Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 27 septembrie 2017

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.135/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 27 septembrie 2017

11. Informare din partea Preşedintelui României, domnul Klaus-Werner Iohannis, cu privire la aprobarea participării suplimentare la Operaţia SEA GUARDIAN, în semestrul al II-lea al anului 2017.

 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

7. Informare din partea Preşedintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis, cu privire la aprobarea participării suplimentare la Operaţia SEA GUARDIAN, în semestrul al II-lea al anului 2017.

Îi dau cuvântul domnului secretar.

Domnul Vela?

(Domnul deputat Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu solicită cuvântul.)

Sunt în dezbatere, domnule Viziteu. Vă dau imediat, după aceea.

Vă rog, cine citeşte scrisoarea?

Un secretar de la Cameră trebuie să citească... să citească scrisoarea...

Vă invit pe dumneavoastră, domnule secretar Vela.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion Marcel Vela:

"În cadrul reuniunii Comitetului Militar al NATO, din luna ianuarie a.c., Locţiitorul Comandantului Suprem al Forţelor Aliate din Europa a solicitat României să analizeze posibilitatea de a participa la Operaţia SEA GUARDIAN cu o capabilitate navală.

Această operaţie este o misiune sub conducerea NATO, derulată în Marea Mediterană, aprobată în urma revizuirii Operaţiei "ACTIVE ENDEAVOUR", - respectiv, a deciziei de tranziţie a acestei operaţii de apărare colectivă de tip "Articol 5", la una de securitate maritimă, de tip "non-Articol 5".

În acest context, forţele navale participante la această operaţie pot îndeplini următoarele misiuni: combaterea terorismului pe mare, cunoaşterea situaţiei maritime şi asigurarea capacităţii de securitate maritimă regională, iar cu aprobarea Consiliului Nord-Atlantic şi misiuni de asigurare a libertăţii de navigaţie, de interdicţie maritimă, de combatere a proliferării armelor de distrugere în masă şi de protejare a infrastructurii critice.

Participarea la această misiune reprezintă o oportunitate pentru reafirmarea şi promovarea imaginii României de contributor important la eforturile comune ale Alianţei, probată prin disponibilitatea de sprijin şi răspuns oportun la solicitările acesteia.

În conformitate cu prevederile art. 119 din Constituţia României, în temeiul şi în condiţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, am aprobat participarea suplimentară la operaţia SEA GUARDIAN, în semestrul al II-lea al anului 2017, cu o fregată T22R, cu elicopter navalizat şi grupă de forţă speciale ambarcate, având un echipaj de 240 de militari, în cadrul unui tur de misiune cu durata totală de până la 30 de zile.

Totodată am aprobat ca, în funcţie de cerinţele operaţionale şi evoluţia misiunilor specifice, reconfigurarea contribuţiei la această operaţie să se execute cu aprobarea ministrului apărării naţionale, în limitele efectivului maxim prevăzut şi aprobat.

Resursele necesare vor fi asigurate din bugetul Ministerului Apărării Naţionale pentru anul 2017.

Vă rog să primiţi asigurarea întregii mele consideraţii",

Preşedintele României, Klaus Werner Iohannis.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.