Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 aprilie 1999

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 aprilie 1999

12. Dezbateri asupra proiectului de Lege cu privire la Patronate.  

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

................................................

Ca atare, în mod procedural, trecem peste şi ajungem la pct.7 din ordinea de zi: proiectul de Lege cu privire la patronate. E o lege cu caracter ordinar, iniţiatorii, rog să se prezinte. Comisia juridică este. Iniţiatorii. Deci, acest proiect de lege este încă din legislatura anterioară. Văd aici că sunt iniţiatori domnul senator Dan Mircea Popescu, domnul deputat Dan Ioan Popescu şi domnul deputat Ioan Giurescu, care au şi dânşii o iniţiativă.

Rog iniţiatorii să-şi ocupe locurile.

Până când va veni şi din partea Guvernului, celălalt iniţiator, eu vă propun pentru ca să nu pierdem timpul, să intrăm în partea de cuvânt al iniţiatorului. Domnul deputat Giurescu, din partea iniţiatorilor. O să vă rog, dacă doriţi să luaţi cuvântul, şi între timp sper să apară şi din partea Guvernului, ca să ia şi dânşii cuvântul dacă consideră acest lucru necesar.

Aveţi cuvântul. Poate faceţi un scurt istoric al acestui proiect. Vă rog.

Domnul Ion Giurescu:

Doamnelor şi domnilor,

Aş vrea, în câteva cuvinte, să relevez importanţa acestui proiect şi, dacă vreţi un pic de istorie, care a dus la apariţia acestor mai multor proiecte referitoare la patronat.

După cum ştiţi, după 1989, au apărut asociaţiile patronale care au un rol foarte important în ceea ce priveşte negocierile în faţa sindicatelor, în primul rând, dar şi în faţa Guvernului. În 1991, a fost adoptată o lege referitoare la sindicate. Până la ora aceasta, neadoptându-se însă nici o lege referitoare la patronate, ele fiind încă organizate pe sistemul Legii 21 din 1924. Ca urmare, în 1995, a fost propus un proiect de lege, care a rămas însă la nivel de comisie, nefiind în plen. După 1996, proiectul respectiv de lege a fost amendat de Guvern şi retrimis şi, de asemenea, a fost un proiect de lege propus de cei trei iniţiatori tot referitor la patronate. Eu consider că această lege este foarte necesară, în primul rând datorită faptului că în cadrul dialogului tripartit, un dialog foarte necesaar şi care trebuie să fie, de asemenea, şi foarte funcţional, unul dintre pilonii de bază, respectiv patronatele, nu aveau până acum un statut legal. Din această cauză, probabil, că nici eficienţa dialogului în ţara noastră nu a avut efectele scontate.

Referitor la lege, eu vreau să spun un singur lucru. Patronatele care vor fi legiferate prin această lege, în concepţia organizaţiei internaţionale a muncii, îi reprezintă pe cei care angajează. De ce fac această specificare? Pentru că, în general, la noi în ţară, prin patronate se înţeleg cei care sunt cu banii, cei care au afaceri. Patronatele însă, după cum am spus, în concepţia UIM, sunt cei care angajează, cei care stau deci în faţa sindicatelor, cei care poartăl dialogul bi sau tripartit. Cam astea erau lucrurile care voiam să vi le spun şi rugămintea mea este ca să încercăm să trecem această lege care deja are o întârziere, nepermis de mare, în reglementarea acestor asociaţii.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Reprezentantul Guvernului încă nu a sosit. Mai aşteptăm câteva minute, după care probabil că va trebui să... dacă nu vine, să dăm o pauză. Dar, deocamdată, îl aşteptăm încă în minutele regulamentare.

(După o mică pauză)

Până când vine reprezentantul Guvernului, pentru un anunţ legat de Clubul parlamentarilor, îi dau cuvântul domnului deputat Ion Raţiu, preşedintele Clubului parlamentarilor.

Vă rog.

Domnul Ion Raţiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte,

La Clubul parlamentarilor, la ora 13, avem un vernisaj organizat de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi a Clujului, Fundaţia Cora şi avem picturi pe lemn, icoane şi icoane pe sticlă, maeştri în Şcoala de la Nicola, dumneavoastră, probabil, că o cunoaşteţi. În orice caz, dacă aveţi un moment, cred că ar fi foarte interesant să vizionaţi acest vernisaj sau după aceea, când aveţi un moment liber. Vă recomand foarte mult.

Mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Vă mulţumim pentru anunţ.

Constatând că aceşti colegi de la Guvern au plecat încoace, dar nu au reuşit să ajungă în timp util, să dăm o pauză şi să continuăm lucrările de la orele 13,30, în aşa fel ca să trecem 2-3 proiecte de lege care sunt pe ordinea de zi.

Luăm pauza puţin mai devreme faţă de program.

După pauză

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Rog domnii chestori şi domnii secretari de şedinţă să poftească şi îi rog, de asemenea, pe liderii de grupuri parlamentare să-i aducă pe membrii grupurilor în sală!

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi să trimită pe cineva în sală! Un vicepreşedinte sau pe cineva din Biroul comisiei. Comisia juridică s-a întrunit să lucreze, un membru pot să delege, pentru susţinerea acestui proiect de lege!

Eu vă propun să continuăm cu iniţiatorii, pentru că aici suntem. Până acum, a luat cuvântul domnul deputat Giurescu, care are o iniţiativă pe tema Legii patronatelor, şi acum e de faţă şi secretariatul de stat abilitat să susţină, din partea Guvernului, proiectul de lege al acestuia.

O să vă rog să mergeţi la microfon, să vă prezentaţi şi să susţineţi proiectul de lege.

Domnul Mircea Streiber:

Bună ziua. Sunt secretar de stat la Departamentul pentru dialog social din cadrul Guvernului.

Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor deputaţi,

Aş vrea să fac o scurtă expunere de motive pe marginea legii. În condiţiile procesului de tranziţie la economia de piaţă, în paralel cu organizarea în sindicate a salariaţilor, pe baza principiului liberei asocieri, patronii, în accepţiunea unanim agreată, au parcurs o perioadă de căutare a unor forme de asociere care să corespundă formelor de proprietate asupra capitalului şi specificaţiei diferitelor segmente ale economiei. Patronatele reprezintă, apără şi promovează interesele membrilor lor în relaţie cu autorităţile publice, sindicatele, faţă de oricare alte persoane juridice de drept privat, precum şi faţă de public, în general, opinie împărtăşită şi de Organizaţia Internaţională a Muncii.

Pe măsură ce economia de piaţă devine o realitate, apare din ce în ce mai pregnantă responsabilitatea organizaţiilor patronale pentru a reprezenta interesele întreprinderilor, atât în ţările din Europa Centrală şi de Est, cât şi pe plan mondial. Având în vedere că pentru organizaţiile sindicale există o lege specială din 1991, prin care sunt reglementare principiile şi normele de asociere în sindicate, se consideră necesară adoptarea unei legi cu privire la patronate, prin care să se propună principiile de bază şi normele de definire a patronatelor, rolul şi atribuţiile patronatelor, constituirea organizaţiilor patronale, patrimoniul şi finanţarea activităţii acestora, reorganziarea şi dizolvarea organizaţiilor patronale.

Urmare a examinării şi a dezbaterilor în fond, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu majoritate de voturi, ca proiectul de lege să fie supus plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi avizare, cu modificările şi îmbunătăţirile propuse, întocmindu-se în acest sens Raportul cu nr. 89/7 iunie 1995. Cu Adresa nr. 2448/16 decembrie 1997, Guvernul României a transmis punctul de vedere asupra proiectului de Lege cu privire la patronate, apreciind că modificările aduse prin raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi sunt de natură să îmbunătăţească proiectul iniţial, fiind în concordanţă cu prevederile legale care asigură cadrul de maninfestare al dialogului social. Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Nu putem să trecem peste cuvântul comisiei, dacă mai are raport, înseamnă că are un punct de vedere şi trebuie să-l ascultăm.

Între timp, îi rog pe domnii secretari să verifice cvorumul.

Voci din sală:

Mai trebuie verificat?

Domnul Ioan Gavra (din sală):

Este jumătate plus unu!

Domnul Corneliu Ciontu (din sală):

La opoziţie există!

Domnul Ilie Neacşu (din sală):

Putere nu mai are Parlamentul acesta, că încolo...

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Onoraţi colegi,

Conform datelor despre cvorum pe care mi le-au dat cei doi secretari de şedinţă şi datorită faptului că la Comisia juridică se lucrează în continuare şi văd că nu vin de acolo, eu vă propun să aplicăm art. 128 alineatul corespunzător din regulamentul nostru. Nu înainte, însă, de a vă ura un Paşte fericit tuturor! (Aplauze.)

Şedinţa s-a încheiat la ora 14,30.