|
Domnul Niculae Mircovici: "Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat Având în vedere demisia din calitatea de deputat a domnului deputat Culeţu Dănuţ, începând cu data de 1 aprilie 2015, şi că preşedintele Camerei Deputaţilor a luat act de această demisie în şedinţa publică din data de 1 aprilie 2015, în temeiul art.70 alin.(2) din Constituţia României, republicată, şi al art.7 alin.(1) lit.b) şi alin.(3) din Legea nr.96/2006 privind statutul senatorilor şi al deputaţilor, republicată, cu modificările ulterioare, al art.48 alin.(16) din Legea nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, al Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi al Legii nr.393/2004 privind statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art.210 şi art.211 alin.(1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Camera Deputaţilor adoptă prezenta Hotărâre Articol unic: Camera Deputaţilor constată încetarea calităţii de deputat a domnului Culeţu Dănuţ începând cu data de 1 aprilie 2015 şi declară vacant locul respectiv de deputat în Circumscripţia electorală nr.14 Constanţa, Colegiul uninominal nr.9. Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din data de 1 aprilie 2015, cu respectarea prevederilor art.76 alin.(2) din Constituţia României, republicată. Semnează preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Ştefan Zgonea"
|