Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 iunie 2025
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.80/2025
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 iunie 2025 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 iunie 2025
![]() |
11. | Prezentarea, pe scurt, a interpelărilor adresate membrilor Guvernului. | |||
![]() |
11.3 | Dragoş-Fănică Ciobotaru | |||
| ................................................ | |
|
|
Domnul deputat Dragoş-Fănică Ciobotaru, din partea Grupului PNL. |
|
|
Domnul Dragoş-Fănică Ciobotaru: Mulţumesc, doamnă preşedintă. Interpelarea este adresată domnului Florin-Ionuţ Barbu, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale. Obiectul interpelării este: "Oprirea staţiilor antigrindină, prin Ordinul nr. 300/2024. Stimate domnule ministru, În calitate de deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 41 Vrancea, am fost sesizat de numeroşi fermieri din judeţul Vrancea şi din alte regiuni ale ţării cu privire la pagubele semnificative cauzate de grindină, dar şi de temerea pentru ceea ce va urma. Suspendarea activităţilor de lansare a rachetelor antigrindină şi intrarea în pază şi conservare a infrastructurii operaţionale, în baza Ordinului ministrului agriculturii nr. 300/2024, în plin sezon de combatere a grindinei, pune în risc atât culturile agricole în zona de protecţie, cât şi comunităţile locale, infrastructura şi bunurile publice. Aşa cum bine ştiţi, fermierii invocă argumente de ordin ştiinţific, care susţin eficienţa sistemului folosit de mai bine de 20 de ani în ţara noastră, dar şi o lipsă totală de consultare şi transparenţă, la momentul opririi acestui sistem. În acest context, vă rog respectuos să clarificaţi următoarele aspecte: - Dacă a existat, înainte de emiterea ordinului ce face obiectul acestei interpelări, un studiu de impact care să prezinte concluzii clare cu privire la influenţa lansărilor de iodură de argint asupra regimului pluviometric local şi la riscul real de generare a unui efect de tip "secetă locală", pe care îl aveţi în vedere la oprirea staţiei antigrindină? Dacă da, vă rugăm să ne comunicaţi care sunt instituţiile care au participat la elaborarea acestui studiu; - Participanţii la discuţii şi principalii factori de decizie, în vederea suspendării activităţilor de lansare a rachetelor antigrindină şi intrarea în pază şi conservare a infrastructurii operaţionale; - Argumentele legale, tehnice şi ştiinţifice care au stat la baza emiterii acestui ordin, în contextul ameninţărilor cu care se confruntă producţia agricolă; - Măsurile imediate de compensare/despăgubire în curs de implementare pentru agricultorii afectaţi de grindină, în urma discuţiilor cu reprezentanţii direcţiilor pentru agricultură judeţene; - Condiţiile şi termenele reluării activităţii sistemului antigrindină, omologării punctelor de lansare şi publicării sau lansării unei consultări publice. Având în vedere importanţa Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor pentru sectorul agricol şi pentru securitatea alimentară, vă solicit răspuns, în regim de urgenţă, cu documentaţia de suport anexată, astfel încât să putem informa şi proteja corect interesele fermierilor şi ale cetăţenilor din judeţul Vrancea şi din toată ţara. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc şi eu. Din partea Grupului USR, domnul deputat Alin-Bogdan Stoica. Nu este. Şi din partea Grupului de neafiliaţi, doamna Aurora-Tasica Simu. Nu este. Declar şedinţa închisă.
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 17.42. |

