|
Domnul Stelian-Cristian Ion: Pe 9 mai se publica în Monitorul Oficial Decizia Curţii Constituţionale referitoare la această lege. Pe 9 mai am lucrat până spre seară în Comisia specială pentru modificarea Codului penal. Ştiţi foarte bine toate aceste discuţii. Pe 10 mai am fost convocaţi pentru a pune în acord aceste texte cu decizia Curţii Constituţionale, în condiţiile în care această decizie are vreo 82 de pagini, vreo 32 de pagini relevante. Colegii noştri din PSD au recunoscut, ne-au spus că au lucrat în stil PSD, noaptea. Nu e OK ceea ce faceţi. Nu aşa se legiferează. Curtea Constituţională doar că nu a spus, cu subiect şi predicat, Parlamentul României este incompetent. Instituiţi o dictatură a incompetenţei. Şi am solicitat foarte clar preşedintelui acestei comisii speciale să îşi asume răspunderea pentru acest eşec continuu care nu se mai termină. E foarte grav ceea ce se întâmplă, pentru că luăm aşa, la comun, cu toţii, o palmă peste ochi, de la Curtea Constituţională. Şi Curtea n-a spus foarte clar. Nu aşa se fac textele de lege. Nu luaţi copy-paste din deciziile noastre, pentru că noi vă dăm doar liniile directoare. Dumneavoastră, în Parlament, în calitate de legiuitor, luaţi aceste idei şi transpuneţi-le în texte de lege, nu luaţi copy-paste. Nu adoptaţi texte prin care să creaţi vid legislativ sau să fie texte contradictorii. Şi v-am spus de atâtea ori, în această comisie, vedeţi, că dacă abrogaţi acel articol, creaţi un vid legislativ. Nu aţi ascultat. Faceţi lucrurile de mântuială. Pentru că aveţi puse în funcţii cheie persoane care nu se pricep, care nu înţeleg despre ce e vorba, care - atunci când le explicăm - frunzăresc alte hârtii şi umblă pe telefon, aşteptând indicaţii preţioase de undeva, de mai sus. Nu e corect ceea ce se întâmplă, pentru că întreg Parlamentul este etichetat drept incompetent, doar pentru motivul că în aceste poziţii cheie sunt puse persoane care nu se pricep. Asumaţi-vă, asumaţi-vă răspunderea şi înlăturaţi aceste persoane care, fie au facultăţi făcute prin corespondenţă, fie au doctorate luate cum... nu se ştie. Şi ajungem la această situaţie. Şi ticăloşia poate fi făcută cu cap, chirurgical. Înlături textul care te interesează şi îl înlocuieşti cu ceea ce vrei, dar nu faci varză întreaga legislaţie penală, nu toci mărunt întreaga legislaţie privind justiţia, pentru că vrei să faci nişte modificări în două-trei poziţii care te interesează pe tine şi, în rest, laşi incompetenţii să umble dezlegaţi pe câmpii. Deci aveţi foarte mare grijă cu privire la aceste chestiuni. Pentru că aveţi în partid oameni competenţi, aveţi şi oameni competenţi. Dictatura, dictatura incompetenţei, asta e ceea ce faceţi dumneavoastră. Evident, textele sunt neclare. Şi vom ataca din nou la Curte. Şi, dacă va fi corectă Curtea, textele trecute de Senat vor fi acestea, adoptate la Camera Deputaţilor, suntem încredinţaţi că vom câştiga a treia oară la Curte. (Aplauze.)
|