Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 mai 2005
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.74/2005
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 mai 2005 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 mai 2005
![]() |
12. | Dezbaterea Propunerii legislative privind înfiinţarea satului Seuca în componenţa comunei Găneşti, judeţul Mureş (rămasă pentru votul final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 141/2005 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
Trecem mai departe. Propunerea legislativă privind înfiinţarea satului Seuca în componenţa comunei Găneşti, judeţul Mureş. Din partea iniţiatorului, vom avea comentariile iniţiale. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare înfiinţarea satului Seuca în cadrul comunei Găneşti, judeţul Mureş, desfiinţat ca efect al Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a României. Satul a fost contopit cu satul Găneşti, reşedinţă de comună. Din punct de vedere istoric, aşezarea este una dintre cele mai vechi şi importante din zona Târnavei Mici, prima atestare datând încă din anul 1314. Desfiinţarea satului, respectiv contopirea acestuia cu satul Găneşti, s-a făcut fără voia cetăţenilor, care astăzi solicită ca acest sat să-şi redobândească identitatea şi denumirea, însă, rămânând în componenţa comunei Găneşti. Conform recensământului populaţiei din anul 2002, localitatea are un număr de 1356 de locuitori. Infrastructura satului se compune din grădiniţă, şcoală generală, cămin cultural, dispensar uman cu medic de familie. În sat există 4 biserici de diferite confesiuni. În ce priveşte activitatea economică, ponderea o constituie activitatea zootehnică, prin Ferma zootehnică S.C. Grivco S.A. Consiliul local al comunei Găneşti, ţinând cont de cererile repetate ale locuitorilor fostului sat Seuca, prin Hotărârea nr. 15/4 februarie 2004, a decis înfiinţarea satului Seuca, prin reorganizarea satului Găneşti, reşedinţă de comună, cu rămânerea satului Seuca ca parte componentă a comunei Găneşti. Accentuez că înfiinţarea satului Seuca nu înseamnă modificare limitelor comunei Găneşti, drept urmare, nu este necesară supunerea acesteia referendumului local. E suficientă hotărârea acestei reorganizări de către consiliul local al comunei Găneşti. În acest sens a fost avizată propunerea de către Consiliul Legislativ. Având în vedere considerentele arătate, supun analizei şi dezbaterii plenului această iniţiativă legislativă, rugându-vă să o adoptaţi în forma amendată de către comisie, potrivit propunerilor făcute de Consiliul Legislativ. Mulţumesc pentru atenţie. |
|
|
Mulţumesc foarte mult. Din partea comisiei sesizate în fond? Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|
Domnul Traian Constantin Igaş: Mulţumesc. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a fost sesizată în vederea dezbaterii în procedură obişnuită, avizării în fond şi întocmirii raportului asupra Propunerii legislative privind înfiinţarea satului Seuca în componenţa comunei Găneşti, judeţul Mureş. Propunerea legislativă se încadrează în categoria legilor organice. La lucrările comisiei au fost prezenţi 27 de deputaţi din 27. Raportul comisiei a fost adoptat în unanimitate de voturi şi comisia propune adoptarea propunerii legislative. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale? Nu. Trecem la dezbaterea proiectului de lege. Comisia propune o modificare a titlului legii, de fapt, o mai bună formulare şi supun votului dumneavoastră această propunere. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art. 1. Vă rog să vedeţi propunerile comisiei, care sunt mai mult pentru a asigura rigoare textului şi uniformitate de redactare. Supun art. 1 votului dumneavoastră, în varianta comisiei. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. De asemenea, art. 2, în propunerea comisiei. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Este vorba de o lege organică, aşa că votul final îl vom organiza mâine. |


