Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 aprilie 2026
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.48/2026
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 aprilie 2026 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 aprilie 2026
![]() |
12. | Reexaminarea Legii privind meşteşugarii tradiţionali din România, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 648 din 24 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.032 din 5 noiembrie 2020 (PL-x 209/2020/2021). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 209/2020 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
10. Reexaminarea Legii privind meşteşugarii tradiţionali din România, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 648 din 24 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.032 din 5 noiembrie 2020; PL-x 209/2020/2021. Invit la cuvânt reprezentantul comisiilor sesizate în fond, pentru prezentarea raportului, Comisia pentru constituţionalitate sau Comisia pentru cultură. Doamnă vicepreşedinte Lidia Vadim, vă rog. |
|
|
Raport comun asupra Legii privind meşteşugarii tradiţionali din România În conformitate cu prevederile art. 135 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru constituţionalitate şi Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă au fost sesizate cu reexaminarea Legii privind meşteşugarii tradiţionali din România, aflată în procedură de reexaminare, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 648 din 24 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României din 5 noiembrie 2020, transmisă cu adresa PL-x 209/2020/2021. Ca urmare a sesizării de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 648 din 24 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin care admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi constată că prevederile Legii privind meşteşugarii tradiţionali din România sunt neconstituţionale în ansamblul său. În urma reexaminării legii şi a opiniilor exprimate, membrii Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă şi ai Comisiei de constituţionalitate au hotărât, cu unanimitatea voturilor parlamentarilor prezenţi, întocmirea unui raport preliminar de respingere a Legii privind meşteşugarii tradiţionali din România. Membrii celor două comisii propun plenului Camerei Deputaţilor respingerea Legii privind meşteşugarii tradiţionali din România. În raport cu obiectul şi conţinutul său, actul normativ face parte din categoria legilor ordinare. (Aplauze.) |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Dezbateri generale, domnul vicepreşedinte Adrian-Felician Cozma. |
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Intervin pentru că am simţit nevoia ca un astfel de proiect, deşi este propus pentru respingere, să nu treacă cu aşa uşurinţă şi cred că este nevoie, în viitor, să adoptăm o astfel de prevedere. O iniţiativă binevenită, dar mai ales una care trebuie să devină o prioritate, şi anume, meşteşugarii tradiţionali din România. Vorbim despre identitatea noastră naţională, despre rădăcini şi despre acei oameni care, prin munca lor, ţin vie tradiţia românească. Nu este un subiect abstract pentru mine, pentru că vin din Satu Mare, din Ţara Oaşului, în Ţara Codrului, zone în care avem adevărate tezaure umane vii, oameni care ştiu ce înseamnă să coşi o ie, să modelezi lutul sau să ducă mai departe un meşteşug transmis din generaţie în generaţie. Ştiu cât de greu este să păstrezi tradiţii. Nu vorbim doar de un talent, ci despre ani de muncă, sacrificiu şi o luptă cu lipsa de sprijin, cu presiunea pieţei moderne şi, uneori, cu nepăsarea autorităţilor. Tocmai de aceea, această lege este păcat că este propusă spre respingere, şi nu doar că ar fi oportună, ci şi necesară şi urgentă. Ea oferă recunoaştere, protecţie şi un cadru coerent, prin care meşteşugarii pot fi sprijiniţi, promovaţi şi valorificaţi aşa cum merită. Dacă nu acţionăm acum, riscăm să pierdem iremediabil aceste comori vii ale României, iar odată pierdute, nu vor mai putea fi recuperate. Susţin ferm că o astfel de lege trebuie să fie o prioritate legislativă. Este o datorie morală faţă de cei care ne-au păstrat tradiţiile şi o responsabilitate faţă de generaţiile viitoare. Cred că este răspunderea noastră, a tuturor, să facem... (I se întrerupe microfonul.) |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Domnul deputat Nini-Alexandru Pascalini, Grupul parlamentar SOS România. |
|
|
Domnul Nini-Alexandru Pascalini: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, La acest proiect, dincolo de toate complicaţiile juridice şi de toate blocajele prin care a trecut această iniţiativă, ideea de fond rămâne una bună şi necesară. România are nevoie de o lege serioasă pentru meşteşugarii tradiţionali, pentru oamenii care păstrează vii meserii vechi, tehnici manuale, forme autentice de cultură populară şi o parte din identitatea noastră naţională. Nu vorbim despre un moft legislativ, nici despre o temă marginală, ci, dimpotrivă, vorbim despre oameni care duc mai departe tradiţii, pricepere şi muncă autentică, dar care au fost lăsaţi prea mult timp fără un cadru clar de recunoaştere şi sprijin. Ştim foarte bine că acest proiect a avut probleme, ştim că a fost lovit de controlul de constituţionalitate şi că forma lui nu a fost una suficient de bine aşezată juridic. Dar tocmai aici este marea vină a statului şi a majorităţilor care au tratat superficial această temă, pentru că, în loc să vină rapid cu o soluţie nouă, clară şi constituţională, au lăsat ani întregi această categorie profesională într-o zonă de incertitudine, în care toată lumea recunoaşte valoarea meşteşugarilor tradiţionali în discursuri, dar foarte puţini o susţin printr-un cadru real legal. Noi, ca opoziţie, nu credem că ar trebui să întoarcem spatele unei idei bune doar pentru că Parlamentul şi Guvernul nu au fost capabile să o ducă la capăt cum trebuie. Dimpotrivă, uneori, votul pentru este şi un semnal politic că există o nevoie reală, că există o categorie care merită protejată şi sprijinită şi că statul român nu mai poate amâna la nesfârşit o soluţie legislativă serioasă pentru meşteşugarii tradiţionali. Faptul că, după acest proiect, au continuat să apară alte propuneri pe aceeaşi temă arată clar nevoia de reglementare şi arată clar că nevoia de reglementare nu a dispărut. Vă mulţumesc. |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Mulţumesc. Stimate colege, Stimaţi colegi, Continuăm intervenţiile asupra acestei legi în şedinţa de mâine, 15 aprilie. |


