Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 aprilie 2017

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.63/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 aprilie 2017

11. Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă (Pl-x 219/2015). (rămasă pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 219/2015

 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

17. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Comisia juridică?

Domnul Varga.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Varga:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia a fost sesizată spre dezbare, în fond, cu această propunere legislativă de modificare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins iniţiativa legislativă.

Guvernul, prin punctul său de vedere transmis, nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative, iar Consiliul Legislativ a dat un aviz favorabil.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea dispoziţiilor art. 200 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 referitoare la verificarea cererii de chemare în judecată şi regularizarea acesteia şi, respectiv, fixarea primului termen de judecată, astfel: la art. 200 alin. (1) se propune instituirea unui termen de cel mult 20 de zile, în care completul, căruia i s-a repartizat aleatoriu cererea de chemare în judecată, să verifice dacă aceasta îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197; la art. 201 alin. (1) se instituie acelaşi termen, indicat mai sus, în care judecătorul să dispună comunicarea cererii către pârât.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice au hotărât, în unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dezbateri? Nu. Vot final.