Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu
Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 mai 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.88/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 mai 2010

10. Primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului-ministru şi membrilor Guvernului:  
  10.2 Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu
 
consulta:

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Duşa:

Domnul deputat Călin Popescu-Tăriceanu a adresat o interpelare Ministerului Finanţelor.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

 

Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu (din bancă):

Aştept răspunsul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Duşa:

Doamna secretar de stat, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache (secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice):

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Referitor la interpelarea formulată de domnul deputat Călin Popescu-Tăriceanu transmisă Ministerul Finanţelor Publice, prin care se solicită raportat la dispoziţiile Legii nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi prin prisma unor indicii că drepturile stabilite prin acest act normativ nu sunt acordate, este necesar să se ofere informaţii cu privire la numărul de hotărâri judecătoreşti puse în aplicare şi cuantumul despăgubirilor acordate până în prezent, precum şi numărul de cereri adresate de persoanele îndreptăţite instanţelor de judecată.

În conformitate cu punctul 81 din Hotărârea de Guvern nr.34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerul Finanţelor Publice, acesta reprezintă statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii în faţa instanţelor, precum şi în orice alte situaţii în care acesta participă nemijlocit în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ.

În cazul supus atenţiei, ne aflăm într-o astfel de situaţie, când reprezentarea statului român este asigurată de Ministerul Finanţelor Publice şi tot în sarcina acestei instituţii legiuitorul a instituit obligaţia de a pune în executare hotărârile judecătoreşti prin care se constituie drepturi în favoarea persoanelor îndreptăţite.

În virtutea plenitudinii de competenţă şi jurisdicţie, instanţele de judecată, cu respectarea art.129 din Codul de procedură civilă, au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare chiar dacă părţile se împotrivesc.

Astfel, stabilirea dreptului de despăgubiri este atributul exclusiv al instanţei de judecată, iar Ministerului Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant al statului român, iar ministerului nu i se poate imputa durata de timp în care se soluţionează aceste litigii, deoarece acestea au ca obiect pretenţii decurgând din aplicarea Legii nr.221/2009.

Sub aspect procedural, punerea în executare a unor hotărâri judecătoreşti presupune îndeplinirea unor condiţii stabilite în mod imperativ de legiuitor.

Executarea presupune existenţa unui titlu executoriu care poate fi reprezentat de o hotărâre judecătorească sau de un alt înscris căruia legiuitorul îi recunoaşte acest atribut. Conform art.374, Codul de procedură civilă, hotărârea judecătorească sau alt titlu se execută numai dacă este învestit cu formula executorie prevăzută de art.269 alin.(1), afară de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizorii şi de alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege care se execută fără formulă executorie.

În concordanţă cu cele de mai sus, art.376, Codul de procedură civilă, prevede că se învestesc cu formulă executorie prevăzută de art.269 alin.(1) hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri pentru ca acestea să devină executorii în cazurile anume prevăzute de lege.

Rezumând, menţionăm faptul că pentru a se trece la executare, este necesar ca acela care a obţinut un drept în instanţă să fie în posesia unei hotărâri judecătoreşti definitive şi învestită cu formulă executorie în temeiul căreia să se poată solicita plata sumelor acordate cu titlul de despăgubire.

Referitor la primele două întrebări adresate de dumneavoastră, domnule deputat, precizăm faptul că Ministerul Finanţelor Publice îşi exprimă disponibilitatea ca de îndată ce va fi învestit cu soluţionarea unor cereri de acordare a drepturilor stabilite ca atare de instanţă, să iniţieze procedurile pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în temeiul Legii nr.221/2009.

Cu privire la numărul de cereri adresate de persoanele îndreptăţite instanţelor de judecată, vă putem preciza că până la data de 10 martie 2010, data ultimei centralizări la nivel de ţară, era înregistrat pe rolul instanţelor de judecată un număr de 3321 de acţiuni prin care se solicita acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin condamnările penale cu caracter politic şi măsurile administrative cu caracter politic, iar numărul acestora ne putem aştepta să crească.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Duşa:

Domnule deputat, dacă doriţi să interveniţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Permiteţi-mi să adresez Ministerul Finanţelor următoarea întrebare lămuritoare: fără îndoială că despăgubirile nu pot fi acordate şi hotărârile judecătoreşti nu pot fi puse în aplicare decât dacă ele sunt definitive şi învestite cu titluri executorii. Şi aş fi vrut să ştiu acest lucru la prima întrebare pe care am pus-o: câte hotărâri judecătoreşti au fost puse în aplicare până în prezent.

Din răspunsul doamnei secretar de stat înţeleg următorul lucru: că nu există până în prezent nicio hotărâre judecătorească definitivă şi învestită cu titlu executoriu. Şi vreau să îmi confirmaţi sau să îmi infirmaţi acest lucru.

Vă mulţumesc pentru răspuns. Bineînţeles că punctul 2 se corelează cu punctul 1, valoarea totală a despăgubirilor acordate până în prezent va exista dacă există şi astfel de hotărâri. Şi vă mulţumesc pentru răspunsul la punctul 3 referitor la cele 3321 de acţiuni înregistrate.

Dacă aveţi cumva un răspuns să-mi furnizaţi acum, aş fi recunoscător. Dacă nu, sigur că pot să accept să-mi trimiteţi un răspuns chiar numai pe cale scrisă şi aş dori şi răspunsul pe care l-aţi prezentat astăzi să mi-l puneţi la dispoziţie.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Duşa:

Mai aveţi vreun comentariu de făcut, doamna secretar de stat? Nu.

Domnul deputat Riviş-Tipei Lucian a adresat o interpelare Ministerului Sănătăţii.

Domnule deputat, dacă doriţi să interveniţi. Nu este în sală. Vă rog să-i transmiteţi răspunsul scris.

Domnul deputat Vasile Soporan a adresat o interpelare Ministerului Justiţiei.