Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 aprilie 2020

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.37/2020
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 aprilie 2020

10. Intervenţia domnului deputat Ion Mocioalcă cu ocazia Zilei veteranilor de război.

 

După pauză

 

(În continuare, conducerea şedinţei a fost preluată de domnul deputat Ion-Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Domnul deputat Mocioalcă, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion Mocioalcă (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

De cele mai multe ori ne aducem aminte de cine nu trebuie şi nu ne aducem aminte de cei care trebuie.

Astăzi este Ziua veteranilor de război. În România mai sunt 4.098 de supravieţuitori.

Trebuie să ne scoatem pălăria şi să le mulţumim pentru faptul că există, pentru tot ceea ce au făcut şi pentru ceea ce înseamnă pentru noi toţi românii.

Le urez multă sănătate, viaţă lungă, în numele Parlamentului României, în numele Camerei Deputaţilor.

Să ni-i ţină Dumnezeu câte zile mai doreşte! Noi le dorim cât mai multe alături de noi! (Aplauze.)