Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 noiembrie 2011
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.139/2011
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 noiembrie 2011 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 noiembrie 2011
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.85 | Neculai Răţoi - declaraţie politică: "Mulţumim, domnule Verestoy!"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Mulţumim, domnule Verestoy!" În preumblările Domniei Sale prin ţară, domnul senator Attila Verestoy a păţit un pocinog care i-a cam testat rezistenţa ţesuturilor osoase de prin tot corpul. Sau cum ar spune pe limba lor, colegii noştri medici, "politraumatism cu un traumatism cranio-cerebral minor şi fractură de membru inferior drept şi membru superior stâng"... Mergând dânsul prin Izvorul Crişului, din judeţul domnului Boc, încercând să depăşească o maşină, a comis un accident de circulaţie care 1-a determinat, fără voia Domniei Sale, să facă o vizită de lucru în interes propriu într-unul dintre stabilimentele sanitare ale patriei care l-a făcut senator... A avut astfel posibilitatea să vadă cu ochii săi dotarea spitalelor din Cluj, lucru care l-a umplut de atâta încântare şi atât i-a crescut mândria şi încrederea în sistem, încât a cerut să fie cărat la mare viteză în Bucureşti. Acum, trebuie să fim recunoscători domnului senator că are încredere în tot ce face ministrul Ritli, domnul Duţă şi în reformele făcute de predecesorul (tot) UDMR-ist, tizul său, domnul Cseke! Doar românul de rând ce mai este nerecunoscător puterii, când trebuie să-şi trateze oasele frânte prin tot felul de spitale precum cele din Botoşani, Târgu-Cărbuneşti ori Turnu Măgurele, în care, ţinând cont de (ne)dotarea cu aparatură şi instrumentar, de medicaţia (in)disponibilă şi de (sub)salarizare, medicii care au mai rămas în acele spitale pot fi consideraţi făcători de minuni, întrucât numai tuburile de neon şi termopanele mai amintesc de secolul XXI... Mulţumim domnului Verestoy că, la posibilităţile sale financiare, a optat totuşi pentru zborul spre spitalul românesc Floreasca (vrând-nevrând, Clujul e în provincie, deci pentru provinciali...), în loc să zboare la Budapesta sau la Viena, ca orice om cu portofelul ca purcelul! Apreciem astfel spiritul său de sacrificiu şi încrederea neţărmurită că nu va încăpea pe mâinile vreunui discipol al cunoscutului profesionist în halat alb care răspunde la numele de Ciomu, că şi-a lăsat fotografiate oasele cu aparatură din vremea Războiului Rece, pentru că toată lumea ştie că pentru învăţământ şi sănătate nu sunt bani. Mulţumim domnului Verestoy chiar că a avut bunăvoinţa ca, în urmă cu puţin timp, să nu îşi facă un nefericit cadou cardiac, care să-1 fi dus la Institutul CC. Iliescu, întrucât, la ce uşi se pregăteau să închidă cei de la taman pomenitul stabiliment, risca să aibă soarta liderului PDL-ist de la Băneasa, căruia i s-a aplicat reforma sănătăţii până a-nchis ochii în faţa porţii vechi a spitalului... Căci, dacă ar fi avut, în ciuda averii sale, bafta multor români de a nu mai dispune şi de timpul necesar ajungerii la un spital dotat omeneşte, Domnia Sa ar fi creat iarăşi o mare problemă PDL-ului care, după ţinerea cuviinciosului moment de reculegere, ar fi refuzat, după metoda patentată la Camera Deputaţilor, să-1 declare ajuns la dreapta Tatălui, aici nereferindu-mă, cum ar crede neuronul portocaliu, la domnul Băsescu... Cred că, totuşi, cel mai mult i-ar mulţumi domnului Verestoy părinţii colegului său de avion din cursa spre Bucureşti a SMURD-ului, pacient ce a ţinut o ţară-ntreagă cu sufletul la gură dacă va supravieţui sau nu orelor de întârziere cu care domnul senator a catadicsit să-1 bage-n gura presei. Şi totul pentru modesta sumă de aproximativ 1.500 de euro, de care UDMR-istul nu s-a-ndurat să se despartă ca să îşi ofere confortul unei excursii private, fără a mai ţine într-un fir de aţă viaţa micuţului care, probabil, nu a fost destul de încercat de Dumnezeu şi fără să aştepte ca vajnicul domn senator să-i ia locul pe targa avionului... Una peste alta, mulţumim domnului senator Verestoy pentru reclama făcută reformei sănătăţii guvernului pe care-1 ţine la putere! Când nici măcar într-un spital cum sunt cele din Cluj nu te simţi în siguranţă, românii de la Coarnele Caprei trebuie să fie fericiţi că mai trebuie să parcurgă şi vreo 60 de kilometri până la spitalul judeţean din Iaşi pentru a putea să-şi pună, într-un mod civilizat, piciorul în lopăţele... Trăiască prietenia trainică şi de nezdruncinat dintre UDMR-işti şi PDL-işti, temelia reformei sanitare româneşti, drumul cel mai sigur spre ieşirea rapidă din sistem a cetăţenilor români! |



