Mihăiţă Calimente
Mihăiţă Calimente

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 martie 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.44/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 martie 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.91 Mihăiţă Calimente - câteva observaţii pe marginea declaraţiilor preşedintelui în privinţa achiziţionării de avioane;

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Mihăiţă Calimente:

Zilele trecute, într-o conferinţă de presă ţinută de la tribuna Administraţiei prezidenţiale, iubitul nostru conducător ne-a mai anunţat o mare realizare a preşedinţiei sale: "România îşi achiziţionează avioane de luptă multirole FI6 în uz". Un anunţ foarte interesant. Să ne lămurim: avioane în uz nu înseamnă altceva decât folosite sau second-hand.

Problema este însă alta. Ce treabă avea preşedintele să facă un asemenea anunţ? Este cumva Preşedintele României ordonatorul de credite care să ia o astfel de decizie? Nu. În niciun caz. Preşedintele României încearcă din toate puterile să se legitimizeze la nivel internaţional prin organizarea unei întâlniri cu "Marele licurici". Cum licuriciul nu se lasă, încercă să îl convingă cumva. Şi atunci ce face? Forţează achiziţionarea unor epave pe care US Army le ţine pe tuşă prin cine ştie ce baze militare, fără licitaţie şi fără să existe vreo noimă.

Cred că suntem prea săraci să luăm nişte avioane second-hand. Dar până la urmă, în situaţia noastră, bune şi alea. Dar avem nişte legi privind achiziţiile publice, avem nişte proceduri, avem nişte responsabili în domeniul ăsta. Chiar am ajuns să fim de râsul întregii Europe, să ne luăm o mare ţeapă de la "Marele licurici" şi să ne mai şi bucurăm de asta? Se pare ca da.

Totuşi, sper că în această ţară a mai rămas o urmă de conştiinţă şi legalitate şi sper ca totuşi guvernanţii să se trezească şi să respecte procedurile de achiziţie a celor 24 de avioane.