Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 mai 2009
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 mai 2009
 |
11. |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.180/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.174/2002 privind instituirea măsurilor speciale pentru reabilitarea termică a unor clădiri de locuit multietajate (rămas pentru votul final). |
 |
| |
|
| |
Domnul Ioan Oltean: |
| |
................................................ |
|
punctul 10: Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.180/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.174/2002 privind instituirea măsurilor speciale pentru reabilitarea termică a unor clădiri de locuit multietajate. Suntem în procedură de urgenţă, conform art.115. Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul Domnul secretar de stat Ioan Andreica. Domnule ministru, aveţi cuvântul.
|
|
Domnul Ioan Andreica (secretar de stat,Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Guvernul României, în luna februarie 2009, a emis o nouă ordonanţă de Guvern, Ordonanţa 18, prin care de fapt se rescrie întreaga problematică privind reabilitarea termică a clădirilor de locuit. De asemenea, această ordonanţă abrogă Ordonanţa nr.174 la care prezentul act face referire. De aceea, vă invit să respingeţi această iniţiativă, pentru că toată problematica privind reabilitarea termică se regăseşte în Ordonanţa nr.11 care va ajunge în timp scurt în Cameră la dezbateri. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule ministru. Din partea comisiei sesizate în fond, distinsul nostru coleg, preşedintele comisiei, Iulian Iancu.
|
|
Domnul Iulian Iancu: Mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată pentru dezbaterea în fond cu proiectul de lege menţionat. În fapt, Ordonanţa nr.180/2008 a avut ca obiect modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.174/2002 privind instituirea măsurilor speciale pentru reabilitarea termică a unor clădiri de locuit multietajate. Membrii comisiei au examinat proiectul de lege şi au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea proiectului de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.180/2008.
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule preşedinte. Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul. Dacă nu, doamnelor şi domnilor colegi, vă rog să remarcaţi că suntem în prezenţa prevederilor art.106 din Regulament. În consecinţă, proiectul de lege rămâne pentru votul final de astăzi, ora 12,30.
|