Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 februarie 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.14/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 februarie 2010

10. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2009 privind acordarea unui împrumut Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. în scopul refinanţării împrumutului acordat de Trezoreria Statului în anul 2004 (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 569/2009

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Punctul 26, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.14 din 2009 privind acordarea unui împrumut Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., cu scopul refinanţării împrumutului acordat de Trezoreria Statului în anul 2009.

Dacă, din partea iniţiatorilor, doreşte să ia cuvântul cineva? Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marin Anton (secretar de stat, MinisterulTransporturilor şi Infrastructurii):

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Potrivit Hotărârii de Guvern nr.1508 din 2004, C.N.A.D.R. S.A. a beneficiat de un împrumut din contul curent general al Trezoreriei Statului în valoare de 199.916.006 lei, acordat pe o perioadă de 5 ani, cu rambursare la scadenţă şi plata anuală a dobânzilor din septembrie 2007, cu o rată lunară a dobânzii egală cu nivelul dobânzii acordate de Trezoreria Statului, la disponibilităţile la vedere păstrate în contul curent general al Trezoreriei Statului.

Rambursarea împrumutului era prevăzută într-o singură tranşă, în luna septembrie 2009. Sursa de rambursare a acestui împrumut o constituie veniturile proprii ale companiei.

Luând în considerare veniturile proprii realizate de către C.N.A.D.R. S.A., rezultă că rambursarea acestui împrumut nu a putut fi efectuată în anul 2009 în venituri proprii.

Prin proiectul de act normativ se propune acordarea C.N.A.D.R. S.A. a unui împrumut în sumă de 199.916.006 lei din contul curent general al Trezoreriei Statului, pe o perioadă de 3 ani şi 9 luni, din care 2 ani şi 3 luni de graţie, cu o rată a dobânzii situată la nivelul ratei de politică monetară practicată de B.N.R., la care se acordă patru puncte procentuale.

Rambursarea împrumutului se efectuează începând cu luna decembrie 2011, în patru tranşe semestriale egale, iar dobânda se plăteşte trimestrial, începând cu luna decembrie 2009 şi se va calcula prin aplicarea ratei dobânzii la soldul împrumutului.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Punctul de vedere al comisiei? Domnul Ialomiţianu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Raport asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2009 privind acordarea unui împrumut Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., în scopul refinanţării împrumutului acordat de Trezoreria Statului în 2004.

La întocmirea raportului, s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, cu observaţiile şi propunerile şi avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art.76 din Constituţia României, republicată.

La lucrările comisiei au participat 30 de deputaţi, din totalul de 33 de membri ai comisiei.

Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în şedinţa din 3 noiembrie 2009.

Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituţia României, republicată, şi art. 86 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

În urma dezbaterii Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2009 privind acordarea unui împrumut Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., în scopul refinanţării împrumutului acordat de Trezoreria Statului în anul 2004, în şedinţa din data de 15 decembrie 2009, comisia propune supunerea spre dezbaterea şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor a unui raport în forma adoptată de Senat.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Dacă sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Călian:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

În condiţiile actuale, un asemenea demers, o asemenea prevedere este absolut necesară şi bine-venită, pentru că, până la urmă, este vorba despre o colaborare, o cooperare între instituţiile Statului Român.

În consecinţă, Grupul parlamentar al PD-L va vota această iniţiativă legislativă.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu mai sunt.

Nefiind nici amendamente, urmează la votul final.