Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 februarie 2022

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.19/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 februarie 2022

10. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2019 privind unele măsuri aplicabile în cazul retragerii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană fără un acord (PL-x 25/2020) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 25/2020

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

28. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2019 privind unele măsuri aplicabile în cazul retragerii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană fără un acord; PL-x 25/2020; procedură de urgenţă.

Dacă din partea Guvernului doreşte cineva să ia cuvântul?

Vă rog, doamnă secretar de stat.

Video in format Flash/IOS

Doamna Janina-Mirela Sitaru:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În contextul retragerii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, Guvernul României a adoptat, la data de 13 noiembrie 2019, Ordonanţa de urgenţă nr. 70 privind unele măsuri aplicabile în cazul retragerii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană fără un acord.

După cum bine ştiţi, evoluţiile interne din Regatul Unit, de la finele anului 2019, au deblocat procesul de ratificare a Acordului de retragere, acesta fiind ratificat de Regatul Unit la 23 ianuarie 2020 şi de către Uniunea Europeană la 30 ianuarie 2020.

Prin urmare, ordonanţa a rămas fără obiect.

În acest context, Ministerul Afacerilor Externe mulţumeşte Parlamentului României pentru sprijinul oferit şi susţine adoptarea Proiectului Legii de respingere a Ordonanţei de urgenţă privind unele măsuri aplicabile în cazul retragerii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană fără un acord.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Raportul, domnul Rasaliu.

Şi vă rog, la finalizarea acestuia, să ne propuneţi şi timpii de dezbatere.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian-Iulian Rasaliu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Daţi-mi voie să vă prezint raportul comun asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2019.

În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au fost sesizate, prin adresa PL-x 25/2020 din 17 februarie 2020, cu dezbaterea în fond, în procedură de urgenţă, a Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2019 privind unele măsuri aplicabile în cazul retragerii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană fără un acord.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege, ca urmare a depăşirii termenului de adoptare, potrivit art. 115 alin. (5) din Constituţia României, republicată.

Conform prevederilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 alin. (9) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Consiliul Legislativ, prin adresa înregistrată cu nr. 943 din 14 noiembrie 2019, a dat un aviz favorabil.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri aplicabile în cazul retragerii Regatului Unit şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană fără un acord întemeiat pe art. 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Demersul legislativ vizează crearea cadrului legal primar expres pentru reglementarea statutului cetăţenilor britanici şi membrilor de familie ai acestora care şi-au exercitat dreptul la liberă circulaţie în România.

În conformitate cu prevederile art. 61 şi 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au examinat proiectul de lege în şedinţe separate.

În urma examinării propunerii legislative şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să transmită plenului Camerei Deputaţilor raportul comun de adoptare a Proiectului de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2019 privind unele măsuri aplicabile în cazul retragerii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană fără un acord.

Prin adoptarea acestui raport, cu amendamentele admise în anexă, se propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70 din anul 2019.

În raport cu obiectul de reglementare şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Timpi de dezbatere, vă rog să-mi faceţi o propunere - un minut, două minute?

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian-Iulian Rasaliu:

Două minute.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Vot pentru timpii de dezbatere.

Video in format Flash/IOS

Cu 176 de voturi pentru şi două contra, timpii de dezbatere au fost aprobaţi.

Nu mai avem înscrieri la dezbateri.

Începem cu titlul legii, dacă sunt obiecţii sau comentarii? Nu.

Dacă la art. 1 şi art. 2 există obiecţii sau comentarii? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

Proiectul de Lege pentru modificarea art. 4 alin. (8) din Legea serviciului de iluminat public nr. 230...

Dar înainte de a intra în acest punct, vă rog, pe procedură, domnul Simonis.