Dezbateri parlamentare

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Violenţa în familie"

Legea nr.217/2003 defineşte violenţa în familie ca fiind orice acţiune fizică sau verbală săvârşită cu intenţie de către un membru al familiei împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material. De asemenea, împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale se încadrează tot în conceptul de violenţă în familie. Astfel, această lege extinde conceptul de violenţă în familie şi la alte forme de violenţă decât cea fizică.

În sensul acestei legi, prin membru de familie se înţelege soţul sau ruda apropiată, aşa cum este definit în articolul 149 din Codul penal, însă de efectele acestei legi beneficiază şi persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copil, dovedite pe baza anchetei sociale (articolele 3 şi 4).

Violenţa în familie trebuie redusă şi prevenită. Violenţa în cadrul familiei este nu numai o problemă socială şi de sănătate publică, dar şi o problemă a nerespectării şi a încălcării drepturilor omului.

Statisticile naţionale privind violenţa în familie sunt îngrijorătoare, reprezentând doar partea vizibilă a acestui fenomen. În perioada 2004 - mai 2010, la nivelul întregii ţări a fost înregistrat un număr de 59.795 cazuri de violenţă în familie şi au fost raportate 778 de decese provocate ca urmare a actelor de violenţă comise în familie.

Potrivit datelor statistice realizate de către ministerul de resort, în anul 2009 s-au înregistrat 444 inculpaţi trimişi în judecată pentru infracţiuni de violenţă intrafamilială, adică 0,9% din totalul celor trimişi.

Atrage atenţia numărul mare de infracţiuni grave comise între membrii familiei (omor, viol, vătămare corporală şi vătămare corporală gravă), ceea ce impune cu necesitate acţiuni de prevenire din partea autorităţilor şi a organizaţiilor neguvernamentale.

În vederea dezvoltării reţelei de servicii sociale specifice domeniului prevenirii şi combaterii violenţei în familie, în baza Hotărârii Guvernului nr. 197/2006 privind aprobarea programelor de interes naţional pentru victimele violenţei în familie, cu modificările şi completările ulterioare, s-au organizat cinci sesiuni de selecţie de proiecte, fiind atribuite 28 de proiecte de finanţare nerambursabilă de la bugetul de stat, dintre care 22 centre destinate victimelor violenţei în familie şi 6 centre destinate agresorilor familiali.

În momentul de faţă, la nivelul întregii ţări există 50 de adăposturi, dintre care 29 sunt publice, 7 în parteneriat public - privat şi 14 private, a căror capacitate se ridică la 600 de locuri pentru victime adulte plus copiii acestora. De asemenea, sunt 27 centre de consiliere a victimelor violenţei în familie, 2 centre de recuperare şi 2 centre de informare şi sensibilizare a populaţiei. Din anul 2006 s-au înfiinţat 6 centre de asistenţă destinate agresorilor familiali, care oferă programe specializate de tratament şi consiliere a acestui segment.

Consider că Guvernul trebuie sa asigure protecţia copilului şi egalitatea de şanse, prin adoptarea următoarelor soluţii:

• modificarea Legii nr.217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prin adoptarea unor măsuri care să asigure o protecţie imediată victimei violenţei în familie. Proiectul de act normativ vizează introducerea măsurilor preventive cu caracter temporar, care urmăresc protejarea provizorie a unei persoane împotriva oricărei vătămări, prin instituirea unei interdicţii adresate alteia de a se apropia de aceasta, de casa sau locul de muncă ori de a o contacta, prin orice mijloace. În caz de nerespectare, sunt prevăzute sancţiuni severe. Măsura poate dobândi caracter definitiv şi poate fi extinsă pe o perioadă îndelungată de timp;
• întărirea capacităţii Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului - ca autorităţi judeţene, respectiv a Serviciilor Publice de Asistenţă Socială - ca autorităţi locale, în vederea promovării, monitorizării, elaborării de strategii de intervenţie şi implementării legislaţiei în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie;
• realizarea unor campanii de informare asupra drepturilor pe care le au victimele violenţei în familie şi a unor campanii de schimbare comportamentală, prin promovarea valorilor familiale, prin dezvoltarea atitudinilor şi comportamentelor nonviolente, precum şi conştientizarea asupra efectelor actelor de violenţă în familie;
• continuarea campaniilor de informare privind actele de violenţă intrafamilială, pentru a creşte intoleranţa faţă de acest tip de violenţă şi a determina o reacţie de respingere din partea victimelor şi din partea persoanelor din proximitatea acestora. Campaniile de informare, sensibilizare şi educare vor fi direcţionate şi către ideea necesităţii intervenţiei persoanelor din imediata vecinătate şi crearea unor reţele sociale de intervenţie (rude, prieteni, vecini, colegi);
• elaborarea şi implementarea unei metodologii comune de înregistrare, sesizare şi orientare a cazurilor de violenţă în familie la nivelul instituţiilor competente;
• promovarea unor emisiuni de radio şi TV în vederea dezbaterii de caz a victimelor violenţei în familie şi a dialogului cu publicul în vederea conştientizării impactului negativ al violenţei asupra individului şi asupra armoniei familiale;
• continuarea formării corespunzătoare a tuturor categoriilor profesionale (asistenţi sociali, psihologi, poliţişti, medici de urgenţă, medici legişti, consilieri juridici, mediatori familiali, procurori, avocaţi, consilieri de probaţiune şi profesori) ce lucrează cu victimele violenţei în familie şi cu agresorii familiali;
• înfiinţarea liniei telefonice naţionale gratuite adresată victimelor violenţei în familie, care va facilita accesul acestora la consiliere primară şi informare, inclusiv asupra drepturilor de care beneficiază;
• întrucât separarea victimelor violenţei în familie de agresori nu este întotdeauna o soluţie pentru care optează partenerul agresat, considerăm că ar trebui acordată o mai mare atenţie agresorilor, în sensul orientării lor către centre speciale de tratament şi de reeducare în care, cu ajutorul specialiştilor, să înveţe să-şi controleze comportamentul violent şi eventual să primească asistenţă medicală adaptată nevoilor lor;