Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 decembrie 2002

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 decembrie 2002

10. Supunerea la votul final:

 

Domnul Valer Dorneanu:

Rog colegii care mai vin după acest apel să se prezinte personal. Vă rog să vă aşezaţi să începem procedura de vot final şi pe urmă discutarea celui de al doilea punct înscris pe ordinea de zi după proiectele de lege, respectiv discutarea moţiunii.

 
Proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe (adoptat);

Supun votului dumneavoastră Proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? 182 voturi pentru.

Împotrivă? 86 de voturi împotrivă.

Abţineri? 1 abţinere.

Cu 182 voturi pentru, 86 împotrivă, o abţinere s-a adoptat poiectul de lege.

Doriţi să explicaţi votul Partidului Democrat? Poftiţi, domnule Boc.

 

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Partidul Democrat a votat împotriva acestui proiect de lege pentru următoarele considerente:

1 - Partidul Democrat apreciază că practica aceasta a emiterii ordonanţelor simple nu trebuie să se substituie activităţii Parlamentului şi să suplinească o ineficienţă a majorităţii parlamentare şi din această perspectivă, Guvernul este abilitat să emită ordonanţe simple pe perioada vacanţei parlamentare într-un număr excesiv de domenii şi subdomenii. Sunt 8 domenii principale şi 56 de subdomenii. Cu alte cuvinte, deşi este vorba doar de o singură lună, luna ianuarie, Guvernul practic îşi propune să realizeze ceea ce nu a reuşit să treacă prin Parlament. Noi credem că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare şi excepţie ar fi trebuit să fi fost emiterea ordonanţelor simple şi nu regulă, aşa cum încearcă Guvernul Adrian Năstase, aşa cum o face şi în cazul ordonanţelor de urgenţă, unde a depăşit şi performanţele guvernelor anterioare pe primii 2 ani din perioada 1996-1998.

2 - Domeniile de emitere a ordonanţelor sunt în multe dintre cazuri foarte largi şi foarte vagi în acelaşi timp. De exemplu, avem domenii precum: prorogarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege. Este o formulă foarte largă. Guvernul, potrivit Constituţiei, trebuia să vină exact cu ce lege şi cu ce termen doreşte să-l prelungească şi nu cu o formulă foarte generală, lăsată la opţiunea Guvernului, să nu uităm că şi prin abilitare totuşi Guvernul rămâne sub controlul Parlamentului şi nu invers. De asemenea, formule precum perfecţionarea cadrului legislativ privind regimul metalelor preţioase. Formula perfecţionare este prea vagă şi poate cuprinde orice.

3 - Se instituie o practică dăunătoare activităţii legislative, aceea de a emite ordonanţă la ordonanţă. Sunt multe cazuri în acest proiect de lege prin care Guvernul este abilitat pe perioada vacanţei parlamentare să emită ordonanţe la anumite ordonanţe care nu au fost încă adoptate de Parlament. Cu alte cuvinte, noi împuternicim Guvernul să emită ordonanţe la nişte ordonanţe pe care noi nu le-am aprobat. Întâi era necesar ca Parlamentul să-şi spună punctul de vedere cu privire la acele ordonanţe ca după aceea să mandatăm Guvernul în continuare să poată emite alte ordonanţe. Cazuri concrete: este vorba despre regimul asociaţiilor şi fundaţiilor, Ordonanţa 26/2000; cred că dacă Guvernul Năstase ar fi dorit, ar fi putut să o adopte deja în 2 ani şi să nu aştepte să o modifice printr-o ordonanţă simplă. Înseamnă că urmăreşte altceva dacă timp de 2 ani de zile nu a putut să o supună aprobării Parlamentului. Sau Registrul Comerţului, trecerea Registrului Comerţului în subordinea Ministerului Justiţiei. Era cazul ca Guvernul Năstase să aştepte ca această ordonanţă să treacă prin Parlament, să vedem dacă Parlamentul va fi de acord în totalitate cu trecerea Registrului Comerţului în subordinea Ministerului Justiţiei şi după aceea, pe perioada vacanţei parlamentare, să emită alte ordonanţe cu privire la Registrul Comerţului.

Iată de ce considerăm că această practică este inacceptabilă şi reprezintă o sfidare a forului legiuitor suprem, Parlamentul României. Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Bolcaş din partea Grupului PRM.

 
 

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Am lăudat la dezbaterile, să le spunem, generale, punctul de vedere al Guvernului care a ţinut seamă de experienţa dobândită prin amendamentele noastre anterioare.

Într-adevăr, acest proiect de lege care v-a fost înfăţişat este mult mai circumscris unor realităţi constituţionale. Ceea ce însă este deosebit de grav şi acesta este motivul votului nostru împotrivă, este că, din nou, se reafirmă dictatura şi dispreţul Guvernului faţă de activitatea Parlamentului. Textul art.3 care, cu mărinimia boierului prevede că va ţine seamă şi de procedurile legislative declanşate în faţa Parlamentului, este violent anticonstituţional, pentru că atunci permite Executivului, printr-un simplu act, să oprească o procedură parlamentară deja declanşată.

Deci, domnilor, aţi votat ca să permiteţi Guvernului să-şi bată joc de munca dumneavoastră.

Partidul România Mare nu votează pentru aceasta, întrucât ţine la demnitatea Parlamentului ca singura instituţie democratică rămasă la ora actuală în structurile noastre constituţionale. Mulţumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Viorel Hrebenciuc din partea Grupului PSD.

 
 

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Stimaţi colegi,

Nu aveam de gând să iau cuvântul, dar speech-ul domnului Bolcaş m-a inspirat, îmi pare rău că trebuie să-l contrazic. Guvernul nu şi-a bătut joc de nimeni timp de 2 ani de zile şi rezultatele care s-au obţinut sunt elocvente din acest punct de vedere. Chiar dacă din politicianism, domnia sa are altă părere, cred că votul pe care l-am dat este cel corect. Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului 38/2002 pentru modificarea şi completarea Legii 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului (adoptat);

Domnul Valer Dorneanu:

La pct.2 pe ordinea de zi a votului final figurează Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului 38/2002 pentru modificarea şi completarea Legii 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului. Supun acest proiect votului dumneavoastră, în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? 271 voturi pentru.

Împotrivă? 2 vot împotrivă.

Abţineri? 4 abţineri.

Cu 271 voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi 4 abţineri s-a adoptat proiectul de lege.

Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.123/2001 privind regimul străinilor în România (adoptat);

Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.123/2001 privind regimul străinilor în România, lege pe care o supun votului dumneavoastră, în condiţiile art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? 194 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? Foarte multe voturi neexprimate.

Abţineri?

Cu 194 voturi pentru, 2 abţineri.

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2002 pentru modificarea alin.6 şi alin.7 ale art.5 din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice (adoptat);

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2002 pentru modificarea alin.6 şi alin.7 ale art.5 din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, conform art.74 alin.2 din Constituţie, fiind lege ordinară.

Cine este pentru? 242 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 4 voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Cu 242 voturi pentru, 4 contra şi o abţinere; şi aici participarea la vot n-a fost totală.

Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.219/1998 privind regimul concesiunilor (adoptată propunerea de respingere).

Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.219/1998 privind regimul concesiunilor. Comisiile reunite, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia economică şi pentru privatizare au propus respingerea acestei propuneri.

Cine este pentru? 192 voturi pentru respingere.

Voturi împotrivă? 68 de voturi împotrivă.

Abţineri? 10 abţineri.

Cu 192 de voturi pentru, 68 de voturi împotrivă şi 10 abţineri s-a respins propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.219/1998.