Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 septembrie 2026
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 septembrie 2026 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 septembrie 2026
![]() |
12. | Prezentarea, pe scurt, a interpelărilor adresate membrilor Guvernului. | |||
![]() |
12.2 | Ilie Toma | ![]() |
||
|
În continuare, dau cuvântul domnului deputat Ilie Toma, Grupul parlamentar al PSD. (Aplauze.) |
|
Vă mulţumesc. Vă mulţumesc tuturor. Mă simt onorat să vorbesc în faţa dumneavoastră, de aici, de la pupitrul forului suprem al statului român. Dacă m-aş apuca, domnule preşedinte, să vă citesc interpelarea, cred că v-aş plictisi, pentru că sunt vreo 6-7 pagini. Face referire direct la combinatele siderurgice, în speţă, Combinatul Siderurgic Galaţi, de această dată. Fiind un reprezentant al siderurgiştilor, nu pot să las aşa, spre pieire, tot ceea ce este românesc şi ce-am avut bun românesc, fapt pentru care am făcut o interpelare. La fel cum am procedat şi în cazul Combinatului de la Oţelul Roşu, în cazul Combinatului Siderurgic de la Hunedoara, în momentele în care şchiopătau. Cu voia bunului Dumnezeu, prin graţie divină, Combinatul de la Hunedoara să sperăm că este salvat. A fost cumpărat de domnul Umbrărescu, iar dânsul chiar are planuri mari la Hunedoara, fiind un om de afaceri potent şi un om care a făcut performanţă în România. Mai departe, ca să nu vă plictisesc cu termeni tehnici, Combinatul Siderurgic de la Galaţi, Arcelor Mittal Steel Galaţi - nici nu mai ştiu câte denumiri a mai purtat, Liberty - este într-o situaţie critică, o situaţie în care, din păcate, actualmente guvernanţii nu prea îi dau nicio importanţă. Şchiopătează, şi nu doar şchiopătează, bate pasul pe loc, şi s-ar putea să nu mai bată deloc. E ca şi un mort aflat la aparate, care, în momentul în care îi întrerupi cât de mică cantitatea de oxigen, nu mai poate respira. Aş vrea să rog guvernanţii, pentru că de asta am vrut să iau cuvântul în faţa dumneavoastră, stimaţi colegi, cu toţii poate reuşim să discutăm în diverse locuri, să se facă ceva pentru acel combinat. Principalul pas care trebuie făcut cât mai repede este găsirea unui investitor credibil, un investitor fiabil, care să dorească să facă siderurgie, nu să... nu ştiu, cumpere acea entitate economică, după care să nu mai producă oţel în România, să nu mai producă acele profile laminate pe care le face Galaţiul. Condiţiile ar trebui să fie bune, că într-o zi mă gândesc eu că bunul Dumnezeu ne va ajuta să facem pace între popoarele lumii şi seminţiile care se mănâncă şi aici, la noi, la graniţă, la hotare, şi va trebui reconstruită o întreagă ţară. Eu încă mai sper, că am crescut în acea societate pacifistă, că se mai pot întâmpla şi lucruri bune. Fapt pentru care încă o dată subliniez cu toată responsabilitatea în faţa dumneavoastră şi îi rog pe guvernanţi: luaţi măsurile necesare şi salvaţi cât mai urgent posibil ce-a mai rămas din siderurgia românească! Vă spun, în anii '86-'87, siderurgia românească producea peste 6-7 milioane de tone de oţel, fapt nemaiîntâlnit în sud-estul Europei. Or, cred că această tradiţie, şi nu doar tradiţie, calitatea oţelului românesc şi producţia în sine trebuie salvată. Stimaţi guvernanţi, încă o dată: salvaţi siderurgia românească! Salvaţi Combinatul Siderurgic de la Galaţi! Vă mulţumesc. |
|
Mulţumesc. În continuare, dau cuvântul domnului deputat Ştefan Ţintă, Grupul parlamentar al PSD. Nu este. |


