe acelaşi plan şi a da aceeaşi semnificaţie, acelaşi înţeles riscurilor şi ameninţărilor este ca şi în povestea lui Creangă cu femeia nebună, copilul şi drobul de sare. Riscul nu se poate exprima în termenii unei acţiuni materiale. Riscul este o rată de probabilitate ca un pericol posibil, o ameninţare să se materializeze. În logica strategiei lui Băsescu, riscurile şi ameninţările sunt o apă şi-un pământ.

Într-o asemenea concepţie originală, să ne lămurească Traian Băsescu, când spionajul este ameninţare, când este risc şi când este infracţiune.

Ameninţările la adresa securităţii naţionale sunt determinate legal (art.3 din Legea nr.51/1991 privind siguranţa naţională a României). Să înţelegem că acest document politic completează legea?

În capitolul "Riscuri şi ameninţări" este inserat; "riscurile de sănătate publică, pandemiile". Se ridică o problemă de fond: toate riscurile de sănătate publică sau numai pandemiile? Toate, căci altfel era suficient să se prevadă numai pandemiile. Trebuie să mergem cu analiza mai departe. Prostituata care răspândeşte boli venerice ori SIDA induce risc de sănătate publică, devine o chestiune de securitate şi apărare naţională? În logica lui Băsescu, evident că da.

Altă perlă! Se prevede, tot în acest capitol, nu ştim dacă ameninţare sau risc: "(...) influenţarea actului decizional, inclusiv a deciziei politice, a mass-media sau a opiniei publice";

Influenţarea poate fi în bine sau în rău, dar acolo nu se precizează. Ce să credem?! Putem accepta atâta imprecizie într-un document de strategie politică a apărării ţării? Drept cine ne cred aceşti impiegaţi ai Administraţiei Prezidenţiale, dacă îşi permit să iasă în public şi să prezinte Parlamentului asemenea inepţii cu pretenţie de strategie naţională de apărare? Nu ne-am propus să facem analiza întregului document, dar nu există paragraf care să reziste.

Îngrijorarea este foarte mare, fiindcă acest document, pe care preşedintele României şi l-a asumat, exprimă o stare de lucruri extrem de gravă: o criză ireversibilă, profundă a sistemului autorităţilor publice din sistemul de apărare, o incapacitate managerială la vârful sistemului, o deprofesionalizare care descalifică.

În raport, atât cu dispoziţiile legale pe care le-am menţionat, cât şi cu conţinutul documentului, la acest moment nici nu considerăm că strategia poate constitui o bază serioasă de discuţie.

Nu putem, de asemenea, să nu observăm şi să nu sancţionăm incompetenţa şi aroganţa prezidenţială, precum şi maniera în care Traian Băsescu desconsideră şi sfidează autoritatea reprezentativă supremă a poporului român, atunci când ni se aduce la cunoştinţă favoarea pe care ne-o face: "în scrisoarea de înaintare adresată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şeful statului îşi exprimă disponibilitatea de a fi receptiv la recomandările membrilor Parlamentului cu ocazia dezbaterilor din forul Legislativ pe tema Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării".

Chiar aşa?! Se cuvine să-i învederam cetăţeanului-preşedinte, Traian Băsescu, următorul text imperativ al legii: "Preşedintele României, în termen de cel mult 6 luni de la data depunerii jurământului, prezintă Parlamentului Strategia naţională de apărare pe care o dezbate şi o aprobă prin hotărâre, în cadrul unei şedinţe comune".

Aşadar, nu avem nevoie nici de disponibilitatea şi nici de receptivitatea lui Traian Băsescu la recomandările membrilor Parlamentului, ci de dovada conformării comportamentului său instituţional la prevederile Constituţiei şi ale legilor României.

Faţă de toate cele menţionate, se impune să dam curs propunerii Departamentului pentru problemele securităţii naţionale al Partidului Social Democrat, care recomandă membrilor grupurilor parlamentare ale PSD şi reprezentanţilor partidului în comisiile de specialitate, precum şi membrilor săi din birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului să solicite restituirea documentului la emitent, pentru a fi refăcut în strictă conformitate cu dispoziţiile Legii nr.473/2004 privind planificarea apărării, astfel încât conţinutul strategiei să vizeze strict dimensiunea militară a apărării ţării.

Concomitent, până la modificarea Constituţiei, propunem Parlamentului să adopte o hotărâre specială pentru abilitatea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării de a supune aprobării, în şedinţă comună a celor două Camere, a Strategiei Securităţii Naţionale a României, document cu un orizont pe termen lung, supus actualizării prin rapoartele anuale ale preşedintelui României asupra stării naţiunii.