|
Doamna Ioana Pop: Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Acordului de reglementare a datoriei între Guvernul României şi Guvernul Mongoliei, semnat la Ulan Bator la 4 iunie 2008. Acordul reprezintă o înţelegere bilaterală convenită şi semnată la nivel guvernamental, prin care se realizează cadrul legal privind reglementarea creanţelor României din Mongolia. Prin obiectul său, acordul intră sub incidenţa prevederilor art.19 alin.(1) lit. g) din Legea nr.590/2003 privind tratatele, urmând a fi supusă Parlamentului spre ratificare prin lege. Prin Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, Titlul 7, Capitolul II, art.9 alin.(2), cu modificările şi completările ulterioare, s-a prevăzut că sumele rezultate din recuperarea creanţelor României, provenite din activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională, derulat înainte de 31 decembrie 1989, reglementate în baza Legii nr.29/1994, cu modificările ulterioare, să se vireze pe măsura încasării de la extern la Fondul "Proprietatea" SA. Astfel, se creează sursele financiare pentru restituirea imobilelor confiscate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. După aderarea României la Uniunea Europeană, ţara noastră a trecut de la statutul de stat beneficiar de asistenţă pentru dezvoltare la cel de donator de asistenţă pentru dezvoltare. România, alături de noile state membre UE, s-a angajat să crească gradual volumul asistenţei în vederea atingerii pragului de 0,17% din venitul naţional brut în 2010, respectiv a pragului de 0,33% din venitul naţional brut, până în 2015.
|