Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 noiembrie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.154/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 noiembrie 2013

10. Supunerea la votul final:

   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu, domnule ministru.

Dacă aveţi observaţii la amendamentele admise de la punctul 1 la punctul 8? Nu sunt observaţii.

Proiectul de lege trece la votul final.

Stimaţi colegi,

Mă adresez liderilor de grup. Aveţi două minute pentru a vă convoca sau trecem direct la votul final? Sunteţi de acord? Vă mulţumesc.

 
  Proiectul de Lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2014 (PL-x 535/2013). (adoptat)

Doar o clipă. Deci. Supun votului dumneavoastră proiectul de Lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2014.

Vă rog, domnule Toader, procedură.

   

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Pe primul punct era moţiunea simplă, domnule preşedinte, o punem la urmă, că ...

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, o punem la urmă... Vreau să vă învederez faptul că nu funcţionează sistemul de vot, deci vom vota prin ridicare de mâini.

Doamna Roberta văd că nu este de acord, dar asta este situaţia, m-au anunţat de dimineaţă, dumneavoastră aţi venit mai târziu şi aflaţi abia acum acest lucru, îmi pare rău. Data viitoare nu se mai întâmplă.

Deci, cine este pentru? Indicatorii fiscali.

Împotrivă?

Deci cu 210 voturi pentru, 56 de voturi împotrivă, proiectul de lege... abţineri, iertaţi-mă. Nu sunt abţineri.

Deci, 210 voturi pentru, 56 de voturi împotrivă. Proiectul de lege a fost votat.

Următorul proiect de lege este proiectul de Lege...

Da, vă rog, domnule Cernea, spre simpatia colegilor dumneavoastră, vă dau cuvântul.

 
   

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulţumesc foarte mult.

A da cuvântul pe procedură nu este un gest de bunăvoinţă, ci este conform regulamentului. Aşadar, vă rog să respectaţi acest drept în cazul fiecărui deputat, indiferent că este vorba de mine sau de oricine altcineva.

Vă atrag atenţia că din nou nu s-a urmărit acordarea informaţiilor pentru colegii deputaţi în privinţa ordinii de zi. Aproape nimeni nu a primit-o. Ar trebui, aşa cum am mai spus, prezentată pe hârtie reciclată şi postată pe site. Nu este nici pe site, n-am primit-o nici pe hârtie reciclată.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, şi noi vă mulţumim. Poate vă schimbaţi discursul, că aveţi acelaşi discurs de fiecare dată, că nu primiţi ordinea de zi. Poate veniţi mai des pe la Parlament.

 
  Proiect de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe (PL-x 536/2013). (adoptat)

Următorul proiect de lege este proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, lege ordinară.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Da, cu 210 voturi pentru, 57 de voturi împotrivă, proiectul de lege ... abţineri, iertaţi-mă, da. Nu sunt abţineri. Aveţi încredere în flerul meu. 57 de voturi împotrivă, proiectul de lege a fost admis.

  Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism (PL-x 337/2013). (adoptat)

Ultimul proiect de lege este proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism.

Cine este pentru? Da. Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? Vă mulţumesc. O abţinere.

Cu 266 de voturi pentru şi o abţinere, proiectul de lege a fost trecut.

  Moţiunea simplă iniţiată de 72 deputaţi (MS 9/2013). (respinsă)

Şi acum votăm, vă supun votului moţiunea simplă iniţiată de deputaţii PDL şi PP-DD .

Cine este pentru? Da. Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă? Da. Vă mulţumesc.

Abţineri? Da. Vă mulţumesc.

Cu 210 voturi împotriva moţiunii, 55 de voturi pentru moţiune şi 10 abţineri, moţiunea simplă a fost respinsă. Vă mulţumesc.