Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 mai 2011
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.62/2011
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 mai 2011 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 mai 2011
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.87 | Ioan Munteanu - despre "Încă o moţiune eşuată..."; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Încă o moţiune eşuată..." Aşa cum am mai spus şi cu alte ocazii, sunt din ce în ce mai nemulţumit de activitatea din Camera Deputaţilor. Au trecut şase săptămâni de când nu s-a reuşit ca, în ziua de marţi, să fie votate legile dezbătute în Parlament, aşa cum se prevede în regulamentul de funcţionare. Cauza este una singură: lipsa de cvorum. Eu sunt capabil să înţeleg că PDL îşi pregăteşte alegerile din partid, dar este anormal ca 50 de legi organice (pentru care parlamentarii de la putere trebuie să asigure 167 de voturi), 40 de legi ordinare şi alte 10 hotărâri importante să tot fie amânate până după acest eveniment important al portocaliilor. Foarte grav este faptul că multe legi sunt adoptate tacit, ceea ce înseamnă că s-a depăşit termenul constituţional pentru dezbatere, respectiv 45 de zile pentru unele ori 60 de zile pentru altele. Neintrând la vot final, ele nu mai pot să se încadreze în termenul de dezbatere de la Senat. Prin urmare, este posibil ca unele dintre ele să ajungă la promulgare, în ciuda faptului că ar fi fost nevoie de unele modificări, mai mult sau mai puţin importante. Şi, de aici, consecinţe imprevizibile pentru cei care aşteaptă respectivele reglementări. Ar mai fi şi alte comentarii de făcut despre activitatea Camerei Deputaţilor, dar am credinţa că după aceste alegeri de la PDL să se revină la normalitate, adică la respectarea prevederilor legislative din Constituţie şi din regulamentul de funcţionare. Asta doar în cazul în care partidele politice nu vor intra prea devreme în precampanie electorală, situaţie de neacceptat pentru orice om de bun simţ. Şedinţa de luni, 9 mai a fost rezervată dezbaterii moţiunii simple. Sistemul sanitar din România: alarmă de cod roşu", semnată de un număr de 116 deputaţi din PSD, PNL şi PC. Din totalul de 332 de deputaţi au fost prezenţi în sală doar 201. Este de apreciat faptul că au fost de faţă atât ministrul sănătăţii, cât şi secretarii de stat, spre deosebire de alte momente în care factorii de decizie din ministere au absentat în mod nejustificat. O primă concluzie care se desprinde după această zi de dezbateri este legată de faptul că dreptul la viaţă şi la îngrijiri medicale este asigurat de votul deputaţilor. Pentru această moţiune au votat 134 de deputaţi, 137 au fost împotrivă, 3 s-au abţinut, iar 15 nu şi-au exprimat nicio opţiune. Eu am votat alături de deputaţii PSD, PNL şi PC. Moţiunea aceasta este îndreptată către principalii responsabili implicaţi în distrugerea sistemului sanitar din România, cu precizarea că aceştia sunt: "Traian Băsescu şi Guvernul PDL condus de Traian Băsescu, uneori de Emil Boc, şi mai des de Elena Udrea, în numele lui Traian Băsescu". Semnatarii moţiunii susţin că: "în România de azi sistemul sanitar este bolnav, cuprins de metastaze, motiv pentru care responsabilii în domeniu trebuie să plece". Aceştia îl acuză pe preşedinte că "a împins România în braţele FMI" şi a propus "reducerea cheltuielilor din sănătate, a paturilor din spitale, închiderea de unităţi medicale, trecerea în şomaj a medicilor şi a asistenţilor medicali, deteriorarea activităţii medicilor de familie, pe scurt, a condus la generalizarea sărăciei din sistemul sanitar, lipsa de acces la tratamente, medicamente, micşorarea salariilor...". PNL şi PSD au scos în evidenţă faptul că "65% din spitalele închise aparţin unor comunităţi conduse de către primari ai opoziţiei, în timp ce în comunităţile conduse de către primari ai principalului partid susţinător al Guvernului nu s-a închis niciun spital". Principalele acuzaţii din moţiune se referă la următoarele aspecte:
Personal, consider că moţiunea a fost utilă chiar şi pentru simplul motiv că ea a deschis un dialog susţinut între putere şi opoziţie pe o temă atât de importantă. Am remarcat şi cu această ocazie că atunci când eşti la putere, ai un discurs cu totul diferit faţă de cel susţinut dacă eşti în opoziţie. Este clar că a reforma sistemul de sănătate este o chestiune dificilă, de durată şi că funcţia de ministru al sănătăţii nu este una de invidiat. în realitatea de fiecare zi sunt în joc prea multe interese, în principal, de natură financiară, atât ale politicienilor aflaţi la putere, cât şi ale celor din opoziţie. Părerea mea este că reforma din sănătate se face prin prisma obligaţiilor României faţă de FMI, asta presupunând reduceri peste tot: fonduri alocate îngrijirii bolnavilor, spitale, cadre medicale, paturi, medicamente... Dacă trebuie, totuşi, să vorbim de noutăţile din domeniu, e momentul să spunem că a apărut coplata, asta însemnând o nouă povară pentru cei care au nevoie de îngrijiri medicale. Politicile pe care le promovează acest Guvern sunt disparate, necorelate, fără viziune de ansamblu, iar efectele sunt contradictorii faţă de obiectivele propuse. Cert este că în România se moare cu zile, aspect remarcat şi de OMS care semnalează faptul că cele mai grave probleme de sănătate sunt atribuite unor cauze evitabile. Astfel, numai în anul 2009, 12,2% dintre decesele înregistrate au avut cauze ce puteau fi evitate, ceea ce ar fi însemnat că 31.537 de vieţi omeneşti ar fi putut fi salvate. Şi asta doar la nivelul statisticilor oficiale, fără a lua în calcul şi alte situaţii care nu fac obiectul unor astfel de studii. Ceea ce este de reţinut se reduce la ideea că sănătatea românilor este din ce în ce mai precară, situaţia ei fiind cea mai proastă din Europa şi mult mai grea în comparaţie cu anii precedenţi. Am aşteptat mult mai multe de la această moţiune, mai exact acele soluţii care să direcţioneze sistemul de sănătate pe o cale normală. Sunt dezamăgit pentru că n-a fost vorba decât de o dezbatere politică fără finalitate, fără propuneri concrete de redresare a acestui sistem grav bolnav. N-aş fi vrut să ajung la o aşa tristă constatare, dar e clar că sănătatea oamenilor nu-i prea mai interesează pe guvernaţi. |



