|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă informez că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, astăzi, 18 mai 2022, s-au depus la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi adoptate în procedură de urgenţă de ambele Camere ale Parlamentului: - Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore; PL-x 262/2022; adoptată în procedură de urgenţă;
- Legea pentru ratificarea Protocolului nr. 16 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptat la Strasbourg, la 2 octombrie 2013 şi semnat de România la Strasbourg, la 14 octombrie 2014; PL-x 131/2021; adoptată în procedură de urgenţă;
- Legea pentru adoptarea unor măsuri necesare punerii în aplicare a Protocolului nr. 16 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptat la Strasbourg, la 2 octombrie 2013 şi semnat de România la Strasbourg, la 14 octombrie 2014; PL-x 132/2021; adoptată în procedură de urgenţă.
Termenul pentru sesizare este de două zile, de la data depunerii, astăzi, 18 mai 2022. Invit colegii mei membri ai Biroului permanent la şedinţa de Birou permanent. Şi îi rog pe colegii mei care şi-au ieşit din nervi să aibă măsură, să ţină cont de vârsta lor, să nu aibă vreo problemă. Mulţumesc.
|