Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 aprilie 2026
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.44/2026
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 aprilie 2026 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 aprilie 2026
![]() |
12. | Prezentarea, pe scurt, a interpelărilor adresate membrilor Guvernului. | |||
| 12.1 | Ana-Marcela Baş | ![]() |
|||
| ................................................ | |
|
|
Ana-Marcela Baş? Vă rog, aveţi două interpelări. Vă ascultăm. |
|
|
Interpelare adresată ministrului energiei, domnului Bogdan-Gruia Ivan. Obiectul întrebării - "Preţurile carburanţilor, o povară insuportabilă pentru familiile româneşti". Stimate domnule ministru, În fiecare dimineaţă ne uităm cu îngrijorare şi suferinţă la preţul carburanţilor. Cu aceeaşi înfiorare ne vom uita şi la preţurile facturilor la gaze. Aceste preţuri reprezintă o povară insuportabilă pentru familiile româneşti. România este o ţară binecuvântată cu resurse naturale. Zăcămintele noastre de petrol şi gaze naturale ne plasează printre cele mai înzestrate naţiuni din Europa Centrală şi de Est. Şi, totuşi, cetăţenii români plătesc la pompă preţuri care depăşesc cu mult puterea lor de cumpărare - preţuri formate, în mare parte, sub influenţa unor mecanisme de piaţă internaţională, care nu ţin seama de realităţile noastre naţionale. Această situaţie ridică o întrebare fundamentală de politică publică, la care Guvernul trebuie să răspundă cu claritate şi celeritate. Prin urmare, vă rugăm să ne răspundeţi la următoarele întrebări: - Când va elabora Executivul o strategie naţională clară pentru extragerea şi valorificarea urgentă a rezervelor naturale de hidrocarburi, în beneficiul direct al cetăţenilor români? - Ce măsuri concrete are în vedere Guvernul pentru investiţii în capacităţile de rafinare de pe teritoriul naţional, astfel încât România să nu mai depindă de procesarea externă a propriilor resurse? - Cum intenţionează statul român să protejeze economia locală şi regională de efectele distorsionate ale unor interese economice externe care subminează competitivitatea şi coeziunea noastră internă? Mulţumesc frumos. |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Vă mulţumesc. |


