Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 aprilie 2026
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.49/2026
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 aprilie 2026 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 aprilie 2026
| ................................................ | |
|
|
19. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor; Pl-x 341/2020. Invit la cuvânt reprezentantul comisiilor sesizate în fond, Comisia pentru administraţie publică. Domnule preşedinte Roman, vă rog. |
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă. Suntem Cameră decizională. La întocmirea prezentului raport comisiile amintite au avut în vedere: - avizul favorabil al Consiliului Legislativ; - avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social; - avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale; - avizul negativ al Comisiei pentru industrii şi servicii; - punctele de vedere negative ale Guvernului. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 82 alin. (2) şi a art. 85 din Legea nr. 196/2018, în sensul redistribuirii cheltuielilor repartizate după numărul de persoane, precum şi a cheltuielilor repartizate pe cotă-parte indiviză de proprietate. În conformitate cu prevederile art. 62 şi 64 din Regulamentul Camerei, cele două comisii sesizate în fond au dezbătut propunerea legislativă în şedinţe separate, în 10 iunie 2021, respectiv 12 aprilie 2023. La dezbaterile care au avut loc a participat, în calitate de invitat, în conformitate cu prevederile art. 56 şi 57 din Regulament, şi domnul Bogdan Ghinea, şef serviciu în cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. În urma examinării propunerii legislative şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative amintite. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Nefiind solicitări pentru intervenţii la dezbateri generale, reamintesc că prin raportul comisiilor sesizate în fond se propune respingerea acestei iniţiative legislative. Şi acest proiect rămâne pentru votul final. |


