Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 iulie 2026 (sesiune extraordinară)

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 iulie 2026 (sesiune extraordinară)

11. Dezbaterea Proiectului de Lege privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere, reducerea temporară a nivelului accizei la motorină, instituirea contribuţiei de solidaritate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de protecţie a economiei, populaţiei şi de funcţionare a pieţei energiei (PL-x 526/2026) (rămas pentru votul final).

Doamna Natalia-Elena Intotero:

................................................

Şi ultimul punct, Proiectul de Lege privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere, reducerea temporară a nivelului accizei la motorină, instituirea contribuţiei de solidaritate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de protecţie a economiei, populaţiei şi de funcţionare a pieţei energiei; PL-x 526/2026; caracter ordinar; procedură de urgenţă.

Avem şi amendamente admise.

Din partea iniţiatorilor nu sunt solicitări pentru intervenţii.

Invit la cuvânt reprezentantul comisiei sesizate în fond, Comisia pentru politică economică, domnul preşedinte Dunava.

Vă rog, aveţi cuvântul.

Domnul Costel Neculai Dunava:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia pentru industrii şi servicii au fost sesizate, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere, reducerea temporară a nivelului accizei la motorină, instituirea contribuţiei de solidaritate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de protecţie a economiei populaţiei şi de funcţionare a pieţei energiei.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare şi cei ai Comisiei pentru industrii şi servicii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, proiectul de lege, cu amendamente admise, care sunt redate în anexa ce face parte integrantă din prezentul raport comun.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă rog să propuneţi un timp pentru dezbaterea pe articole.

Domnul Costel Neculai Dunava:

Două minute.

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Două minute.

Să înceapă votul!

216 voturi pentru.

Adoptat.

Dezbateri generale?

Domnul deputat Călin-Graţian Gal, Grupul parlamentar al PNL.

Aveaţi o solicitare de intervenţie. Nu doriţi să interveniţi? (Vociferări.)

Nu. Bun.

Domnul deputat Bogdan-Gruia Ivan, Grupul parlamentar al PSD.

Domnul Bogdan-Ivan Gruia:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Acest proiect de lege vine pentru a îndrepta o nedreptate care, în momentul de faţă, se răsfrânge asupra economiei româneşti şi asupra fiecăruia dintre cei care alimentează cu carburanţi în această perioadă. Dacă, în clipa în care eu şi colegii mei din Partidul Social Democrat am plecat din Guvern, în 23 aprilie, preţul la pompă pentru motorina standard era 9 lei, în timp ce barilul de petrol era de 105 dolari, astăzi barilul e 78 de dolari, mult mai puţin, iar motorina e 10 lei.

Cum s-a ajuns aici? Foarte simplu. Prin faptul că Guvernul României nu a adoptat, nu a prelungit o măsură prin care am declarat starea de criză în domeniul carburanţilor şi, din acest motiv, înapoi, aici, în Parlament, pentru că colegii mei din Partidul Social Democrat au făcut acest proiect de lege pentru a reinstaura starea de criză din domeniul carburanţilor, pentru a limita exporturile, pentru a limita adaosul comercial, pentru a supraimpozita profitul excepţional produs de companiile petroliere în această perioadă şi pentru a reduce acciza, pe o formă diferenţiată, care astăzi va avea o reducere a cuantumului de 34 de bani pe litrul de motorină standard şi care poate să crească până la 82 de bani, în funcţie de cotaţiile internaţionale ale preţului barilului de petrol şi ale motorinei.

E un proiect al Partidului Social Democrat, lucrat împreună cu toate partidele şi cu Ministerul Finanţelor, pentru a avea o formă cât mai coerentă, pentru că s-a schimbat contextul din luna aprilie până astăzi.

Dar ceea ce este foarte important e că noi, cei din PSD, şi în Guvern, acum şi în Parlament, luăm atitudine, că se întâmplă lucruri care vin împotriva interesului economiei româneşti şi împotriva fiecăruia dintre români.

Aşa că, acest proiect, odată ce va fi promulgat de către preşedintele României şi va fi publicat în Monitorul Oficial, va duce automat la o scădere a preţului final al motorinei cu cel puţin 50 de bani.

Mulţumesc foarte mult pentru suportul tuturor celor care au sprijinit această iniţiativă şi sper ca ea să fie votată de către dumneavoastră.

Mulţumesc mult. (Aplauze.)

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Înainte de a continua dezbaterile din partea colegilor parlamentari, daţi-mi voie să-l invit la cuvânt pe domnul Alexandru Nazare, ministrul finanţelor.

Domnul Alexandru Nazare (ministrul finanţelor):

Vă mulţumesc foarte mult.

În primul rând, aş vrea să mulţumesc grupurilor parlamentare pentru sprijinul acordat acestui proiect.

Este foarte important să avem un acord pentru acest proiect. Am avut peste 24 de amendamente propuse şi împreună cu grupurile parlamentare am reuşit să le aprobăm, astfel încât să facem un mecanism funcţional şi să adaptăm mecanismul existent de la plafonarea precedentă, la situaţia din piaţă de astăzi.

Ce este nou în acest proiect de lege?

Venim pentru prima oară cu acest nou concept de acciză dinamică, care va scădea, în funcţie de indicatori, între 5 şi 25%, cu evaluări ale Ministerului de Finanţe făcute o dată la două săptămâni.

Acest mecanism flexibil ne permite să îndeplinim atât obiectivul de a proteja populaţia, astfel încât să nu destabilizăm echilibrele bugetare.

Mulţumesc, de asemenea, colegilor că au renunţat la anumite prevederi din acest proiect, astfel încât proiectul să fie compatibil cu directiva privind TVA-ul şi, în acelaşi timp, mai facem un lucru important: contribuţia de solidaritate devine funcţională, pentru că am reanalizat-o, astfel încât ea să aducă cu adevărat venituri la bugetul de stat.

Nu sunt un adept al plafonărilor - o spun foarte clar -, dar, în acest moment, din cauza situaţiei în care ne aflăm astăzi, ca efect al războiului din Iran, avem nevoie de astfel de măsuri pentru a proteja populaţia şi, în acelaşi timp, trebuie să fim atenţi şi cum aceste măsuri afectează bugetul de stat.

Aceste măsuri sunt valabile timp de trei luni, pot fi prelungite după aceste trei luni şi suntem într-un contact permanent cu piaţa, astfel încât să intervenim, pentru că situaţia de astăzi privind lanţurile logistice din zona de combustibili este mult mai dificilă şi există, într-adevăr, un risc pentru aprovizionare, de care trebuie să avem foarte mare grijă şi pe care l-am reclamat şi în discuţiile pe care le-am avut la Senat.

Încă o dată mulţumesc tuturor grupurilor parlamentare şi iniţiatorului, domnul Bogdan Ivan, care a colaborat cu noi.

Mulţumesc mult.

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc, domnule ministru.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Robert-Ionatan Sighiartău.

Domnul Robert-Ionatan Sighiartău:

Stimaţi colegi,

Cred că este o lege necesară.

În acelaşi timp, cred că trebuie să informăm foarte corect românii cu privire la această propunere.

Partidul Social Democrat, sigur, a iniţiat acest proiect de lege, care a fost amendat, în totalitate, de către Grupul parlamentar al PNL, cu implicarea Guvernului României - şi aici vreau să-i mulţumesc domnului ministru Nazare şi echipei dânsului de la minister, care a venit cu această formulă -, astfel încât piaţa să nu se blocheze, să nu ajungem la penurie şi românii totuşi să aibă posibilitatea să se alimenteze cu combustibili la un preţ corect şi într-o perioadă extrem de complicată, cu acest conflict din Orientul Mijlociu.

Aşadar, mulţumim Partidului Social Democrat pentru titlul acestui proiect, pentru că, în rest, Guvernul a făcut ceea ce trebuie şi a oferit soluţii corecte pentru România.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Doamna deputat Cristina-Mădălina Prună, din partea Grupului parlamentar al USR.

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc frumos, doamnă preşedintă.

Sigur, e un proiect bun, care trebuie adoptat. El vine târziu şi mai ales este o trezire la realitate şi la ceea ce trebuia făcut de la început, anume acea acciză dinamică despre care s-a discutat şi acum trei luni de zile, când am avut acea criză a petrolului, însă nu a fost adoptată. E bine că se adoptă acum şi cred că asta trebuie să înveţe Parlamentul României, că e nevoie de legi, de un cadru care intră automat în vigoare, în momentul în care ai fluctuaţii de preţ. Am spus-o şi ieri în Comisia pentru industrii. E nevoie de un astfel de mecanism, inclusiv la energie.

Şi în 2021 am propus un proiect de lege - care este şi acum, undeva, prin sertarele Parlamentului -, care asta face: atunci când există fluctuaţii de preţ la energie, să existe un mecanism care să atenueze acele fluctuaţii de preţ.

E bine, totuşi, că îl adoptăm.

Din păcate, nu se întâmplă nimic pe zona de acciză la benzină. Ne uităm doar la partea de motorină. Avem nişte accize destul de mari, suntem în partea superioară a accizelor la nivel european, ele au tot crescut. Ar trebui să ne uităm şi la lucrul acesta, în momentul în care avem astfel de crize.

Una peste alta, sigur că vom vota acest proiect de lege, chiar dacă el vine târziu.

Mulţumesc.

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Ciprian Ciubuc, neafiliat.

Domnul Ciprian Ciubuc:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Este praf în ochi 50 de bani pentru România şi pentru actuala criză economică care vine. Ce înseamnă 50 de bani scutire pentru acciză? Este egal cu zero pentru români.

OK, înţeleg, dacă veneaţi cu un proiect de lege care să reducă cu 50%, atunci se simţea în buzunarele românilor.

Este inacceptabil să dăm vina pe Iran! România nu importă petrol din Iran! Noi importăm petrol din Kazahstan.

Deci, rafinăriile româneşti, 66%, prelucrează petrol brut care vine din Kazahstan.

Ministerul Apărării, domnule Miruţă, nu sunteţi capabil să apăraţi vasele care sunt bombardate de ucraineni, de partenerii pe care dumneavoastră îi susţineţi! Salvăm Ucraina.

Deci Kazahstan a spus clar că nu mai trimite petrol către rafinăriile din România. De ce? Pentru că sunt atacate de către armata ucraineană. De fapt, asta este criza!

O altă chestiune, domnule ministru al energiei, în decembrie aţi fost şi aţi semnat împreună cu primul-ministru, aţi prelungit cu 15 ani şi aţi negociat în numele României - cine v-a mandatat?! - 30 de dolari pe baril, în condiţiile în care barilul este 78 pe bursă!

Aţi supus în dezbatere publică acest preţ? Cine a decis redevenţa României să fie din petrolul nostru, pe care l-am cedat austriecilor - 30 de dolari?!

Aici e problema de fond, pentru că nu aţi negociat în interesul naţional. Nu mai vorbim de faptul că tot un prim-ministru al PSD a vândut acum 15 ani petrolul austriecilor.

Deci, ce facem? Aţi fost la Viena şi aţi vândut cu 30 de dolari barilul pentru următorii 15 ani. Aici e problema de fond!

Iar ANRE-ul, care este în subordinea Ministerului Energiei, nu reglementează nimic.

Deci, 50 de bani, atât s-a putut - PSD, PNL şi Coaliţia de guvernare! Atât s-a putut! 50 de bani pentru români!

Să le fie ruşine!

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul deputat Mihai-Adrian Ţiu, Grupul parlamentar SOS România.

Domnul Mihai-Adrian Ţiu:

Binecuvântat popor român,

Doamnă preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Dacă România avea o clasă politică responsabilă, astăzi aveam un guvern cu drepturi depline. Din păcate, Nicuşor Dan, Ilie Bolojan, susţinuţi, bineînţeles, de PNL, USR, UDMR şi cu acordul tacit al PSD, menţin o criză politică pe care românii nu o merită.

Ce votăm, de fapt, astăzi? Propuneţi să reducem preţul la motorină cu 50 de bani. Astăzi, când noi vorbim, de fapt, în Bulgaria, vecinii noştri care ne-au luat-o şi ei înainte, preţurile la benzină şi motorină sunt cu 2 lei pe litru mai mici decât în România - 2 lei pe litru, ca să ne înţelegem!

Votăm astăzi, pentru că vom vota acest proiect, ca să mai diminuăm diferenţa la 1,50 lei pe litru.

De ce, domnilor care guvernaţi - şi nu aveţi dreptul deplin -, avem aceste diferenţe de preţ?

Ne uităm la această iniţiativă legislativă care putea fi rezolvată mult mai operativ, dacă România avea un guvern cu drepturi depline. Dar o discutăm astăzi.

Primul articol din proiectul de lege. Propuneţi diminuarea preţurilor la motorină şi benzină. Dar când ne uităm la metodologie, ce vedem? Doar la motorină diminuăm preţul.

Ce va face populaţia României la benzină? Noi, cei din sud, ne ducem în Bulgaria şi o luăm cu 2 lei mai ieftin.

Aşa am ajuns să ne ducem la bulgari, pentru că voi sunteţi iresponsabili, incompetenţi şi doar practicaţi jocuri politice pentru a vă menţine poziţiile.

Haideţi să discutăm corect pentru români!

Domnule ministru de finanţe,

Deficitul bugetar o să-l completaţi. Acum îl diminuaţi şi cu banii pe care îi luaţi din buzunarul românilor acum, prin aceste accize şi TVA mărit. Asta faceţi!

Românii plătesc incompetenţa voastră!

Domnule Bolojan, mergi acasă, lasă România să aibă un guvern şi românii să trăiască mai bine!

Doamne-ajută! (Aplauze.)

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul deputat Florin-Bogdan Velcescu, Grupul parlamentar AUR.

Domnul Florin-Bogdan Velcescu:

Am un mesaj pentru primul matematician al ţării şi o să-i dedic următoarea ecuaţie, spre a o rezolva, că înţeleg că se pricepe la matematică.

Andora: 8 lei pe litrul de motorină.

Nu zicem de Belarus, că ăştia sunt în altă lume, deşi iau 4 lei pe litrul de motorină.

Bosnia: 8,38 litrul de motorină.

Bulgaria: 8,64.

Croaţia: 9 lei.

Cipru: 8,62.

Cehia: 8,95.

Estonia: 8,92.

Mai zic? Mai zic.

Ungaria: 8,88.

Islanda: 8,75.

Irlanda: 8,88.

Malta: 6,34.

Republica Moldova: 7,58.

Polonia: 9 lei.

San Marino: 9,84. Până şi la ăştia e mai ieftin ca la noi! Interesant!

Slovenia: 9,58.

Spania: 9,17.

Suedia: 9,47.

Turcia: 7,50.

Cam cum vreţi voi să facă agricultorii români performanţă pe o piaţă comună, cu astfel de preţuri la motorină?

Cam cum vreţi să facem noi performanţă pe lanţurile de distribuţie şi de aprovizionare cu tirurile care încă nu sunt pe baterii electrice, că nu se poate, momentan.

De principiu, vom vota acest proiect de lege, pentru că orice ajutor este binevenit, dar eu cred că putem să facem mai mult. Cred că putem să impozităm anumite surse prin care se scurg banii din România, astfel încât să mai renunţăm la aceste accize pentru motorină măcar, dacă nu şi pentru benzină, pentru că vedem ce domenii sunt afectate.

Când veţi cumpăra un produs agroalimentar, să aveţi în minte că o bună parte din preţurile astea şi din accizele astea se regăsesc în acel produs, mai ales cum a ajuns el la dumneavoastră.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Drept la replică, domnul deputat Bogdan-Gruia Ivan, Grupul parlamentar al PSD.

Domnul Bogdan-Gruia Ivan:

Da.

1. E şi bine că domnul Sighiartău nici nu a fost măcar la Parlament, ca să spună care a fost titlul unui proiect de lege. Domnia-sa, în general, cred că a rămas doar la titlu, aproape în tot ceea ce face. Aşa că măcar nu ne-a încurcat, când am vrut să facem ceva bun şi când am lucrat luni, împreună cu colegii de la toate partidele şi cu ministrul de finanţe, Alexandru Nazare.

2. În România avem cele mai mari accize din Europa. Ca să fie foarte explicit, din 10 lei, cât plătim azi pentru litrul de motorină, 5,5 lei e costul real al produsului, transport adus până la pompă. Diferenţa e 2,8 lei acciza pe litru, plus TVA. Ca să fie clar şi acest aspect.

Când am plecat din mandat, când am plecat împreună cu colegii mei din PSD din mandat, motorina era 9 lei, datorită măsurilor pe care le-am luat când eram încă în Guvern.

Aşa că, dacă e cineva care chiar ţine cu oamenii şi din Parlament, şi din Guvern, suntem noi.

Şi mă bucur foarte mult că pe acest proiect suntem toţi aliniaţi pentru a da o gură de oxigen economiei româneşti, pentru că e inadmisibil să avem aceste preţuri, în condiţiile în care noi putem să umblăm în zona de fiscalitate, să reducem aceste taxe.

Iar referitor la ceea ce spunea domnul deputat, cu redevenţele, omul cu care puteţi să vorbiţi pe acest subiect este premierul demis Ilie Bolojan. Şi chiar vă rog să îl întrebaţi pe acest subiect. Nu ministrul energiei s-a ocupat de acest subiect, ci domnia-sa în mod direct.

Aşa că nu mai dezinformaţi şi nu mai minţiţi oamenii, de la tribuna Parlamentului României.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Nemaifiind alte solicitări, trecem la dezbaterea pe articole.

Avem 26 de amendamente admise.

Dacă există intervenţii? Nu. Adoptate.

Dezbaterile fiind finalizate, proiectul de lege rămâne pentru votul final.

Declar închisă prima parte a şedinţei noastre - dezbateri.

Vă propun să avem o pauză de 15 minute şi să ne revedem la votul final.

Vă mulţumesc.